Chifle

20 noiembrie 2019   PE CE LUME TRĂIM

Cu un secol în urmă, cuvîntul chiflă era tradus în dicţionare prin croissant, era echivalat cu corn şi avea doar sensuri concrete. Era, de altfel, un împrumut lexical destul de recent: provenea din substantivul german Kipfel, în a cărui adaptare vorbitorii ezitaseră între mai multe variante – chipel, chipfă, chipflă, chiflu, chiflă... Forma obiectului desemnat avea să se stabilizeze curînd, devenind prototipic rotundă, ceea ce îi va permite mult mai tîrziu cuvîntului să intre în descrierea unor produse noi, de pildă a hamburgerului. În plus, în registrul familiar-argotic chiflă urma să dobîndească sensuri noi, predominant depreciative.

 Termenul e atestat într-un document de pe la 1770, dar a devenit mai frecvent spre sfîrşitul secolului al XIX-lea, în Transilvania şi în Moldova (apărînd, de pildă, în teatrul lui Alecsandri). Forma iniţială a obiectului desemnat era cu siguranţă doar cea de corn, ilustrată astăzi de numeroasele imagini pe care le furnizează Internetul pentru cuvîntul german Kipfel. În textele din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea se poate observa statutul de neologism al cuvîntului, care are nevoie de echivalente şi de explicaţii: „văzînd semiluna turcilor şi gîndind că e vreun corn (chiflă) a luat-o de la ei“ (Gura satului, 15 mai 1877); „Popîrţă, după obiceiul nemţesc, dimineaţa nu lua decît o cafea cu lapte cu un singur corn sau «chiflă», cum i se mai zice“ (Teochar Alexi, Ai carte, ai parte, roman umoristic, Sibiu, 1878). Fixarea formei poate fi urmărită în succesiunea dicţionarelor (cele de mai jos – disponibile pe platforma dexonline.ro): în dicţionarul lui Scriban, din 1939, chifla era încă „un fel de franzeluță în formă de semilună, numită și corn“; după război, Dicţionarul limbii române moderne (DLRM, 1958) ezita între două forme – „corn sau pîinișoară rotundă“ –, pentru ca în DEX aspectul de semilună să fie abandonat, consemnîndu-se doar forma rotundă sau ovală.

Dicţionarele generale actuale nu înregistrează sensurile figurate ale cuvîntului chiflă. Acestea apar, totuşi, în diferite glosare şi dicţionare de argou şi limbaj familiar: la George Volceanov găsim sensul fotbalistic – „şut pe lîngă minge, şut în aer“ (Dicţionar de argou al limbii române, 2006), iar la Traian Tandin (Dicţionar de argou al lumii interlope, 2009) e atestat un sens mai general – „greşeală, luft, păcăleală“. De fapt, sensul figurat din argoul fotbalistic fusese semnalat încă din 1978 într-un articol de lingvistică (Mihai Petre, „Noi contribuţii la studiul argoului studenţesc“, Limba română, XXV, 5). Sensul pare să reziste foarte bine în limba actuală, argotismul avînd, pe lîngă o accepţie tehnică, şi una mai generală, de „ratare“: „îmi venea să mă dau cu capul de dealurile din jurul stadionului numai la cîte chifle şi bare au dat M.S. şi ceilalţi“ (Evenimentul zilei, 1123, 1996, 15); „ca să-i arate cum se face a mai dat o chiflă. Avea în faţă TOATĂ poarta!“ (sport.ro); „urmărirea cu sufletul la gură a unui concurs de goange, chifle și ratări“ (fcsteaua.ro); „fundașii și mijlocașii lui Real au profitat de situație, schimbînd pase între ei, la trecerea timpului, parcă așteptînd să mai cadă o chiflă din cer“ (tackle.ro); „nu e nici măcar un șut glorios peste poartă sau direct în aut. E o chiflă lentă, o minge care se chinuie să ajungă în zona careului și pe care portarul o prinde doar pentru că se plictisise să se uite la ea“ (sub25.ro); „T. a trimis o «chiflă» înspre propria poartă, I. a interceptat“ (prosport.ro); „Ratarea (CHIFLA) săptămînii“ (campionate minifotbal.ro). Extinderile peiorative – de la acţiuni la autorii lor – sînt oricînd posibile: „i-au apostrofat pe «roş-albaştri», numindu-i «chifle» pe fraţii C.“ (ziare.com). În articolul lui Mihai Petre din 1978 era consemnat şi verbul a chifla, aparţinînd tot argoului fotbalistic, cu sensul „ a pasa greşit mingea“. Astăzi verbul e destul de rar, dar nu inexistent: „greşeşte de multe ori, o chiflează“ (gandul.info); îi ţine locul, oricum, expresia a da chifle.

Motivaţia transferului metaforic nu este transparentă; pot fi mai multe explicaţii, dar mi se pare foarte posibil să se fi pornit de la conotaţiile negative pe care le are chifla ca substitut – insuficient, nemulţumitor! – de pîine. Pentru zdravenii consumatori de mari cantităţi de pîine, chifla nu reprezintă aproape nimic, e total insignifiantă din punct de vedere culinar; poate că şi forma ei o apropie de încarnarea cifrei zero. În orice caz, sensul cuvîntului s-a extins şi în afara domeniului fotbalistic, în primul rînd cu referire la presă: „trei sferturi din ştirile sau profeţiile sale ajung într-o antologie de chifle şi bîrfe“ (cotidianul.ro); „beneficiarul direct al acestei chifle jurnalistice“ (ziaruldegarda.ro) „E jenant să fie ţinuţi în continuare la ziar cînd dau chifle din astea“ (zoso.ro). În fotbal, chifla este o pasă fie pur şi simplu greşită, fie simulată, neserioasă, produsă cu intenţie, în loc de ceva mai bun. Şi în afara stadionului se dezvoltă aceleaşi tipuri de sensuri figurate: chifla este o gafă, o eroare – „titlul acestei distincţii ce ar trebui decernată votanţilor care l‑au ignorat – Chifla de Aur. Căci aceştia au dat o adevărată chiflă în materie de gust şi competenţă cinematografică“ (Cristian Tudor Popescu, 2011, gandul.info) –, dar poate fi şi o stratagemă: „«chifle» aruncate în mediul online în ultimul an, materiale la limita credibilului (sau chiar dincolo), redactate pentru a atrage audiența“ (paginademedia.ro). Fixată în sfera depreciativului, chifla intră şi în diverse construcţii expresive, de genul „diplomatu’ lu’ Chiflă“ (ziare.com) sau „chifla asta de volan“ (daciaclub.ro).

Mai multe