Cealaltă Suedie

În state cu veche tradiție democratică, în care guvernele lucrează în folosul poporului și pentru bunăstarea generală, alegerile sînt o sărbătoare. Duminica trecută, în Suedia, n-a fost nici o sărbătoare.

Rezultatele arată că nici una din formațiunile politice de centru-stînga și centru-dreapta nu a obținut suficiente voturi pentru a forma guvernul. Ambele blocuri au cîștigat în jur de 40%. Dar coaliția „roșu-verde“ (social-democrații, verzii și partidul de stînga, adică foștii comuniști) are un avantaj – infim – față de alianța de centru-dreapta (conservatorii, centriștii și creștin-democrații).

Partidul de extremă dreaptă al Democraților Suedezi a cîștigat aproape 18% din voturi. E un scor istoric. Niciodată un partid extremist nu a obținut un rezultat atît de copleșitor în Suedia. Însă voturile obținute sînt departe de ceea ce prevesteau sondajele, care, cu o săptămînă înaintea alegerilor, plasau partidul la 20% sau chiar 25% din opțiunile electoratului.

Comunitatea internațională poate deci răsufla ușurată, cel puțin pentru moment: curentul populist, extremist, antieuropean nu a cucerit Suedia. Dar să nu ne amăgim. Campania electorală a stîrnit dezbateri aprinse pe marginea politicilor de imigrație ale Suediei, dezbateri întreținute tocmai de Democrații Suedezi. Istoria recentă le oferă și contextul pentru discursul virulent anti-imigraționist. Începînd cu 2015, Suedia a preluat, în ritm susținut, refugiați. Din rațiuni umanitare, dar și economice. Astăzi, imigranții reprezintă 20% din populație. Au venit prea mulți și prea repede pentru a se putea integra. Ei sînt vizibili – mai ales la periferiile orașelor. Acolo a crescut și infracționalitatea. Dar nu atît de mult încît să stîrnească îngrijorarea, au încercat să explice autoritățile. Și totuși, infracționalitatea a fost o temă centrală a campaniei electorale. Cînd discuți despre frică, cifrele nu mai contează atît de mult. Emoția e mai presus de rațiune. Aceste emoții au deturnat și agenda: s-a vorbit mai mult ca oricînd despre pericolul pe care îl reprezintă „străinii“ și prea puțin despre economie, sănătate, educație, adică despre temele predilecte ale dezbaterilor politice din Suedia. Pînă și în discuțiile despre infailibilul sistem social suedez și despre posibilele reforme fiscale a intervenit, mereu, argumentul cheltuielilor suplimentare pe care le presupune politica ușilor deschise. Nu e deci de mirare că Partidul Democraților a atras atît de mult electorat. Să redăm Suedia suedezilor – ăsta a fost sloganul lor. Cît despre socialiști, aceștia au fost atacați dinspre dreapta pentru că au promovat politicile pro-imigraționiste și, apoi, dinspre stînga, atunci cînd au renunțat la ele. Rezultatul slab de la alegeri e, deci, ușor de explicat.

Vestea bună e, deci, că Partidul Democraților a obținut un scor electoral modest, insuficient pentru a intra la guvernare. Vestea proastă e că 18% e destul cît să încurce formarea viitorului guvern. Impactul partidului e important. În primul rînd, pentru că, foarte probabil, noul guvern va fi mai fragil, căci se va sprijini pe o majoritate instabilă. În al doilea rînd, Partidul Democraților va forța o regîndire a sistemului de partide în ansamblu și o reașezare a scenei: partidul socialist va deveni mai conservator.

E o tendință vizibilă cam peste tot în Europa: baza electorală a partidelor tradiționale se restrînge. Partidele „mari“ devin tot mai mici, iar partidele mai mici cresc în importanță. Sprijinul electoral pentru periferie e tot mai puternic. Peste tot în Europa, partidele și alianțele din mainstream, care au dominat vreme de decenii scena politică, sînt tot mai slăbite. Formarea unor coaliții devine tot mai anevoioasă, guvernele sînt mai fragile, mai instabile chiar și în state cu o îndelungată tradiție a negocierii și consensului, precum Germania sau Suedia. Îngrijorarea legată de tendințele populiste, extremiste, antieuropene e întemeiată. Dar poate că alegerile din Suedia ar trebui privite și din altă perspectivă. Nu atît despre populism și extremism e vorba, cît despre declinul continuu al partidelor tradiționale, despre fragmentarea electoratului, despre apariția micilor partide antisistem. În Suedia, la alegerile de duminica trecută n-a cîștigat nimeni. Sau a cîștigat cealaltă Suedie.