Cînd elvețienii ne dau (iar) de gîndit…
Elveția nu este stat membru, dar, de multe ori, deciziile elvețienilor sînt relevante pentru întreaga Uniune Europeană. Frumoasa țară cu peisaje ca de pe cărți poștale, mîndră de nivelul ei de trai și de modelul ei social, a votat masiv la referendumul de duminică pentru întărirea supravegherii comunicațiilor electronice și pentru extinderea atribuțiilor serviciilor speciale. De acum înainte, agenții se vor putea infiltra în terminalele considerate suspecte, pentru a contracara amenințările teroriste. Aceasta va fi însă doar o soluție de ultimă instanță, în situații în care vor exista date concrete privind o posibilă amenințare. Va fi însă acesta sfîrșitul poveștii sau este de-abia începutul? Pentru că reacția comunității musulmane a venit imediat.
Potrivit presei elvețiene, Consiliul Islamic Elvețian Central va organiza ședințe de instruire pentru a contracara supravegherea. Asociația a emis deja o declarație în care denunță supravegherea în masă a musulmanilor și a locurilor lor de cult. Urmează, așadar, o confruntare surdă între servicii, cu metodele lor discrete de intruziune în mediile considerate suspecte și „arta“ islamistă a disimulării, „taqiyya“. A te ascunde, a folosi dublul limbaj sau de-a dreptul minciuna nu înseamnă deloc a păcătui, cîtă vreme procedeele sînt folosite împotriva „necredincioșilor“.
Și atunci, se va dovedi supravegherea eficientă? Sau sofisticatele procedee de disimulare vor reuși să mențină în afara controlului sfere întregi de activități împotriva civilizației occidentale? Din acest punct de vedere, cazul elvețian poate fi definitoriu pentru întreaga Europă. Dar problema Elveției cu Europa vine și din altă parte, mai precis din cantonul Ticino, situat la frontiera cu Italia. Concomitent cu referendumul național privind supravegherea, locuitorii din Ticino au fost întrebați dacă autoritățile din canton ar trebui să-i favorizeze pe lucrătorii elvețieni, înaintea celor din Uniunea Europeană. Și alegătorii au fost de acord, în proporție de peste 65%.
După cum scria Financial Times, Ticino, care numără 350.000 de locuitori, este probabil cel mai expus față de lucrătorii străini. Acolo se înregistrează 62.000 de treceri ale frontierei pe zi, de către cei care lucrează la nivel local. Și care provin în special din Italia, atrași de salariile mai mari care se plătesc în Elveția. Doar că libera circulație a forței de muncă reprezintă una dintre condițiile principale care permit accesul Elveției pe piața Uniunii Europene. Un acces de care, se înțelege, Elveția e foarte interesată și în absența căruia succesul economic și social din Țara Cantoanelor ar fi de neconceput.
Relația Elveției cu Uniunea Europeană se bazează pe mai bine de 120 de contracte bilaterale, care reglementează accesul pe piața unică. În baza acestor acorduri, cetățenii Uniunii Europene (inclusiv românii, din iunie 2016) se bucură de acces liber pe piața muncii din Elveția – și reciproc, elvețienii pot lucra oriunde în Europa.
Dar relațiile dintre Berna cu Bruxelles s-au întunecat mult după ce, în februarie 2014, alegătorii elvețieni s-au pronunțat pentru limite privind imigrația din UE – ceea ce reprezintă o încălcare clară a acordului privind libera circulație a persoanelor. Guvernul federal nu a aplicat pînă acum decizia luată la urne, dar nimic nu este imposibil, de aici înainte.
Elveția va suferi consecințele votului din Ticino – a venit imediat replica din Italia vecină. Și cine s-a aflat în fruntea acuzatorilor? În mod ironic, tocmai Roberto Maroni, liderul partidului anti-imigrație Liga Nordului! Cu alte cuvinte, potrivit logicii Ligii Nordului, românii pot fi o problemă atunci cînd vin să lucreze în Peninsulă. Nu și italienii, cînd fac același lucru în Elveția! Dincolo de umorul situației în care singuri s-au plasat populiștii italieni, decizia din cantonul elvețian poate însemna o repetiție, la scară mică, a marii negocieri pentru condițiile Brexitului. La fel ca și în cazul Marii Britanii, respingerea imigrației din statele membre ale Uniunii Europene i-a determinat în foarte mare măsură pe cei chemați la urne să voteze cum au votat.
Guvernele sînt, la urma urmelor, obligate să țină seama de semnalul cetățenilor. Pe de altă parte, chiar dacă oamenii resimt aceasta cu o mai mică intensitate, același interes major al cetățenilor este menținerea accesului economiei naționale pe piața unică europeană. (Apropo, pentru acest acces, Elveția are și o contribuție la bugetul UE. Fondurile elvețiene, accesibile și în România, pe această cale vin.)
Cum să păstrezi, așadar, avantajele date de prezența pe cea mai mare piață integrată a lumii, dar în același timp să dai un răspuns și temerilor, reale sau induse, din rîndul populației? Echilibristica e complicată, iar negociatorii onești pot fi lesne trîntiți la pămînt de către populiști. În cazul Elveției și al Brexitului, deopotrivă.
Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.