Cei 35. Ce vor face acolo
După o lună de campanie ternă şi confuză, după o participare la vot care a arătat că România se înscrie în media europeană a "europenelor", cei 35 de europarlamentari au fost aleşi. Numărul nu se schimbă - erau 35 şi pînă acum -, se schimbă însă proporţia. Astfel, Partidul Democrat avea 5 deputaţi, în noua echipa vor fi 13. PSD va avea în schimb cu doi deputaţi mai puţin, PNL cu unul, UDMR pierde şi el un deputat, iar Partidul România Mare dispare cu totul, spre supărarea celor care sperau că, după votul din România, grupul populist Independenţă, Tradiţie, Suveranitate ar putea fi refăcut. Într-adevăr, pe culoarele Parlamentului European circulau zvonuri că gestul PRM de a trînti uşa ITS, în urmă cu cîteva săptămîni, avea mai mult motivaţii interne, ca să îi asigure o mai bună vizibilitate în România, în preajma alegerilor europene. România va trimite la Strasbourg parlamentari cu experienţă, dar şi oameni complet necunoscuţi, unii foarte tineri, care probabil că nu vor face altceva decît să se "încălzească" timp de un an şi jumătate, cît durează actualul mandat, pînă la viitoarele alegeri europene din 2009. Parlamentul e astfel alcătuit încît chiar şi un tînăr de 27 de ani, precum liberalul Magor Imre Csibi, se poate remarca prin diferite inţiative, poate propune rezoluţii sau trage diverse semnale de alarmă, poate participa la misiuni externe care să îl facă mai cunoscut sau poate fi pur şi simplu un bun orator, ceea ce va atrage atît atenţia colegilor săi, cît şi a presei. Cine sînt însă cei care vor reprezenta partidele politice româneşti la Strasbourg? Partidul Democrat, care graţie celor 5 deputaţi de pînă acum a făcut o figură bună (Marian Jean Marinescu este chiar vicepreşedinte al grupului PPE), îşi întăreşte latura "politică" prin venirea lui Sorin Frunzăverde. Partidul Social-Democrat îl are pe competentul Adrian Severin (coautorul unui raport crucial pentru viitorul Parlamentului European, alături de francezul Alain Lamassure), îi păstrează pe Ioan Mircea Paşcu, Gabriela Creţu, Corina Creţu, cărora li se adaugă şi Titus Corlăţean sau fostul PD-ist Victor Boştinaru. Liberalii au doi nou-veniţi competenţi, Renate Weber şi Daniel Dăianu, alături de Adina Vălean, o prezenţă discretă, dar apreciată de colegii de grup. E foarte interesant de urmărit ce va face PLD, şi mai ales Theodor Stolojan. Se va ocupa de mandatul european sau va fi mai curînd interesat de politica internă? Mai ales că ne aşteaptă un an electoral. El are posibilitatea să cedeze mandatul de eurodeputat următorului pe listă. E un gest care se întîmplă şi în alte ţări, unde lideri politici funcţionează ca "locomotive" pentru a cîştiga voturi, un gest care însă n-ar fi cu siguranţă bine perceput de cei care l-au votat pe "cel mai bun", după cum sună foarte prezentul slogan de campanie al PLD. Interesantă şi reprezentarea maghiară, unde există trei deputaţi. Eurofilul şi moderatul György Frunda este secondat de la UDMR de Sógor Csaba, cunoscut pentru revendicările insistente privind autonomia teritorială a maghiarilor, el remarcîndu-se în 2001 printr-un gest extrem: a cerut maghiarilor din România să nu participe la manifestările de Ziua Naţională a statului român. Mai radical decît Csaba este însă episcopul reformat László Tökés, candidat independent, care şi-a obţinut locul în Parlamentul European graţie votului unei părţi a comunităţii maghiare din România. Atît deputaţii UDMR, cît şi László Tökés ar urma să facă parte din grupul Partidului Popular European (unde vor mai intra PD şi, foarte probabil, PLD). László Tökés este sprijinit pentru intrarea în PPE de Fidesz, principalul partid de dreapta din Ungaria, condus de Viktor Orban. Nici Partidul Democrat şi nici cei de la UDMR nu vor fi foarte fericiţi cu prezenţa lui Tökés în acelaşi grup parlamentar. Odată instalaţi, în decembrie sau ianuarie, parlamentarii români vor trebui să se integreze cît mai repede în Parlamentul European. Cei mai competenţi vor încerca să obţină funcţii interesante de raportor, ceea ce le poate asigura o vizibilitate bună (amintiţi-vă cît de cunoscută era Emma Nicholson în România, doar pentru că era raportor pe ţara noastră, chiar dacă era doar unul dintre cei 785 de eurodeputaţi). Marea lor problemă - şi poate şi frustrare, la un moment dat - este că vizibilitatea europeană nu se traduce prin vizibilitate în plan politic intern. E o situaţie valabilă şi în alte părţi: astfel, preşedintele PE, Hans-Gert Pöttering, deputat european din 1979, este complet necunoscut în Germania. P.S. Mulţumiri pentru ajutor Mihaelei Gherghişan, corespondenta RFI la Bruxelles.