Cînd bogaţii plîng

3 noiembrie 2007   PE CE LUME TRĂIM

Offf, sînt obosit. Ieri am întors toată ziua la ceasuri. Rolex-ul Daytona ăla ieftin, Richard Mille-ul de la nevastă-mea, alea două Patek-uri ale copiilor, că ei nu sînt în stare încă... Stau aşa şi mă uit la ele şi nu-nţeleg nimic: ce mi-a trebuit rebranding? Adevărul e că Ninu Buzoianu era puţin cam low-key. Buzăul n-are statură. Ce mare evazionist găseşti în Buzău? Ce mafiot naţional s-a născut aici? Nimic, oameni cuminţi. Lume ca praful umed, de nu se ridică în aer nici dacă treci cu elicopterul! Ăştia nu ştiu un lucru: trebuie să te ridici din vreme, cînd încă lumea stă cu capul la cutie. Primul rulment l-am dus în Turcia cînd încă-mi mirosea geaca a praf de puşcă, de la munca patriotică din decembrie. Prima ţeapă, d-asta barosană, a venit greu de tot, cu chin, la vreo opt luni. Iar primul milion mi-a rămas pe loc la portofel, imediat după ce-am terminat de plătit avocaţii, judecătorii şi poliţiştii. Am rezolvat şi cu al doilea, şi-aşa mai departe. Ce să mai fac? Bine, la început am zis să mă complic. M-am complicat cu plasma aia uriaşă din sufragerie, de la care mă ustură ochii de plîng şi la comedii, nu numa’ la telenovele. Cu maşina aia cu cauciucuri mai subţiri, nene, decît roţile de la căruţă, de-ţi scoate pe nas dinţii de designer. Cu tricoul mulat pe alea un milion de beri scumpe din viaţa mea, cu autograf de la Versac personal. Ce mai e de luat, că nici secretara nu mai ştie? M-am gîndit bine. Becali are crucea nichelată, Dragomir înjură frumos, Băsescu vorbeşte la 7 seara în direct, Botezatu iubeşte pe altcineva, Ianţu m-a speriat ieri într-un magazin de ziare, era tăiat din carton! Cu cine să semăn eu, din ăştia celebri? După cine să mă iau? Să strîng bani pentru săraci - după ce o viaţă întreagă am luat de la ei? Să mă îmbrac la fiecare petrecere altfel şi să plătesc presa să bage de seamă chestia asta pe două pagini, cu negu’ de sub sprînceană scos în fotoşop? Să-mi fac un partid la vrun’ intelectual pe laptop? Da’ ce să promit? Ce naiba vreţi, măăă, nemîncaţilor? Vreţi ceas de aur? Na, hai, care-l prinde? Vreţi ghiul: căutaţi-l pă jos, să nu se fi dus naibii la canal, că n-aveţi deloc viteză! Slujbe zici, mă? Are tata iarbă-n curte, să tăiaţi cu talent, şi voi, şi copiii voştri! Bani? Na, aţi mai văzut fişicuri ca astea, ca pe mînă? Luaţi, mă, c-a venit toamna, se scutură milionarul, să facă la loc în primăvară! Acuma, na, că mi-am imaginat scena, dar şi-aşa, tot m-am plictisit de ea. Cît aş putea să stau în politică? Păi, chiar să înjur lumea, tot trebuie să mă deplasez! Şi-am alergat destul, să mai vină şi ei la mine! Ar mai fi o chestie, mi-a zis ieri un amic că se face Mecena. Adică, fii atent, cumperi douj’de picturi de la un artist d-ăsta drogat, îl aştepţi să moară de overdoză - că na, acuma are bani! - şi le vinzi la dublu. Bine, dacă eşti grăbit, poţi să-l omori şi tu, da’ nu mai e aşa de scump, că trebuie şi criticii să aibă o poveste frumoasă, d-asta, cu suferinţă. Dar cît te ţine asta? Că tre’ să te şi uiţi, naibii, la picturile astea, şi zău dacă nu-ţi vine să-ţi iei cîmpii! Aş mai putea să fac un bine ţării. Nu ştiu, aşa, ceva frumos, scump. Să dau bani să se pună un acoperiş frumos de aur la Ateneu, să nu creadă străinii că sîntem săraci... Să luăm nişte pictori de biserici să vopsească prin şcoli cu domnitori, că-s goi pereţii. Să dăm la fiecare copil cîte-o minge de fotbal, nu ştiu, să fac ceva, că simt că înnebunesc! Adevărul e că banii chiar sînt o problemă. Pentru că în ţara asta nu e important să-i ai, contează să se vadă cum îi cheltui. Şi contează al naibii: stă lumea cu ochii pe tine prin reviste ca pe butelia de oxigen de la batiscaf! La început am zis că e mişto aşa, da’ acum, cînd după maşina de un milion am aflat că nu mai există şi-alta de două, zău dacă ştiu unde să sun. Ştiu ce zici cu psihiatru’. Dar e prea ieftin. Şi nici nu te vede paparazii pe geam. Avea dreptate, Cioran ăla: în ţara asta, n-ai bani nici cînd eşti bogat!

Mai multe