Cei mai cuminţi dintre pămînteni

15 septembrie 2006   PE CE LUME TRĂIM

Acum vreo trei luni eram într-un restaurant din cochetul Georgetown, unde un catalan de toată isprava şi un turc simpatic şi ecologist din Berlin încercau să ne explice, mie şi unui politician polonez, de ce America este de vină pentru tot răul din lume. Eu şi polonezul încercam să le explicăm că există motive profunde, de ordin istoric, pentru care românii şi polonezii sînt proamericani. Catalanul a zîmbit şi mi-a trîntit fraza serii: "Voi, cei din Est, aţi fost prinşi într-o gaură neagră a istoriei, dar în vreo 20 de ani o să fiţi ca noi". I-am zis că ceva atît de arogant nu mai auzisem de multă vreme. Experimentul descoperirii Americii într-un grup de 20 de europeni din 16 ţări ne-a învăţat foarte multe despre Europa însăşi. Iar momentul din Georgetown nu a fost singurul cînd ruptura cultural-istorică între vestul şi estul continentului s-a manifestat pregnant în micro-grupul nostru. Sistematic, mă situam - împreună cu polonezii şi, mai ales, cu cehii - mai aproape de americani şi mai departe de colegii din Franţa, Germania, Olanda şi Portugalia. Am revăzut aceste amintiri cînd am citit rezultatele sondajului făcut de German Marshall Fund în 12 ţări europene plus SUA. Întîmplător, este aceeaşi organizaţie care mi-a oferit bursa americană (http://www.gmfus.org/fellowships/ mmf.cfm) şi care are ca principală preocupare relaţiile transatlantice. Sondajul a făcut deja ceva titluri de primă pagină, dar nu a fost comentat în profunzime. Românii ies de acolo drept un popor paradoxal, şi proamerican şi pro-UE, care vrea şi ca SUA să aibă un rol primordial în lume şi îşi doreşte şi întărirea puterii europene. Pare că nimic din frămîntările transatlantice sau din euroscepticismul vestului Europei nu ne-a ajuns. Sondajul arată o dorinţă ingenuă de a fi prieten cu toată lumea şi o frică de a nu cădea la mijloc. Dacă se discută politică, nu zice nici da, nici nu, fii ambiguu- aşa îl sfătuia nevasta popei din Balanţa pe bărbatul ei prea slobod la gură cînd se îmbăta. Trebuie să precizez că aceste comentarii se referă la tendinţe, comentez diferenţele de procente între români şi alte popoare. Bineînţeles că există mulţi români antiamericani şi, dacă nu se regăsesc în aceste comentarii, îi rog să-şi îndrepte frustrarea spre societatea românească care nu le-a înţeles genialele convingeri, nu spre autorul comentariilor. Sîntem cel mai proamerican popor dintre cele chestionate, cum au remarcat ziarele româneşti. Dar asta nu înseamnă că nu ne plac ceilalţi. Noi îi îndrăgim pe toţi. Singura ţară în care mai mult de jumătate din respondenţi (51%) vor un parteneriat mai strîns între SUA şi Europa este România. Andrei Pleşu spunea că a-i întreba pe români cu cine vor să fie aliaţi, cu americanii sau cu europenii, aduce a eterna întrebare adresată copilului: pe cine iubeşti tu mai mult, pe mama sau pe tata? Românii vor, de fapt, să se împace, să-i iubească pe amîndoi la fel. Pe scala simpatiei (de la 1 la 100, nu procente, ci medii ale notelor date de respondenţi) faţă de Statele Unite, imediat după americanii înşişi, vin românii - 73. De remarcat că tendinţa în Europa este undeva la jumătate, cu 46 în Franţa şi cu 53 în Germania. Dar asta nu înseamnă că românii au ales între americani şi europeni, pentru că simpatia pentru UE este chiar mai mare - 82 pe aceeaşi scală. Iar binomul SUA-UE nu e unicul caz în care vrem să fim drăguţi cu toţi. Singurul popor european, dintre cele chestionate unde rata de simpatie pentru Israel sare de jumătate este, exact!, poporul român - 51%. Doar americanii ne întrec - 61% (modul în care Israel îşi menţine buna imagine în America spune multe despre avantajele de a fi aliat de încredere şi de lungă durată cu SUA). Dar asta nu e tot: doar turcii ne întrec la simpatia faţă de entitatea numită în întrebare "poporul palestinian" (am fost mirat să constat că "poporul palestinian", atît de victimizat de media, nu întruneşte nicăieri nici măcar pragul neutru 50 - fluctuează undeva în jurul a 35, cu punctele maxime în Turcia - 47 şi România - 45). Apoi, românii sînt primii în ce priveşte simpatia pentru fiecare dintre următoarele ţări (cu excepţia poporului ţării respective): Italia, China, Marea Britanie, Germania, Spania şi Turcia (filmele de mare succes la public ale lui Sergiu Nicolaescu par că se referă la alţi turci). Şi, la asta chiar nu mă aşteptam: media de simpatie pentru Franţa este de 72 în Franţa şi 78 în România. Românii sînt mai filofrancezi decît francezii înşişi! Probabil va rămîne proverbial faptul că românii (42%) sînt în mai mare măsură de acord cu politicile internaţionale ale preşedintelui Bush decît americanii - 40% (polonezii se apropie şi ei cu 40%). Vestul Europei este la mare distanţă, francezii şi germanii la 12%, englezii şi italienii la 20%. Cifrele nu trebuie absolutizate. A spune că românii îl aprobă pe Bush este o propoziţie greşită pentru că mai mulţi români (47%) îl dezaprobă. Doar prin comparaţie vestea este bună pentru actualul locatar de la Casa Albă. Apropierea dintre Polonia şi România este vizibilă pe tot parcursul sondajului. La fel de vizibil este şi faptul că celelalte două ţări din Est sondate aici, Bulgaria şi Slovacia, pică undeva la mijloc. De ce? Este o întrebare. Oare conservatorimul rural şi antirusismul istoric (ambele mai accentuate în România şi Polonia) să facă diferenţa? Parcă văd privirea compătimitoare a stîngii vest-europene şi a liberalilor fanatici anti-Bush din America, ca şi a noii clase de intelectuali români mimetici, care descoperă apa caldă a antiamericanismului. În logica lor, potrivit căreia istoria e o chestie care se va termina cînd toţi oamenii vor gîndi ca ei, românii şi polonezii din sondaje sînt retrograzi şi demni de dispreţ. Oricum, dacă acest nou secol va fi antiamerican, românii nu se grăbesc să intre în el.

Mai multe