Celor care n-au li se va lua!
În Programul de guvernare 2017-2020, capitolul „Cultură. Culte. Minorități“ se întinde pe opt pagini și jumătate (din 187, cîte cuprinde documentul, cu totul). Departe de a fi o strategie în domeniul culturii sau măcar să schițeze prioritățile în politicile culturale, acest capitol se mărginește să exprime, în termeni vagi, cîteva intenții. Una dintre ele sună așa: „Revizuirea activității Administrației Fondului Cultural Național în sprijinirea creatorilor independenți și a ONG-urilor culturale“. AFCN a devenit o obsesie pentru miniștrii Culturii din ultimii ani. I-am auzit, pe fiecare, vorbind despre „schimbare“ sau „reformă“. Nici unul n-a vorbit de consolidare…
AFCN e singura instituție din România care finanțează proiecte cuturale pe baza unor competiții organizate periodic și evaluate de jurii formate din experți. Banii pentru finanțarea proiectelor culturale provin în principal de la Loteria Română și din alte cîteva surse extrabugetare, fiind colectați grație unei legi speciale. Proiectele editoriale sînt finanțate din fonduri alocate de Ministerul Culturii. Domeniile finanțate și prioritățile sînt stabilite de un Consiliu format din profesioniști în urma consultării cu beneficiarii. Cei care obțin finanțările sînt, cel mai adesea, ONG-uri culturale, mici antreprenori culturali, dar și, uneori, instituții publice. Eforturile de organizare, logistică și creație sînt mari – mai ales pentru organizațiile mici, care nu beneficiază de sprijin financiar permanent din partea statului. Pentru creatorii independenți, activi în domenii interdisciplinare și care vizează publicuri de nișă, AFCN e principala sursă de finanțare. Fără acești bani, artiștii n-ar putea crea și n-ar ajunge la public. Competiția pentru fonduri e dură, dar transparentă. Rezultatele acestui „sistem“ creat în 2005 pentru a degreva Ministerul Culturii de o parte din misiunea sa inițială sînt greu de cuantificat. E clar însă că a contribuit la profesionalizarea și responsabilizarea managerilor culturali și la emergența unor artiști care, altminteri, n-ar fi putut exista. A generat, treptat, apariția unui mediu independent, reactiv, creativ și critic. Că și managerii, și artiștii (adesea sînt „comasați“ în una și aceeași persoană) trăiesc la limita subzistenței, de la o sesiune de finanțare la alta, pentru că fondurile sînt mereu insuficiente, ține mai degrabă de politicile culturale limitate ale ministerului decît de limitele bugetului din Fondul Cultural Național. Căci ministerul n-a știut sau n a vrut niciodată să consolideze zona creativă independentă, ba chiar a impus frîne birocratice și legale de tot felul.
Acum, însă, s-a ajuns la o altă etapă, vecină cu sabotajul. Ministerul Finanțelor a modificat structura de administrare a fondului cultural național, reducînd cu 30% fondurile de care poate dispune instituția. Practic, a tăiat o treime din bugetul alocat proiectelor culturale din fondurile extrabugetare care-i sînt destinate prin lege. O măsură de neînțeles: Finanțele nu fac nici o economie, căci nu pot realoca acele fonduri în altă parte. În schimb, se taie 30% de la proiectele culturale. Dar asta nu e tot: în lipsa unui buget alocat din partea Ministerului Culturii, AFCN a suspendat sesiunea de finanțare pentru proiecte editoriale. Anul trecut, suma alocată de minister în acest scop se ridica (termenul e contraintuitiv!) la 820.000 de lei – era cea mai mică din istorie. În 2019, „Anul Cărții“ (vă mai amintiți de declarațiile pompoase ale ministrului Daniel Breaz?), proiectele editoriale au fost înghețate din lipsă de fonduri.
Dacă tăierile de buget n-ar fi fost susținute și de un discurs anti-ONG și anti-artiști independenți, am fi putut pune măsura doar pe seama disciplinei financiare ori a nevoii de a face economie – la cîte promisiuni a făcut, guvernul nu mai are bani și pentru mofturi culturale. Aș putea face însă o lungă listă cu invective adresate societății civile de reprezentanți ai actualului guvern. Iar bani pentru cultură există. Marile instituții publice sînt susținute prin finanțare directă, adesea pe baza unor criterii de performanță discutabile sau în urma unor evaluări manageriale laxe; evenimente strategice, precum marile festivaluri, sînt finanțate arbitrar, în funcție de bugetul anual al ministerului și de puterea de convingere a organizatorilor; iar la nivel local, evenimente faraonice, serbări fastuoase ori instituții inutile sînt întreținute copios și arbitrar din bugetele consiliilor municipale ori județene. (Nu vă lăsați păcăliți: publicul numeros prezent la aceste manifestări nu înseamnă că interesul public este servit!). Artiștii independenți, însă, rămîn fără 30% din bugetul oricum insuficient. Pentru că celor care n-au li se va lua!