Ce putem face pentru elevii ucraineni
În urmă cu mai mulți ani, să fie chiar peste zece, am făcut parte dintr-un grup de profesori care au fost formați pentru a preda cursuri de limbă și orientare culturală pentru străini. Proiectul viza dezvoltarea unei resurse umane care să familiarizeze străinii de orice vîrstă, nu doar elevii, cu limba și cultura română, pentru a se putea integra apoi în societate. Au existat o serie de grupe de străini apoi, de adulți cu precădere, în cîteva orașe ale țării, care au beneficiat de aceste cursuri. Ele se desfășurau în afara programului de lucru al profesorilor și erau plătite prin proiectul respectiv, neexistînd posibilitatea includerii acestor ore de muncă în normele de bază ale profesorilor. Adaug și faptul că în cadrul proiectului se elaboraseră și materiale de lucru, manuale în mod special, care erau chiar bune și se dădeau gratuit străinilor care se înscriau la aceste cursuri.
Cum spuneam, erau vizați mai ales adulții, dar puteau participa la ele și elevi încadrați deja în sistemul nostru de învățămînt, pentru a-și îmbunătăți performanțele lingvistice. La nivelul județului Cluj, am coordonat eu o vreme această activitate, pînă cînd proiectul s-a încheiat, aveam vreo trei-patru profesori care fuseseră abilitați să predea aceste cursuri și îmi aduc aminte că participau străini din țări europene, dar mulți și din așa-numitele țări terțe, adică din afara spațiului european, din spații chiar exotice pentru noi, cu limbi native foarte diferite de a noastră. Erau și multe formalități de îndeplinit, străinii trebuiau să aibă acte de ședere, iar profesorii trebuiau să completeze o grămadă de documente pînă la etapa de evaluare, căci așa se încheia cursul, cu o evaluare care atesta un nivel de competență al cursanților. Povestea s-a încheiat la un moment dat, pentru că s-a încheiat proiectul și nu mai exista finanțare.
Într-o ordine de idei asemănătoare, m-am ocupat anii trecuți, pentru o bucată de vreme, de echivalări de studii în învățămîntul preuniversitar. Un elev care a studiat în străinătate poate să se integreze în sistemul românesc de învățămînt (mă refer la nivelul preuniversitar), pentru a-și continua studiile, dacă îndeplinește cîteva condiții. Printre acestea, el trebuie să aibă documente privind clasele absolvite în altă țară (inclusiv foile matricole) și să aibă documente care atestă dreptul de ședere la noi. Dacă documentele de studii nu sînt complete sau nu există deloc, se poate constitui o comisie la nivelul școlii, care îl evaluează și recomandă înscrierea lui într-o clasă sau alta. Mă rog, e ceva mai complicat, dar în mare cam acestea sînt condițiile. Și, vă dați seama, trebuie să aibă cunoștințe de limba română, pentru că altfel nu poate face față. Iar în cazul unei evaluări pentru stabilirea nivelului de studiu la care s-ar putea încadra, nu are cum să participe dacă nu vorbește deloc limba română.
În fine, de ce aduc vorba despre aceste experiențe? Deunăzi, cineva m-a rugat să mă interesez ce poate face o persoană venită din Ucraina, al cărei copil este cam de nivelul clasei a IV-a, dar nu vorbește deloc nici limba română, nici limba engleză. Copil aflat la noi din primăvară și care a fost încadrat ca audient la școală. Ceea ce înseamnă că poate participa la ore, dar nu este înscris în documentele școlare, deci nu poate primi note, nu i se încheie medii, nu are foaie matricolă, nu poate participa la evaluări naționale etc. Practic, este doar participant la un program, pentru a nu sta acasă.
Ei bine, m-am interesat și am aflat că nu prea poate face nimic, atîta timp cît nu are documente de ședere, adică are doar document de refugiat, și cîtă vreme nu vorbește deloc limba română. Ar putea fi integrat doar dacă ar merge la o școală în care limba de studiu este ucraineana, dar acestea sînt puține la noi în țară, iar mama lui lucrează și a decis să rămînă în Cluj. Desigur, astfel de situații sînt multe, multe, probabil se înmulțesc zi de zi, pe măsură ce mai mulți refugiați fug din calea războiului.
Am mai citit, ieri, niște articole în care doamna Ligia Deca, consilier prezidențial, afirmă că mulți elevi ucraineni nu frecventează deloc școala, spunea că ar fi minunat dacă am putea folosi ca resurse umane profesorii ucraineni refugiați la noi și mai vorbește despre o platformă educațională pe care Guvernul ucrainean a pus-o la dispoziția refugiaților, pentru a ține cumva pasul cu formarea lor educațională. Am citit, de asemenea, comentarii care afirmă că mulți elevi ucraineni refuză să meargă la școală în România, că ei de fapt doar vor să tranziteze țara noastră. Așa o fi, în cazul unora, dar nu cred că acesta este un argument pentru a nu încerca să le oferim acestor elevi un cadru educațional instituționalizat, care să le permită nu doar participarea în orb la cursuri, sub forma audierii, ci și să le ofere cunoștințele și competențele reale necesare, precum și recunoașterea lor formală prin documente. Pentru că temerea mamei despre care vă spuneam este că fiul ei pierde ani, din punctul de vedere al documentelor școlare.
Ei bine, care este, de fapt, opinia mea? Cred că nu ar fi deloc rău dacă, în afară de situațiile în care există clase cu predare în limba ucraineană, am încerca să activăm un fond de resurse umane și să formăm altele, după nevoi, care să ofere în primul rînd astfel de cursuri de limbă și orientare culturală, poate chiar intensive și adaptate pentru niveluri de vîrstă diferite, astfel încît acești elevi să poată să se înscrie oficial în sistemul de învățămînt, adică să fie trecuți în cataloage, să aibă foi matricole etc., pe baza unor echivalări de studii, pentru ca în momentul în care se vor întoarce în țara lor sau chiar dacă vor emigra în alte țări să poată face dovada parcurgerii reale a unui an sau mai multora de studii în sistemul românesc. Și că această încadrare s-ar putea face, alături de aceste cursuri de limbă, și cu documente de ședere mai puțin riguroase, de tipul statutului de refugiat. Pentru ca cel puțin acei elevi care doresc asta să nu piardă ani.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă carte publicată: O rochiță galbenă, ca o lămîie bine coaptă, Editura Polirom, 2022.