Cină la nivel înalt

10 iulie 2008   PE CE LUME TRĂIM

Cînd se numeau G7, la adunări participau liderii ţărilor industrializate; de cînd au devenit G8, prin adăugarea Rusiei, sînt liderii ţărilor bogate: manifestaţii anticapitaliste, antiglobalizare însoţesc reuniunile lor, împotrivind-se tendinţei celor puternici şi bogaţi de a adopta decizii privitoare la viaţa celor săraci şi slabi. Pentru a evita spectacolul ciocnirilor de stradă, întîlnirile se convoacă în locuri din ce în ce mai retrase: anul acesta cei opt conducători de state au stat trei zile la Toyako, o localitate de pe insula Hokkaido. Preţul petrolului, încălzirea globală, criza alimentară, ajutoarele pentru combaterea SIDA în Africa, alegerile din Zimbabwe sînt temele discutate, devenind tot mai evidentă neputinţa de a interveni eficient şi solidar în neliniştile lumii. Se spune că sînt cei mai puternici oameni din lume, dar nu e chiar aşa: preşedintele american, George W. Bush, este în ultimele luni de mandat în condiţiile unui procentaj catastrofal de susţinere în propria ţară; preşedintele rus, Dmitri Medvedev, este un personaj nou şi încă nimeni nu ştie în ce măsură el va fi autorul sau doar megafonul politicii ruse; preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, nu izbuteşte să întreţină prin acţiuni coerente entuziasmul care a însoţit alegerea sa; cancelarul Germaniei, Angela Merkel, navighează în apele unei coaliţii ameninţînd la fiecare adiere cu scufundarea, Gordon Brown are în faţă o opoziţie tot mai puternică şi în spate un partid tot mai puţin solidar; criza, scumpirile au consecinţe şi în politicile interne ale celorlalte ţări. Toţi ar avea mari greutăţi să explice opiniei publice interne repartizarea unor fonduri pentru ajutorarea unor ţări corodate de guverne corupte şi de haos instituţional. Conducătorii acestora devin celebri prin înflăcărate discursuri anti-americane, anti-globalizare, anti-orice. E contraproductiv să ceri unei ţări, pe de o parte, să nu se mai comporte hegemonic, iar pe de altă parte să soliciţi sporirea ajutoarelor. Dar este raţional să li se ceară un comportament corect în problemele care afectează restul lumii: "Naţiunile din G8 sînt cei mai murdari emitenţi de noxe", spune Anne Jellema, director Action Aid Policy. Organizaţia Salvaţi copiii, unul dintre cele mai mari grupuri pentru apărarea drepturilor copiilor, a calculat că 175 de milioane de copii sînt vulnerabili la dezastrele create de modificările climatice. A fost o vreme cînd cei puternici se comportau faţă de ţările în curs de dezvoltare ca în curtea din spatele casei lor şi această realitate putea fi observată şi în politica Washingtonului, şi în cea a Moscovei. După 1989, noile puteri economice au diminuat puterea de decizie a unui centru perceput ca dominator. Se propune lărgirea cercului: un G13 (plus Brazilia, China, India, Mexic, Africa de Sud) sau un G16 (plus 2-3 ţări islamice). Mai multe discursuri, mai puţine decizii. Răspunderea pentru catastrofele care au fost, care sînt şi care vor mai fi nu poate fi pusă etern pe seama actualelor sau fostelor mari puteri: atîta timp cît nu mai există o ameninţare militară directă, fiecare poate deveni responsabil pentru ce se întîmplă în curtea lui. Acolo unde dictatura pune populaţia în imposibilitatea de a acţiona (Myanmar, Zimbabwe) conform propriei voinţe, nu poate interveni nici un organism internaţional. Ajutoarele pentru sinistraţii din Myanmar au rămas la graniţă, Robert Mugabe a depus jurămîntul ca preşedinte. Politica faptului împlinit este din nou şi ca întotdeauna cea mai elocventă. Conducătorii ţărilor bogate sînt preocupaţi de diminuarea sărăciei în propria ţară. Nu are importanţă că un sărac din SUA are cu totul alt nivel de viaţă decît cel din Bangladesh: cel în cauză nu e sensibil la această comparaţie. Pentru a nu pleca aşa cum au venit, cei din G8 vor promite ajutoare în bani. Presa nu a omis să observe că, în timp ce dau sfaturi de cumpătare, reuniunile se sfîrşesc cu ospeţe de unde nu lipsesc crabii gigantici şi langustinele, iar la desert îngheţată din frunze de trandafiri. Oricum, din ce mănîncă ei nu se pot sătura toţi flămînzii lumii.

Mai multe