Ce-ţi doresc eu ţie, Generaţie COVID-19…
Se va vorbi oare, în anii următori, de „o generaţie COVID-19” tot aşa cum s-a vorbit de generaţia 68 după revoltele tinerilor din acel an în numeroase ţări ale lumii? Sau cum s-a vorbit despre generaţia Internetului pentru tinerii născuţi după 1995 care au crescut perfect familiarizaţi cu tehnologiile digitale şi cu reţelele de socializare?
Un cercetător francez, sociologul Olivier Galland, consideră că s-ar putea să ne aflăm în faţa unui „fenomen generaţional” întrucît deseori în istorie s-au produs astfel de rupturi comportamentale: după războaie, după crize economice sau după cataclisme, tinerii au vrut să trăiască altfel, sau cel puţin au încercat să se exprime prin mişcări contestatare.
Pentru moment, ceea ce putem spune pentru cei care au acum vîrsta studenţiei sau care îşi termină studiile este că se vor izbi de greutăţi pe care părinţii lor nu le-au cunoscut. Vor descoperi, după dispariţia virusului (dacă într-adevăr acesta va dispărea peste şase luni sau un an), o lume haotică şi o piaţă a muncii neprimitoare. Sechelele economice ale epidemiei se vor etala pe cîţiva ani, timp în care oamenii vor fi probabil invitaţi să muncească mai mult şi vor fi plătiţi mai puţin. Mobilitatea în Europa va fi restrînsă, iar modelul adoptat deja de Marea Britanie, care vrea să-şi aleagă cu grijă mîna de lucru străină, s-ar putea să tenteze şi alte ţări europene.
Chiar dacă virusul a ucis, statistic vorbind, în primul rînd persoane vîrsnice, el a distrus în special carierele tinerilor. Sau mai precis le-a suspendat, punîndu-le sub semnul incertitudinii. Cei mai loviţi cred că sînt acei tineri care s-au pregătit pentru profesiile din domeniul industriilor culturale. Greu de spus cum şi unde îşi vor găsi de lucru tinerii actori, de exemplu. Sau cei care sperau să lucreze în industria festivalurilor, atît de dezvoltată în Europa şi brusc pusă între paranteze.
Generaţia COVID-19 (dacă o putem numi deja în felul acesta) va încerca să devină activă într-o lume mai periculoasă decît înainte de epidemie, mai frămîntată, mai inegalitară, mai expusă mafiilor, dictatorilor, curentelor autoritariste, discursurilor naţionaliste şi obscurantismelor religioase, mai puţin organizată în spiritul unor reguli inspirate de valori umaniste.
Generaţia COVID-19 va trăi, în viitorii ani, în societăţi care vor accelera distrugerea mediului înconjurător, în ciuda unor noi încercări ale ecologiştilor de a propune un alt model. Deja, în supermarket-uri, din cauza obsesiei legate de posibile contaminări, mărfuri care altădată erau vîndute în vrac (precum fructele şi legumele) sînt acum supraambalate. Iar în unele mari oraşe (cum ar fi la Paris), ambuteiajele au reapărut, uneori mai dense decît înainte de COVID-19, pentru că mulţi salariaţi preferă maşina personală decît să rişte contaminarea în metrou.
Cînd Statele Unite pierd douăzeci şi cinci de milioane de locuri de muncă în numai două luni, cînd un grup internaţional precum Hertz dă faliment, cînd la Strasbourg unii studenţi stau la coadă pentru a primi ajutoare alimentare, cînd italienii ies din carantină şi descoperă că sacrosancta lor cafea băută dimineaţa la tejghea costă acum dublu… sînt semne că lumea a fost răvăşită de un tsunami.
Există însă şi o parte „bună” a lucrurilor pentru generaţia COVID-19. De exemplu, că îşi începe viaţa activă fără nici o iluzie. Visul american era deja destul de scămoşat şi înainte de venirea lui Donald Trump la Casa Albă, iar acum, cu ajutorul lui Trump şi al epidemiei, a primit o lovitură năucitoare. Spre ce modele se vor putea îndrepta aceşti tineri? Aş îndrăzni să spun că ei au acum şansa de a propune propriul lor model într-o lume în care multe şi-au pierdut legitimitatea, începînd cu „magica” globalizare. Ideal ar fi ca generaţia COVID-19 să fie mai politizată şi să ia puterea în jurul vîrstei de 40 de ani. Oricum, prestigiul adulţilor este la nivel zero în acest moment pentru că nu au reuşit să construiască pentru copiii lor o lume mai solidă, mai justă, mai prosperă, mai democratică, mai luminoasă.
Fiecare generaţie, atunci cînd îşi evaluează reuşita, trebuie să se gîndească în primul rînd la ceea ce lasă în urma ei. Or, la nivel mondial, părinţii generaţiei COVID-19 nu se pot lăuda cu mari fapte de arme, dimpotrivă, au deschis pasiv gura şi au sorbit, din aceeaşi linguriţă infectată, iluziile ultraliberalismului precum şi miile de discursuri confuze şi arogante ale unor clase politice incompetente. Nu întîmplător în unele ţări sînt depuse acum plîngeri penale împotriva unor responsabili politici acuzaţi că nu au ştiut să preîntîmpine pandemia. În Statele Unite au fost depuse pînă acum în jur de 1.200 de plîngeri, în Franţa în jur de 70.
Generaţia COVID-19, prima victimă profesională şi socială a epidemiei, ar trebui să-şi extragă energiile din chiar această mare înfrîngere a părinţilor lor. În următorii ani, tinerii ar putea fi primii beneficiari ai unor mari transformări (unii editorialişti recurg chiar la termenul revoluţie) în ceea ce priveşte modul de a munci şi apariţia unor noi profesii. Pentru prima oară pe planetă a fost experimentată masiv telemunca. În Franţa, agenţiile imobiliare semnalează o creştere a interesului pentru casele din zonele rurale. În context de carantină, unii au descoperit că pot fi eficienţi lucrînd la domiciliu, dar că e mai plăcut dacă ai şi o grădină a ta…
Există crize majore care pot fi benefice prin dispariţia unor ideologii, prejudecăţi, reflexe de supunere, inerţii, complexe de inferioritate, mimetisme... Ce ocazie gigantică ar fi acum pentru România dacă generaţia COVID-19 românească ar descoperi că îşi poate construi viitorul rămînînd în propria sa ţară, pe care să o conducă ea însăşi peste două decenii.
Matei Vișniec este scriitor, dramaturg și jurnalist.