Chestiunea imigrației – capcana lui Trump

Președinția lui Donald Trump îmi amintește în primul rînd de războaiele din Iugoslavia anilor ’90. În toiul desfășurării violențelor, un prieten sîrb mi-a spus: „Nu îmi place [Slobodan] Miloșevici. Nu-mi plac metodele sale, cruzimea și brutalitatea, și nici sadismul său. Dar măcar s-a găsit cineva care să facă ceva.“

Această ultimă remarcă surprinde esența întregului conflict. Prietenul meu era dispus să treacă cu vederea toate abuzurile și crimele lui Miloșevici, dacă acesta era prețul pentru ca Serbia să nu mai fie o victimă. Potrivit acestei versiuni naționaliste, Serbia a fost forțată să accepte că era doar una dintre cele șase republici iugoslave, chiar dacă sîrbii, răspîndiți pe întinsul întregii Iugoslavii, reprezentau aproape o jumătate din populația totală a țării.

Desigur, postura de „victimă“ a Serbiei era totul altfel percepută de către celelalte republici. Pentru ele, Iugoslavia – departe de a fi o uneltire menită să îngenuncheze Serbia – era mai degrabă o conspirație gîndită să consfințească poziția Serbiei ca primus inter pares („primul între egali“). Serbia controla, în fond, armata, serviciile secrete și partidul aflat la putere.

Un pattern similar, din mai multe puncte de vedere, a apărut și în SUA, în urma învestirii în funcție a lui Donald Trump. Trump e brutal, adesea, crud, și nici chiar susținătorii săi nu-și mai doresc, se pare, ca propriii copii să-i urmeze modelul. Cu toate acestea, el se adresează nemulțumirilor și temerilor lor. Și în 2016 a captat suficient de mult voturi din statele-pivot pentru a-și asigura victoria – un scenariu care s-ar putea repeta și în 2020.

Trump și susținătorii săi s-au axat asupra unor chestiuni care nu erau neapărat pe lista de preocupări ale celor mai mulți americani, dar care îi determină pe votanți să se împartă în tabere. Astfel de „chestiuni polarizante“ învrăjbesc și provoacă adesea reacții opuse, dar similare, la ambele capete ale spectrului politic. În vreme ce fiecare tabără își ascute armele, complexitatea și nuanțele problemei sînt trecute cu vederea.

Imigrația este principala „chestiune polarizantă“ a lui Trump. În vreme ce mulți americani ar fi pur și simplu amuzați de faptul că e mai util să vorbești limba amharică decît engleza, într-un taxi din Washington DC, Trump a transformat imigrația într-un referendum pe tema spiritului american. Astfel, în timpul recentei sale vizite în Europa, Trump a emis un avertisment sumbru despre imigrația care „schimbă paradigma culturală“ a societăților occidentale.

În materie de imigrație, Trump cîștigă încrederea susținătorilor săi prin simplul fapt că „face ceva“. Sub mandatul său, distincția dintre imigrația legală și cea ilegală a fost dată la o parte, pe fondul unor dezbateri găunoase despre nevoia de muncitori calificați în anumite domenii sau regiuni. Și, dacă vă închipuiți că Trump va admite că imigranții sînt cei care au construit America, vă faceți iluzii. Întreaga discuție a fost redusă la o problemă despre identitatea americană, văzută din perspectivă rasistă.

Instrumentalizînd chestiunea imigra­ției, Trump și-a convins susținătorii că țara le-ar putea fi confiscată de niște oameni cu identități total diferite, cu loialități tribale, adepți ai unui sistem de împărțeală a posturilor pe criterii etno-rasiale. În felul acesta, i-a regrupat pe cei care se opun imigrației în spatele stindardului propriei lor identități de grup. Și, pînă acum, cel puțin, a reușit să cîștige voturile.

Dar chestiunile polarizante tind, prin definiție, să electrizeze ambele tabere. Noul slogan al oponenților lui Trump este „Desființați ICE“ (Immigration and Customs Enforcement / Serviciul Vamal și de Imigrație) al SUA, agenția federală însărcinată cu implementarea politicilor de imigrație ale guvernului. În rîndurile susținătorilor imigrației, chiar și cuvîntul „ilegal“, aplicat unei persoane vii, a ajuns să fie considerat un calificativ peiorativ și ofensator. Or, e evident, termenul nu se referă la o persoană, ci la un statut administrativ în cadrul jurisdicției americane în vigoare.

În mod similar, forțele pro-imigrație îi acuză în tot mai mare măsură pe cei care susțin necesitatea controalelor frontaliere, chiar dacă aceștia apără, în fond, imigrația legală. În loc să dezbată reglementările care ar putea opri afluxul de imigranți fără documente, radicalii pro-imigrație se îndoiesc de însăși necesitatea unor legi care să îngrădească circulația oamenilor în genere.

Inutil de spus, toate acestea îi fac jocul lui Trump. Sondajele arată că majoritatea americanilor își doresc controale frontaliere. Desigur, politica guvernului Trump de a-i separa pe copiii imigranților de părinți depășește cu mult ceea ce majoritatea americanilor ar fi dispuși să accepte. Dar, dacă votanții vor crede că alternativa la o astfel de măsură ar fi dispariția controalelor frontaliere sau un val de solicitări dubioase de azil, vor trece în cele din urmă de partea lui Trump.

Dezbaterea chestiunii imigrației evidențiază faptul că, în America, centrul politic e pe cale de dispariție. Dar radicalismului lui Trump nu trebuie să i se răspundă cu un radicalism îndoit. Trump și susținătorii săi și-au ales cu grijă subiectele cîștigătoare. Cel mai bun răspuns e refuzul de a intra în jocul lor cinic și o politică care să se adreseze unui segment cît mai vast al populației americane. Ceea ce poate fi făcut. 

Christopher R. Hill, fost secretar de stat adjunct pentru Asia de Est, este Consilier principal al Cancelariei pentru Angajament Global, profesor de Diplomație practică la Universitatea Denver şi autor al volumului Outpost. 

Foto: wikimedia commons

© Project Syndicate, 2018
www.project-syndicate.org

traducere de Matei PLEŞU