Cînd cade Guvernul?

5 ianuarie 2006   PE CE LUME TRĂIM

Călin Popescu Tăriceanu are ceva din aerul unui om aflat în trecere, principala întrebare legată de el pare a fi: cît mai rezistă? Dar dacă nu cade? Nu ar fi prima oară după 1989 cînd un premier "pe ducă" rezistă peste toate aşteptările. Am citit de curînd memoriile lui Ion Raţiu din 1994. Senzaţia tuturor era atunci că Guvernul Văcăroiu e o improvizaţie menită să se destrame. Corneliu Coposu aştepta alegerile anticipate şi pregătea partidul pentru ele. Adrian Năstase făcea diferite guverne, în avion, cu Raţiu, şi îi propunea acestuia un post de ministru. Impresia generală era că trebuie să se schimbe ceva. Raţiu face însă o analiză la rece plecînd de la o premisă simplă: situaţia politică este blocată, actorii principali nu au ieşiri din situaţia curentă. Guvernul monocolor al PDSR avea o majoritate fragilă doar cu sprijinul parlamentar al PUNR, PSM şi PRM. Varianta unei mari coaliţii cu PNŢCD, vehiculată de Năstase lui Raţiu, era o iluzie. La rîndul lor, cele trei partide naţionalist-nostalgice erau prea departe de opoziţia democratică (CDR, PD, UDMR) pentru a putea concepe o colaborare cu aceasta. Deşi nu prea înţelegea mare lucru din politica premierului Văcăroiu (nici Văcăroiu însuşi nu prea înţelegea), preşedintelui Iliescu îi convenea situaţia cîtă vreme autoritatea nu îi era pusă la îndoială. Cu toate pronosticurile contrare, Văcăroiu a rezistat un mandat întreg. Explicaţia acestei longevităţi paradoxale (cea mai slabă majoritate de pînă în 2000 a dat cel mai longeviv Guvern) se găseşte în blocajul observat de Raţiu: nu aveau altă soluţie. S-ar putea repeta lucrurile, în condiţiile în care avem un blocaj asemănător pe scena actuală? Situaţia acum este şi mai complexă pentru că preşedintele Băsescu nu este mulţumit cu starea de fapt şi ar scăpa bucuros de premier. Doar că nu poate. Constituţia revizuită în 2003 îi interzice expres preşedintelui să-l schimbe pe şeful Guvernului. Odată procopsit cu Tăriceanu la Palatul Victoria, Băsescu trebuie să aştepte o schimbare de la Parlament. Asta ar însemna însă o acţiune din rîndul coaliţiei actuale împotriva lui Tăriceanu. Or, tocmai Tăriceanu a fost cel care a căutat să menţină stabilitatea acestei construcţii fragile, în vreme ce Băsescu a fost mai degrabă factorul perturbator. E clar că şi Partidul Conservator, şi UDMR preferă stilul plicticos, dar previzibil al lui Tăriceanu oricărei aventuri politice cu Traian Băsescu. Singurul partid prin care Băsescu ar putea forţa schimbarea premierului este PD, dar din nou nu există alternative pentru situaţia prezentă: e de neimaginat o colaborare între partidul lui Băsescu şi PSD. Tot exclusă este şi o altă manevră prin care PSD să poată prelua şefia Guvernului, revenind la alianţa cu maghiarii şi conservatorii. O asemenea manevră ar presupune colaborarea lui Traian Băsescu, care ar trebui să numească un premier pesedist. Practic, totul depinde de poziţia lui Tăriceanu în PNL. Doar de acolo poate veni debarcarea sa. Deocamdată, pare că nu are probleme, constestatarii săi rămîn voci izolate. A dat chiar semne de forţă cînd l-a suspendat fără menajamente pe Boureanu pentru o imputare absolut interpretabilă. Cum alegerile anticipate au căzut, iar cele normale sînt departe, scăderea de popularitate a premierului nu e o problemă stringentă. Aceste calcule ar putea fi totuşi date peste cap de Traian Băsescu, tot mai nervos pentru că a cîştigat alegerile, dar nu a luat şi toată puterea. Imprevizibil cum este, ar putea încerca mişcări spectaculoase, care să arunce cu totul în aer scena politică, eventual forţînd o criză politică în ideea că totuşi Tăriceanu ar renunţa. Deşi nu ar fi nimic sigur şi situaţia s-ar putea întoarce împotriva sa, după ce şi-a pus în cap partidele în 2005. Dacă pregăteşte ceva, preşedintele aşteaptă raportul Comisiei Europene din aprilie. Pînă acum, integrarea a afectat profund procesul politic intern. Se pare chiar că retragerea demisiei lui Tăriceanu a avut ca factor decisiv semnalele de la Bruxelles. Scăpate de această constrîngere, procesele politice obişnuite îşi vor urma cursul. Dacă va scăpa de momentul aprilie, Tăriceanu are toate şansele să prelungească pînă în 2008 actuala situaţie, în care evită orice confruntare. Îi spune Băsescu la Bruxelles să îşi ţină gura în legătură cu politica faţă de integrarea Moldovei în UE, Tăriceanu declară că e în regulă, dacă aşa consideră preşedintele. Băsescu merge la Palatul Victoria cînd titularul e plecat din ţară, Tăriceanu spune că nu îl deranjează, deşi recunoaşte că nici măcar nu fusese informat în prealabil. S-ar zice că Băsescu ţine cu tot dinadinsul să arate lumii că este pe primul loc, iar Tăriceanu nu are nimic împotrivă. Doar că în tot acest timp, el guvernează, pe cînd preşedintele Băsescu... prezidează, adică face de toate şi nimic, după Constituţia pe care o avem. Tăriceanu aplică tactica: "el vorbeşte, eu guvernez". Cum toţi actorii sînt blocaţi în mişcări, ca într-o căsnicie fără ieşire, s-ar putea ca "plicticosul" Tăriceanu să ne facă tuturor o surpriză şi să prindă 2008 în aceeaşi funcţie.

Mai multe