Cînd Liviu a pierdut Internetul

Aflat de ceva vreme într-o ofensivă de imagine, dl Liviu Dragnea și-a dinamitat tot efortul, în doar cîteva zile, după ce a sa celebră lege antidefăimare a intrat în linie dreaptă în Parlament. Reacția publicului a fost de o violență și de o insistență cum rar am întîlnit. Mai multă agitație pe Facebook-ul românesc am văzut doar cu prilejul alegerilor. Mii de comentarii negative, mii de status-uri ironice sau de-a dreptul „defăimătoare“ au inundat spațiul public și au otrăvit atmosfera în jurul președintelui PSD, devenit peste noapte aproape nefrecventabil.

Dl Dragnea nu pățise așa ceva de-a lungul întregii sale cariere politice. Imaginea, aproape comică, de răufăcător din filmele Disney nu s-a conturat atunci cînd a fost trimis în judecată, nu cînd a fost condamnat și nici cînd a semnat un nou protocol de colaborare cu Gabriel Oprea. S-a întîmplat, pe neașteptate cumva, cu ocazia intrării proiectului de lege privind defăimarea grupurilor sociale în dezbaterea Comisiei juridice din Camera Deputaților.

Am motive să cred că președintele PSD a fost stupefiat. Asta reiese inclusiv din declarațiile sale publice: „Timp de cîteva zile, vocea rațiunii s-a făcut auzită cu mare greutate. Nu-i treaba mea să cercetez cît a fost incitare, diversiune, manipulare și cît reacție sinceră. S-o facă alții“.

Nu vreau să fac aici o analiză a proiectului de lege. Îmi mențin opinia că avem de‑a face cu un efort de suprareglementare inutil, parte a unei tendințe mai largi despre care am scris în acest spațiu în urmă cu două săptămîni. Avertizam atunci că, incapabili să aplice corect legi decente, politicienii români aleg calea înăspririi pedepselor. O să remarc însă amploarea dezastrului de relații publice pentru președintele PSD care, anul acesta, trebuie să conducă partidul în două runde de alegeri. Ceea ce mi se pare grav este faptul că dl Dragnea nu dă semne că a înțeles furia îndreptată împotriva sa. Ba chiar sugerează o conspirație: „Mă încearcă (…) o tristețe văzînd că nimeni nu a avut răbdarea să citească noile modificări ale legii și aproape toți cei care m-au insultat au făcut-o preluînd, ca un ecou, informații false cu privire la libertatea de exprimare. Aceste informații false au fost puse în circulație de partidele de dreapta și, spre surprinderea mea, chiar de canale media care au ignorat pur și simplu realitatea și au intrat în logica de campanie electorală“.

Dacă argumentele de mai sus vă sună cunoscut, asta se întîmplă pentru că avem de-a face cu exact același tip de raționament pe care PSD îl folosește ori de cîte ori este în defensivă. Deși pozează în avocat al schimbării, dl Dragnea pare să creadă, la fel ca predecesorii săi și ca mulți dintre colegii din teritoriu, că există undeva, bine ascuns, butonul care dă drumul torentului polemic pe Facebook. Iar butonul ăsta e întotdeauna la dispoziția adversarilor partidului.

Ai putea crede că PSD e pur și simplu inadaptat, că nu înțelege Internetul și plătește un preț pentru asta. Eu susțin contrariul. PSD înțelege foarte bine Internetul, dar crede că se poate ridica deasupra lui. Nu știu cîți dintre cititori își aduc aminte de un scurt film publicat acum cîteva luni pe contul de Facebook al lui Liviu Dragnea. Omul tocmai fusese ales președinte PSD pe o platformă cu unic mesaj: modernizarea partidului. Îl vedeam în acel film pe dl Dragnea conducîndu-și singur mașina către căminul studențesc în care locuise pe perioada facultății. Ajuns acolo, vorbește cu studenții pe un ton normal, plăcut chiar, se lasă filmat tăind o bucată de tobă „de la mama“, din care mănîncă apoi alături de studenți. Imaginea unui domn simpatic, prietenos, care a reușit în viață fără să uite de unde a plecat. Asta era ceea ce vindea micul exercițiu video.

Efectul filmului a fost fantastic. Nu știu pe nimeni care să îl fi ironizat pe pre­șe­dintele PSD pentru surprinzătoarea sa mișcare de PR. Naturalețea politicianului a cîștigat detașat Internetul. Am văzut atunci un om care se comporta firesc. Cu toții știam că e vorba de un captatio pentru generația tînără, dar nimeni nu l-a acuzat pentru asta. Pînă la urmă, cît de des se plimbă politicienii prin cămine în afara campaniilor electorale?

Comparînd cele două momente, nu poți să nu remarci distanța dintre cei doi Liviu Dragnea – cel din film, uman, și cel din Parlament, acuzat că pune limite inutile libertății de exprimare. În fapt, cei doi Liviu Dragnea sînt doar unul, iar acela suferă de cinism. Crede, la fel ca o bună parte din colegii săi, că publicul poate fi satisfăcut cu mesaje prietenoase sau goale de conținut real, în timp ce participarea la marile dezbateri este rezervată politicienilor de profesie. Din acțiunea publică a acestei categorii de oameni reiese un dispreț aproape greu de mascat pentru public – înțeles ca un număr mare de oameni care, ferească sfîntul, s-ar putea să aibă opinii și chiar să înțeleagă marea politică.

Miile de comentarii pe care dl Drag­nea le-a șters de pe contul său de Facebook sînt tot atîtea voci care cereau să fie auzite. Nu întotdeauna elegant, nu întotdeauna cu argumentul corect și nu întotdeauna cu cele mai bune intenții. Dar toți oamenii aceia cereau să participe la dezbatere, să fie luați în seamă și să nu fie tratați ca niște aberații statistice cu prea mult timp liber.

Președintele PSD ar fi putut lesne să își treacă inutila sa lege prin Parlament dacă ar fi organizat o dezbatere publică reală, dacă s-ar fi arătat interesat de punctele de vedere ale societății de dincolo de gardul Casei Poporului. Fără grabă, cu deferență și cu o dorință onestă de a face bine. Pînă la urmă, nici un om normal nu vrea mai puțină toleranță. Ar fi rezultat, poate, o lege utilă. Nu a făcut-o. Pe parcurs a pierdut Internetul.

E ca și cum, ieșind din căminul ăla studențesc, ar fi scăpat printre dinți o înjurătură la adresa gazdelor.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.