Cînd fiica mea va purta burka...
La sfîrşitul anului trecut, presseurop.eu a invitat 10 autori europeni, scriitori şi analişti, semnături cunoscute, dar şi noi voci, să scrie despre Europa. Cei care văd dincolo de succesiunea de evenimente, cei care îşi imaginează un alt viitor sau cei care trăiesc actualitatea ca fiinţe umane şi ca cetăţeni. A rezultat un dosar intitulat „Zece viziuni ale Europei“, realizat în colaborare cu Der Spiegel, The Guardian şi Respekt. Publicăm aici unul dintre articole. (N. red.)
„Se pregăteşte deja să poarte vălul“, îmi spune soţul meu, arătîndu-mi-o surîzînd pe fiica noastră, în vîrstă de şase luni, care tocmai îşi ridicase pătura pînă la ochi. Ne place să glumim adeseori asupra Europei de mîine, imaginîndu-ne detaliile absurde ale unei lumi populate de generaţia copiilor născuţi în 2010. Cum va fi viaţa atunci cînd Internetul va fi devenit simbolul unui trecut uitat, asemeni telegramei sau faxului, şi atunci cînd, amintindu-ne reprezentaţiile noastre actuale despre viitor, ne vom îndoi de rîs, ca pe vremea filmelor de science-fiction din epoca cinematografului mut. Şi odată ce începem jocul acesta, nu ne mai putem opri.
Încercaţi măcar! Am putea spune că este chiar o obligaţie. Nu este oare adevărat faptul că aşteptăm de la fiecare european responsabil să se pregătească pentru viitor? Europenii responsabili nu sînt nişte primitivi, şi nici fatalişti care trăiesc de pe o zi pe alta. Ei au acces la Internet, biciclete şi posibilitatea de a trage apa la closet, dar asta nu înseamnă că, dacă nu ai aceste lucruri, eşti o persoană inferioară. Anumiţi europeni poartă chiar şi vălul, dar asta nu înseamnă că sînt înapoiaţi sau fatalişti, deşi pare astfel, poate pentru că în Europa nu sîntem prea fani ai musulmanilor. Totuşi, pe Internet, se simt ca acasă, se simt mai bine adeseori decît în Franţa sau Germania lor natală.
Astăzi, dezbaterile privindu-i pe musulmani în Europa sînt în toi. Chiar şi în ţara mea natală, Republica Cehă, unde nu este uşor să dai peste un musulman. „Ce contează!“, ar răspunde unul dintre acei arţăgoşi cehi de dreapta: „Să se ducă cu toţii la dracu’!“. În ţara mea, pînă acum, din lipsa unui număr suficient de musulmani, s-au luat mai degrabă de romi, de vietnamezi şi uneori de femei.
Chiar şi în revistele cele mai conformiste, pline de imagini frumoase, specializate în decorarea casei şi a grădinii, se spune că viitorul Europei aparţine femeilor. A afirma deci acest lucru nu are nimic extravagant, iar persoanele care se opun acestei idei nu sînt decît cei care au un dinte împotriva femeilor sau care îşi imaginează europencele din viitor în voaluri şi cred că, îmbrăcate astfel, ele vor avea mai multe greutăţi în a guverna. Dacă va mai rămîne ceva de guvernat, bineînţeles. Specia europeană este pe cale de dispariţie, lent şi, potrivit unora, vina ar fi a acestor femei emancipate cărora le-ar aparţine viitorul Europei. Cu cît nivelul lor de formaţie este mai ridicat, cu atît acestea sînt mai independente financiar şi au mai puţini copii, ticăloasele! Anumite feministe pretind că bărbaţii sînt de vină. Căci ei sînt cei care au inventat pilula contraceptivă, pentru a profita din plin de plăcerile carnale, eliminînd riscul procreării. Dar oare o întoarcere colectivă la prezervativ ar putea inversa datele? Cu greu. Cînd o privesc pe fiică-mea, din care nu văd ieşind de sub pătură decît doi ochi albaştri şi un căpşor de bebeluş chel, mă văd – europeanca – de-acum în 30 sau 40 de ani. Mă voi fi alăturat între timp armatei de pensionare exasperante. Vom invada străzile, în masă, bătrîneţe amară a celor pentru care era mai bun trecutul, ca întotdeauna cînd bătrîneţea priveşte înapoi, spre propria tinereţe. Un pic senilă şi dezorientată, voi ataca cu contemporanii mei cea de-a patra generaţie de cărţi numerice, cele pe care le putem îndoi în buzunar ca pe un bileţel, portabilul meu de a douăsprezecea generaţie, mereu aprins, în cazul în care nepoţii mei ar vrea să mă sune, în timp ce fiica mea, îndreptîndu-se spre o şedinţă, va zbura cu 500 km/h pe o autostradă virtuală. Cu fereastra deschisă, lăsîndu-şi voalul să fluture şi el în vînt. Autostrada va fi saturată de femei identice.
Europencele anilor 2040 se vor bate din nou (de cîte ori nu au făcut-o deja) pentru emanciparea lor. Cu condiţia, bineînţeles, ca totul să fie bine, să rezistăm. Nu mă gîndesc aici la euro-regiuni, la moneda unică sau la ideea de Europa, ci mai ales la oraşe, la patrimoniu şi la oameni. Ca în acele filme catastrofă, îmi imaginez o nenorocire ecologică, prăbuşirea Internetului, apariţia unei epidemii. În faţa eventualităţii producerii unor asemenea catastrofe, perspectiva unei lente dispariţii a speciei europene sau a celei de a avea în Europa o majoritate de musulmani pare o nimica toată. Cît despre femei, chiar dacă ele se vor regăsi din nou acasă, asta nu ar fi pînă la urmă aşa de grav. De fapt, ar fi suficiente foarte puţine lucruri pentru a ne debarasa de această viziune sumbră a viitorului. Ar fi suficiente mai multe naşteri, să trăim mai modest şi să fim mai puţin cheltuitori.
Îmi privesc fiica, lungită lîngă mine, şi îmi dau seama că, în cîţiva ani, cea care îi va vorbi cu „dacă“ voi fi eu, în timp ce ea îmi va arunca o privire neagră: „Tu îmi spui ce trebuie să fac?“. Este mereu aceeaşi poveste. Sfaturile nu pot decît să ne irite. Noi înşine, în Republica Cehă, sîntem alergici după 40 de ani de experienţă comunistă. Ca cineva să încerce azi să facă ingineria viitorului, asta nu! Decît poate pe un forum sau cu ocazia unui seminar, dacă se prezintă expuneri şi se discută inocent. Punct. De altfel, istoria nu ne arată ea oare că evenimentele au întotdeauna un alt deznodămînt decît cel aşteptat? Sigur. Iată un cuvînt final foarte simpatic. Dar cine poate crede asta cu adevărat?
Petra Hulová (născută în 1979) este licenţiată în Culturologie şi Limba mongolă la Universitatea Carolină din Praga. După ce a petrecut un an în Mongolia, ea şi-a situat în această ţară acţiunea primului său roman, În memoria bunicii mele, care i-a adus mai multe premii literare destinate tinerelor talente. A mai publicat romanele Pres matny sklo („Prin geamul îngheţat“), 2004, Umelohmotny tripokoj („Apartament cu trei piese din plastic“), 2006 şi Strazci obcanskeho dobra („Gardianul binelui cetăţenesc“), 2010.