Ce facem astăzi, dacă mîine vine războiul?

28 februarie 2022   PE CE LUME TRĂIM

Războiul din Ucraina ne arată încă o dată că sîntem cu toții legați unii de ceilalți. Este natural să fim anxioși, speriați, panicați, triști, disperați, revoltați sau chiar deprimați. Și neputincioși. În încercarea de a face față acestor realități copleșitoare și emoțiilor care le însoțesc, sîntem tentați să ne suprainformăm, căutînd o fărîmă de informație care să ne liniștească sau să ne dea o soluție, să criticăm și să acuzăm sau să ne blocăm, fără să ne mai putem ocupa de lucrurile obișnuite ale vieții, care acum ni se par fără sens.

Există acțiuni simple, de bun simț, care, fără a fi salvatoare (în sensul că nu vor face să dispară nici amenințarea, nici emoțiile care ne copleșesc), ne pot ajuta:

Să ne informăm cu măsură, periodic, echilibrat, din surse corecte. Navigarea excesivă de la o pagină la alta, frunzărirea tuturor articolelor postate de prieteni, cunoscuți sau necunoscuți nu fac decît să ne activeze anxietatea la nesfîrșit și să ne blocheze în fața ecranelor, creîndu-ne iluzia că facem ceva, cînd, în fapt, ne accentuează panica și neputința.

Să ne reîntărim legăturile cu oamenii importanți din viața noastră. Avem nevoie unii de ceilalți. Conectarea cu oamenii apropiați ne ajută să ne co-reglăm emoțional și să facem față mai bine realității. În aceste relații, unde sînt rădăcinile și investițiile noastre emoționale, este loc să ne exprimăm temerile, să ne încurajăm unii pe ceilalți, dar și să afirmăm importanța legăturilor dintre noi.

Să facem mișcare. În perioade acute de stres, ciclul de răspuns al organismului se finalizează cu mișcare fizică. Altfel, hormonii stresului eliberați în corp afectează organele și ne slăbesc organismul care e menit să ne poarte și să ne ajute să ne apărăm. Oricît de tentați ar fi să stăm încă cinci minute (care se transformă în multe ore) la știri sau online pentru a vedea ce s-a mai întîmplat, vom fi mult mai bine pregătiți și capabili dacă ieșim la o plimbare, la sală, în grădină sau pur și simplu începem un set de exerciții fizice pe care le-am neglijat de multă vreme.

Să ne restabilim o rutină de îngrijire personală. Odihna la ore regulate (chiar dacă ne e greu să dormim), o dietă cît mai echilibrată (mai ales dacă simțim nevoia să mîncăm compulsiv), timpul de seară cu copiii, întîlnirile periodice cu prietenii dragi, îngrijirea medicală preventivă (mai ales aceea amînată de multă vreme), activitatea fizică, hidratarea, obiceiurile de igienă mentală (relaxare, meditație, rugăciune, terapie, muzică, exerciții de recunoștință, jurnale personale, exprimare artistică etc.), dar și repaos și recreere sînt nevoi pe care le avem pentru a ne menține într-o formă bună, capabili să facem față și să luăm decizii sănătoase.

Să ajutăm cu ceea ce avem de dăruit. Orice contribuție e importantă, fie că e financiară, de timp, de abilități și competențe sau de orice altă natură. Atunci cînd ne angajăm în activități umanitare sau cînd întindem o mînă celor care au nevoie de ajutor în apropierea noastră, nu numai că facem ca lumea lor să fie un pic mai bună (sau nenorocirea lor un pic mai ușurată), ci ne creștem reziliența și acel sentiment global al sensului vieții. Atunci ajungem să conștientizăm că putem trăi pentru ceva mai mult decît propria ființă și propriile nevoi și, astfel, anxietatea care tinde să ne copleșească este conținută mai bine.

Să exersăm compasiunea. Acum nu este momentul pentru critică, reproș sau identificarea celor care nu procedează în conformitate cu simțul nostru de corectitudine. Sînt timpuri în care să ne ocupăm de nevoile noastre, ale tuturor, pe rînd, după urgență și după resursele pe care le avem.

Să nu uităm că viața, atît la nivel macro, social și istoric, cît și la nivel interior, se trăiește sinusoidal, în valuri. Oricît de mult ne-am strădui, nu putem înota mereu înaintea valului. Din cînd în cînd va trebui să luăm o gură mare de aer și să ne avîntăm prin peretele de apă. Pînă cînd valul vine peste noi, avem această viață de trăit, cu rutinele, munca, relațiile și emoțiile ei.

Războiul din Ucraina ne-a învățat că sîntem cu toții interconectați. Vom plăti cu toții un preț pentru ceea ce ce se întîmplă. În același timp, din această interconexiune strălucește și umanitatea din noi, inițiativele, contribuțiile mai mici sau mai mari, mîinile întinse și ajutorul venit de pretutindeni. Și tocmai aici rezidă puterea noastră, a tuturor. Trecem împreună prin acest val dureros, crîncen și cu multe reacții în lanț al istoriei.

Psih. Zenobia Niculiță, lect. univ. dr.

Foto: adevarul.ro

Mai multe