Ce s-a întîmplat cu „soft power”?

26 ianuarie 2022   PE CE LUME TRĂIM

Spre sfîrșitul anului 2021, Rusia a masat trupe la granița cu Ucraina, avioane militare chineze au survolat Taiwanul, Coreea de Nord își continua programul de înarmare nucleară, iar luptătorii talibani patrulau pe străzile din Kabul. Văzînd toate acestea, prietenii mă întreabă: Ce s-a întîmplat cu soft power?

Un răspuns ar fi că ea încă se manifestă cu prilejul altor evenimente recente, cum ar fi summit-ul virtual pentru democrație al președintelui Joe Biden, la care au participat reprezentanți din mai mult de o sută de țări. Nefiind invitată, China a proclamat pe calea undelor și prin intermediul rețelelor de socializare că ea practică un alt fel de democrație, mai stabilă decît cea propovăduită de SUA. Ceea ce s-a putut observa a fost o competiție a marilor puteri în materie de soft power, înțeleasă ca o capacitate de a-i influența pe alții prin puterea de atracție, în mai mare măsură decît prin coerciție sau prin mijloace financiare.

Cînd am scris prima oară despre soft power în 1990, am urmărit să acopăr o lacună a modului general în care analiștii concepeau ideea de putere. Dar conceptul a căpătat treptat o rezonanță tot mai politică. Din anumite puncte de vedere, ideea din spatele termenului nu e nouă; concepte similare se pot regăsi și la filozofii antici, precum Lao Zi. Soft power nu se referă doar la conduite de politică externă sau la SUA. Multe țări mici și organizații exercită putere de atracție; iar în democrații, cel puțin, soft power e o componentă esențială a guvernării.

Și totuși, conceptul e asociat în ziua de azi mai degrabă cu relațiile internaționale. Pe măsură ce Uniunea Europeană a evoluat spre forma sa actuală, liderii europeni au folosit acest termen tot mai frecvent. Și, începînd cu 2007, cînd Hu Jintao, președintele de atunci al Chinei, a declarat că țara sa trebuie să-și dezvolte capitalul de soft power, Guvernul a investit miliarde de dolari în această misiune. Provocarea, acum, pentru China este să implementeze o strategie eficientă de smart power (putere inteligentă). Dacă poate cupla eficient puterea coercitivă (hard power) în creștere a țării cu soft power, probabilitatea de a provoca coaliții contracarante va fi mai redusă.

Soft power nu e singura, și nici cea mai importantă, sursă de putere, deoarece efectele sale tind să fie lente și indirecte. Dar ignorarea sau neglijarea ei reprezintă o greșeală strategică și analitică. Puterea Imperiului Roman nu se bizuia doar pe legiunile sale, ci și pe puterea de atracție a culturii și a dreptului roman. În mod similar, după cum remarca odinioară un analist norvegian, prezența americană în Europa occidentală după cel de-al Doilea Război Mondial a reprezentat un „imperiu pe bază de invitație”. Zidul Berlinului nu a fost dărîmat prin foc de artilerie, dar a fost demolat de ciocane și buldozere mînuite de oameni impresionați de soft power-ul occidental.

Liderii politici inteligenți au înțeles de multă vreme că valorile pot crea putere. Dacă te pot convinge să vrei ceea ce vreau eu, nu va trebuie să te oblig să faci ceea ce nu vrei să faci. Dacă o țară reprezintă valori pe care alții le găsesc atractive, ea se poate dispensa de strategiile pe bază de stimulente și constrîngeri.

Capitalul soft power al unei țări provine din trei surse: cultura ei, valorile sale politice – cum ar fi democrația și drepturile omului (atunci cînd le apără și le susține) – și politicile acelei țări (atunci cînd sînt legitimate de faptul că iau în considerare interesele celorlalți). Un guvern poate exercita influență asupra altora prin modul în care se comportă „la el acasă” (bunăoară prin protejarea libertății presei și a dreptului de a protesta), în cadrul instituțiilor internaționale (consultarea celorlalți și promovarea multilateralismului) și prin politica sa externă (cum ar fi prin promovarea dezvoltării și a drepturilor omului).

În timpul pandemiei de COVID-19, China a încercat să folosească așa-numita „diplomație a vaccinului” pentru a-și consolida capitalul soft power avariat prin ascunderea, la început, a izbucnirii pandemiei de COVID-19 în Wuhan. Eforturile Guvernului au vizat consolidarea inițiativei Noul Drum al Mătăsii, care susține proiecte de infrastructură în mai multe părți ale lumii.

Sondaje internaționale arată însă că rezultatele au fost sub așteptări. În materie de atractivitate, China se află în urma SUA pe toate continentele, cu excepția Africii, care are legături economic-comerciale cu aceasta. Unul dintre motivele nivelului scăzut de soft power al Chinei este utilizarea excesivă a puterii coercitive, în scopul unei politici externe tot mai naționaliste. Ceea ce s-a văzut clar cu ocazia sancțiunilor economice aplicate Australiei și a operațiilor militare de la granița himalayană cu India.

China are o carență de smart power. E greu, ce-i drept, să practici simultan diplomația vaccinului și „diplomația lupului războinic” (intimidarea agresiv-coercitivă a țărilor mai mici).

E adevărat, sondajele internaționale au arătat că și SUA au suferit un declin al soft power în timpul președinției lui Donald Trump. Din fericire, însă, America înseamnă mai mult decît guvernul său. Spre deosebire de activele hard power (cum ar fi forțele armate), multe resurse soft power sînt separate de guvern și sînt doar parțial sensibile la obiectivele acestuia. Filmele hollywoodiene, bunăoară, reprezentînd femei independente și minorități care protestează, inspiră oameni din întreaga lume. La fel și proiectele filantropice ale fundațiilor americane sau libertatea de cercetare a universităților din SUA.

Firme, universități, fundații, biserici și mișcări de protest sînt surse de soft power de sine stătătoare. Uneori, activitățile lor susțin obiectivele oficiale de politică externă – alteori, li se opun. În orice caz, în epoca rețelelor de socializare, importanța acestor surse private de soft power este în creștere.

Insurecția de la Capitoliul SUA din 6 ianuarie 2021 a dăunat fără doar și poate puterii soft a Statelor Unite. Dar cei care jelesc prematur moartea democrației americane trebuie să țină cont de faptul că alegerile din 2020 au dus la un rezultat fără precedent, în pofida pandemiei. Poporul american are încă forța să detroneze un demagog – prin alegeri libere și corecte.

Ceea ce nu înseamnă că, în SUA, democrația și soft power stau pe roze. Trump a erodat multe standarde democratice care trebuie, acum, restabilite. Consolidarea democrației – acasă și peste hotare – e țelul declarat al mandatului lui Biden, dar așteptăm încă rezultatele.

Nimeni nu poate fi sigur de traiectoria viitoare a capitalului soft power al unei țări. E însă dincolo de orice îndoială că influența prin puterea de atracție va rămîne o componentă importantă a politicii mondiale. După cum a spus Mark Twain: „Știrea despre moartea mea a fost o exagerare”. Același lucru se poate spune și despre soft power.

Joseph S. Nye, Jr. este profesor la Universitatea Harvard şi autor al volumului Do Morals Matter? Presidents and Foreign Policy from FDR to Trump (Oxford University Press, 2020).

Copyright: Project Syndicate, 2022

traducere de Matei PLEŞU

Foto: wikimedia commons

Mai multe