Cercul vicios al datoriilor Greciei
Grecia va primi un nou împrumut de 8,5 miliarde de euro și o eventuală scutire de niște datorii mai vechi – asta au stabilit miniștrii de Finanțe din zona euro săptămîna trecută, la Luxembourg. Dacă pentru prima parte a planului de ajutor suma și termenele sînt precizate, despre a doua parte a planului, adică despre înlesniri, nu se știe mare lucru. Ele au fost cerute de Grecia și au susținerea Fondului Monetar Internațional (FMI), dar Germania se opune – prin urmare, s-a amînat adoptarea unei decizii concrete.
E clar că fără ajutor din partea Europei și a FMI, Grecia intră în faliment. Întrebarea care se pune însă e dacă planul de salvare a ajutat, într-adevăr, economia fragilă a acestei țări sau, dimpotrivă, a afundat-o în noi datorii nesustenabile. Tocmai asta a fost și miza discuțiilor de săptămîna trecută de la Luxembourg în care s-a decis noua tranșă de împrumut.
În 2010, la debutul crizei, Greciei i s a oferit un prim ajutor în valoare de 110 miliarde de euro. Doi ani mai tîrziu s-a pus la punct un nou plan de salvare, cu condiții ceva mai severe, în valoare de 130 de miliarde de euro. Banii necesari pentru stingerea unor datorii externe ale statului aflat în incapacitate de plată proveneau de la statele euro și de la FMI. În schimbul acestor împrumuturi, Greciei i s-a cerut să-și reducă substanțial cheltuielile publice, să mărească unele taxe, să facă restructurări de personal în sectorul public și să introducă reforme în administrație. În 2015, țările din zona euro au convenit să acorde Greciei un al treilea împrumut în valoare de 86 de miliarde de euro, cu condiția unor noi reforme.
Da, ieșirea Greciei din zona euro a fost evitată. Dar cu ce preț? Cifrele șomajului au crescut alarmant la 22%. Jumătate dintre tinerii sub 25 de ani nu au locuri de muncă. Veniturile medii din salarii au scăzut cu aproximativ 25%. Pensiile au fost reduse substanțial. Bugetele pentru sănătate și educație au fost considerabil reduse. Rezultat? În 2016, Grecia a ieșit pentru prima dată pe plus. Excedentul bugetar a fost ceva mai mare de un miliard de euro – o picătură într-un pahar gol. Experiența a arătat că reformele, deși inițial refuzate de guvernul socialist, au fost pînă la urmă adoptate. Și că ele au produs efectele dorite. Dar progresul e prea mic. În ritmul ăsta, Grecia nu-și va putea plăti probabil niciodată datoriile. Fiindcă, pentru a putea returna datorii, statul e nevoit să se îndatoreze în continuare. E un cerc vicios. Banii pot doar să elimine simptomele, nu și să vindece economia canceroasă a Greciei. Ce lipsește e o soluție. Și, ca în orice tratament, primul pas e să recunoști că ai o problemă. Or, Germania nu vrea (sau nu poate) să recunoască un adevăr incomod: anume că, dacă nu-și asumă unele pierderi, nu există o rezolvare durabilă a crizei din Grecia. Se estimează că aceste pierderi s-ar ridica la cîteva sute de milioane de euro – o cifră pe care Germania și-ar putea-o, la o adică, asuma. Dar e dificil să admiți niște pierderi. Mai ales în prag de campanie electorală.
Grecia va primi în continuare fonduri prin programul de salvare economică în schimbul altor și altor reforme, pe care le va aplica (sau nu). Cuvîntul de ordine e, firește, reducerea cheltuielilor de stat. Dar cum să te aștepți la o creștere durabilă a economiei dacă statul nu mai investește nimic? Cum să suplimentezi încasările statului de vreme ce salariile s-au micșorat și consumul s-a redus? Cum să visezi la un excedent bugetar de minimum 2% în fiecare an, pînă în 2060, cînd nu mai există pîrghii de dezvoltare? Tocmai asta e și rezerva FMI: că planul de ajutor… nu ajută. Christine La-garde cere o reeșalonare a datoriilor – o amînare, de fapt –, astfel încît plata să fie suportabilă. Germania e principalul adversar al acestei soluții. Și are, parțial, dreptate: cît să tot amîni plata unor datorii? FMI, care consideră că actualul plan de salvare nu e via-bil, amenință că nu va mai participa la un viitor program. Nu e un blocaj, deocamdată. Dar lucrurile se vor complica în viitor dacă nu se găsesc niște rezoluții politice. Pînă una-alta, Germania, care joacă un rol major în toată această poveste, a reușit, prin Wolfgang Schäuble, să păstreze FMI ca partener al Europei la planul de salvare a Greciei. Și, în același timp, să amîne pînă după alegerile din toamnă o decizie cu privire la eventuale înlesniri acordate Greciei. Amînarea unei decizii e, de fapt, tot un fel de a crea datorii…
Foto: wikimedia commons