Ce nu v-a spus istoricul Cioroianu

10 noiembrie 2007   PE CE LUME TRĂIM

- pentru că n-a avut timp, nu pentru că n-a avut dreptate - Cînd ţiganii şi-au început periplul prin vestul Europei, nu existau încă nici autobuzele de Roma, nici şoseaua şi nici măcar portofelele italienilor. Pe la 1400, primele cete de ţigani pribegi erau o apariţie mai curînd exotică în Europa Centrală şi de Vest. Între poveştile pe care căpeteniile lor le îndrugau stăpînilor de oraşe-cetăţi ale vremii, una dintre ele a rămas să le dea numele: gypsy. Cetele de ţigani din acea vreme pretindeau că aparţin unei populaţii creştine din Egipt, blestemată să rătăcească pentru vina de a-şi fi uitat religia. Durerea blestemului nu era însă aşa de mare încît să nu poată fi alinată cu ceva bani, mîncare şi scrisori de acreditare pentru următorul oraş, pe care conducătorii acestor cete le cereau de la stăpînii binevoitori. Operaţiunea a mers cîteva decenii, pînă pe la jumătatea secolului, cînd oraşele europene au început să se cam îndoiască de poveştile astea şi să se uite mai exact la ce făceau nomazii. Vă rog să învinuiţi de rasism cronicile vremii, pentru că ele ne lasă ca motive ale interdicţiilor de a mai intra în oraşe următoarele îndeletniciri: furt, cerşetorie, vrăjitorie (ramură mereu populară a cititului viitorului), precum şi spionaj (cf. Angus Frasier, Ţiganii, Editura Humanitas). Ca detaliu de epocă, trebuie să vă spun că alba-neagra, ca înşelătorie de iarmaroc, era deja prezentă în fişa postului de nomad. Se vede treaba că şi-n Evul Mediu, şi-n Lipscaniul secolului XX, credulitatea mulţimii rămîne un loc de muncă pentru un spirit îndrăzneţ. Nu e nimic nou sub soare. Cum spuneam, una cîte una, cetele au fost alungate din oraşele Europei civilizate. Scuze, poate sînt din nou incorect politic, însă civilizaţia, aşa cum se chinuia atunci s-o definească umanitatea europeană, excludea furtul şi cerşetoria. Asta în vreme ce pentru cetele de nomazi, aceste două îndeletniciri păreau mai degrabă norma. Drept urmare a acestor atitudini intolerante pe care nimeni în toate minţile nu s-a grăbit să le condamne, ţiganii au fost nevoiţi să-şi caute refugiu înapoi în Est, chiar pînă în Siberia. Tentative de penetrare a Occidentului catolic au mai fost, însă mai toate s-au lovit de incapacitatea societăţilor de atunci de a accepta conceptul de nomad, într-o epocă în care jurisdicţia era îndeobşte locală (cum să dai un mandat de arestare la Nürnberg şi să-l aplice cineva în Bologna, la 1600?). Pur şi simplu, nomazii erau în afara razei de acţiune a legii. Prinşi între două imperii, între sclavie în Est şi ameninţarea cu moartea în Vest (pusă cîteodată în aplicare), ţiganii s-au descurcat şi ei cum au putut. Remarcabil pentru cultura lor, n-au renunţat cu totul la ceea ce i-a făcut neplăcuţi în ochii europenilor. Doar că acum nu mai poţi vorbi de asta, pentru că europenii au făcut legi în ce priveşte vorbitul. La 600 de ani de la prima tentativă, ţiganii se întorc din nou în Europa. E aventura lor, la care ne asociază mediatic, tocmai din raţiunea că cei mai mulţi provin din România. Dar nu e în nici un caz vreun lucru nou, nici ce fac ei şi nici ce fac europenii. Care, la o adică, rămîn în fundul sufletului urmaşii celor care i-au alungat prima oară pe nomazii care aduceau un element de turbulenţă în societatea aşezată a Apusului. În toată povestea asta e amestecat şi-un ministru de Externe român, care propune tabere de muncă forţată pentru cei care încalcă legea. Cioroianu n-a zis nimic de ţigani, însă noi ăştilalţi ne-am grăbit să credem că despre ei e vorba, ca nişte călugari care găsesc un Playboy într-o chilie şi, cu nasul în el, îl afurisesc pe proprietar. Ca istoric, Cioroianu ştie probabil povestea ţiganilor în Europa. Noi însă n-o ştim, şi sîntem forţaţi de corectitudinea politică europeană să ne raportăm toate judecăţile de valoare la Holocaust. Însă, cum vedeţi, lucrurile sînt cu mult mai vechi şi mai complicate. Nu există nevinovaţi. Şi nu foloseşte nici măcar ţiganilor să pretindem că totul e OK şi vom rezolva cu mai multă toleranţă. De fapt, ne trebuie mai puţină. România este o ţară care exportă criminalitate (de toate culorile şi competenţele) şi pentru că o tolerează aici. Mailat a fost condamnat lejer şi eliberat repede. Şi sînt mai multe ONG-uri care îi apără acum imaginea decît ONG-uri care apără legea. Chiar n-are voie nimeni să-l trimită la muncă sau la puşcărie? Cînd politicienii nu mai spun nimic din ce spun oamenii, acela e primul pas spre nazism. Şi oamenii spun lucruri despre o minoritate care are nu doar o problemă cu integrarea, ci şi cu propria cultură, cu propriile valori. Despre asta de ce nu putem vorbi? Cui îi folosesc doar laudele?

Mai multe