Ce nu ştim despre "trocul politic"
Aproape toată lumea pare a avea de cîştigat de pe urma înţelegerii politice de săptămîna trecută. Dar nu ştim un lucru esenţial: dacă actorii politici chiar o vor respecta. Sau, mai bine zis, cît va dura pînă să fie istorie.
Altfel, plusurile sînt evidente. Preşedintele Traian Băsescu îşi securizează mandatul în perspectiva unei noi suspendări şi capătă un interval de linişte pentru a se ocupa de noua sa jucărie politică, numită Mişcarea Populară. Un război politic lung şi surd, purtat pe frontul justiţiei, i-ar fi răpit multă energie. Şi, în plus, ar fi putut ridica, în timp, semne de întrebare chiar din partea prietenilor europeni ai preşedintelui.
Le-ar fi venit greu să înţeleagă de ce, după pierderea sprijinului popular, consfinţită prin dezastrul electoral din 2012, preşedintele român nu dă, totuşi, un semn de deschidere. Dovadă că înţelegerea de la Bucureşti n-a fost deloc rău primită de partenerii occidentali: tăcere dinspre Bruxelles, aprecieri dinspre Londra şi Washington. Gestul de deschidere al preşedintelui către adversarii săi era, aşadar, aşteptat.
Cîştigă şi premierul Victor Ponta, interesat în mod deosebit să-şi îmbunătăţească statutul european, după ce evenimentele din vara anului trecut l-au făcut prea puţin frecventabil. De atunci, a preluat controlul în plan intern. El ar putea supravieţui la conducerea guvernului chiar în eventualitatea puţin probabilă a ruperii USL – în definitiv, UDMR şi chiar PDL n-ar zice nu dacă ar fi chemate să se sacrifice pentru ţară. Dar Victor Ponta are nevoie de un viitor european. În primul rînd, pentru că fără o relaţie de încredere cu partenerii europeni, guvernarea nu poate ajunge nicăieri. În al doilea rînd, pentru că Victor Ponta trebuie să se gîndească la viitor. Este un politician tînăr, iar mandatul de premier nu durează o veşnicie.
După un mandat la conducerea guvernului, ajungi în opoziţie. Acesta-i obiceiul pămîntului. Victor Ponta o ştie, cu siguranţă. Nu pare omul care să-şi facă iluzii. Şi atunci, un rol de vizibilitate în familia social-democrată europeană îl poate menţine în joc, pînă la un nou asalt electoral.
Odată cu „trocul politic“, Victor Ponta şterge, în bună măsură, imaginea puştiului teribil şi necontrolabil, dobîndită în vara anului trecut. Mai are multe de demonstrat pentru a-şi defini un adevărat profil european, dar înţelegerea de săptămîna trecută este, pentru el, un pas în direcţia bună. Pactul i-a servit, paradoxal, şi nemulţumitului gălăgios, Crin Antonescu. Pur şi simplu, l-a ajutat să iasă dintr-un con de umbră. A fost ocazia – ce nu trebuia ratată – de a juca mai apăsat cartea intransigentului, a politicianului care nu acceptă compromisul, care merge pînă la capăt.
Dacă PSD va ajunge, pînă la urmă, să-şi promoveze un candidat la prezidenţiale – lucru de care Crin Antonescu se teme, şi nu fără justificare – atunci, liderul liberal are arma cu care să contraatace. Candidatul pesedist – fie el cu susţinerea manifestă a partidului sau doar tacită – va fi catalogat drept nimic altceva decît „omul din umbră al lui Băsescu“. Desigur, orice compromis are şi victimele sale colaterale, iar acestea sînt, pe de o parte, grupul din jurul lui Dan Voiculescu, iar de cealaltă, Daniel Morar şi suporterii ireductibili ai preşedintelui, din media şi din cîteva ONG-uri.
Dar dacă înţelegerea serveşte principalilor lideri politici, serveşte ea şi României? Să mai aşteptăm. Ar trebui să vedem un viitor raport MCV pozitiv sau, în orice caz, cu mult mai bun decît ultimul. Şi ar mai trebui să vedem o deblocare accelerată rapidă a programelor operaţionale. Să nu fim naivi. În aceste dosare, dincolo de aspectele tehnice, se află o importantă doză de politică.
Şi ar mai fi o întrebare: este această înţelegere durabilă? Mai bine nu am paria pe asta. Sîntem, pînă la urmă, ţara mămăligii pripite şi a construcţiilor provizorii. Pe la noi, multe înţelegeri nu ţin nici măcar pînă să se usuce cerneala cu care au fost scrise.
Nu se ştie dacă premierul Ponta va putea, pînă la urmă, să reziste presiunii mediatice dinspre grupul lui Dan Voiculescu. Nu va căuta premierul să închidă frontul cu Antenele, mai ales dacă guverarea va merge prost?
La fel, preşedintele Băsescu s-ar putea întoarce foarte repede către aliaţii săi dezamăgiţi – şi nevoile Mişcării Populare pot să i-o ceară mai repede decît ne închipuim.
Ceea ce pare – şi chiar este – un frumos exemplu de pragmatism politic se poate spulbera foarte repede, într-o ţară care nu încetează să ne surprindă, chiar şi pe cei care pretindem că o cunoaştem într-o oarecare măsură.
Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.