Ce face o pedagogie să fie... pedagogie?

4 noiembrie 2020   PE CE LUME TRĂIM

Cu cîteva zile în urmă, într-o seară în care eram foarte obosit după vreo 12 ore de stat cu ochii în dosare și în documentul Excel în care introduceam datele, o amică mi-a trimis tam-nesam pagina de Facebook a unei așa-zise poete. Cu versuri extrem de proaste, liricoide, patetice, pline de locuri comune, producțiile respective aveau sute de like-uri, totuși. I-am răspuns amicei mele scurt, printr-un cuvînt ce nu poate fi reprodus aici, ca termen prin care defineam respectivele inepții. Eram fără putere să explic de ce o poezie proastă e proastă cuiva care nu are gustul format și care se entuziasmează emoțional, pe fond de ușoară indispoziție și tristețe, la niște clișee găunoase.

Totuși, ulterior m-am mai gîndit și poate că într-un fel articolul de față vine și ca o scuză la abordarea tranșantă pe care am avut-o în seara respectivă. Fără a explica propriu-zis de ce o poezie proastă e... proastă, ci mai pe ocolite, printr-o altă chestiune pe care vreau să o evidențiez.

Nu o dată am menționat deja faptul că ne aflăm într-un moment de răscruce pedagogică. Online-ul deschide calea către o nouă pedagogie, către noi didactici și metodici ale specialităților și, sînt convins, va genera o mașinărie întreagă de studii și de direcții de cercetare. Am formulat deja și ideea de bun-simț că demers didactic online nu înseamnă doar susținerea unei prelegeri în fața unei camere de luat vederi. Cum o poezie nu este doar o înșiruire de rime liricoide. Ce înseamnă, însă, un demers didactic online?

Nu răspund eu la întrebare, cum poate v-ați fi așteptat, pentru că nici nu aș avea cum, într-un simplu articol. O face însă, într-o formă cel puțin, o carte-eveniment, aș spune, măcar pentru profesorii de limba și literatura română. Am avut bucuria și onoarea să fiu invitat a-i fi referent, alături de Florentina Sâmihăian, conf. univ. dr. la Universitatea din București, didactician de prim rang, de la care am învățat și eu enorm și împreună cu care, de altfel, într-o echipă, am și scris manualele pentru ciclul gimnazial. Dar să revin la cartea despre care am început să vorbesc.

Coordonată de Natașa Delia Maier și Monica Onojescu, ea se numește Experiențe online de multiliterație și a apărut, cum se și cuvine, în variantă digitală, la Editura ART. Despre doamna Onojescu am scris în mai multe rînduri, despre dedicația și puterea ei de muncă, despre spiritul nou pe care l-a adus în rîndurile profesorilor de limba și literatura română încă din urmă cu vreo 20 de ani, despre asociația profesorilor de limba și literatura română ANPRO „Ioana Em. Petrescu” al cărei președinte a fost mulți ani, despre multele proiecte pe care le-a urnit și apoi le-a dus la bun sfîrșit cu o tenacitate care uneori le pare celorlalți pe care îi implică epuizantă, dar care în cele din urmă punctează întotdeauna valoric.

Mi-a vorbit pentru prima dată despre acest volum prin aprilie-mai și de atunci și-a dedicat toată energia acestui nou proiect, ajuns acum la bun sfîrșit. Vorbim despre un volum colectiv în care s-au adunat experiențe didactice ale unor profesori din toată țara și chiar din afara granițelor țării, și-i voi aminti pe toți, pentru că merită: Cristina Chiprian, Marcela Ciobănuc, Camelia Circa-Chirilă, Alexandra Nicula, Octavia Potocean Cristina Pușcaș, Marika-Emese Cîmpean, Corina Dindelega, Laura Dănăilă, Monica Halaszi, Ramona Jitaru, Dorina Kudor, Natașa Delia Maier, Ioana Nanu, Viorica Oleinic, Monica Onojescu, Geanina Oprea, Alina Petri, Bogdan Rațiu, Gabriela Roșa, Simona Stoica, Mihaela Cătălina Tărcăoanu, Felicia Vintilă.

Ce face, însă, valoros acest volum, prin ce se distinge el? În primul rînd, aș spune că este valoros prin faptul că experiențele didactice pe care le propune, desfășurate toate în mediul online sau concepute pentru o desfășurare blended-learning, sînt acurate la nivel conceptual, didactic, adică științific. Avem de-a face cu niște experiențe articulate, branșate la o retorică pedagogică, pe care o proiectează în spațiul virtualității, updatînd-o. Cu alte cuvinte, online-ul este integrat într-o schemă științifică, validată conceptual. Desigur, există puncte de maximă acuratețe a acestei articulări, la unii dintre autori, după cum alții au o abordare mai eseistică și mai boemă, dar în ansamblul său, grație ochiului de didactician al doamnei Onojescu, lucrarea are unitate și omogenitate. Nu ascund faptul că unele abordări sînt ieșite din litera normativă a programelor școlare, vădind entuziasmul unor abordări cît mai creative sau spiritul mai liber și mai zburdalnic al autorilor, după cum remarc și faptul că altele sau alții au fost preocupați de rigoarea corespondenței cu competențele și cu conținuturile pe care programele școlare le propun. Dar chiar și experiențele care ies din cîmpul acesta al normei curriculare au relevanță, în măsura în care spun coerent și bine susținut didactic povestea unor posibile intrări și ieșiri în și din lumea online-ului.

În al doilea rînd și poate cel mai important, pentru că face substanța provocării propuse, fiecare dintre experiențele prezentate aduce o diversitate de instrumente media online prin intermediul cărora s-au susținut lecțiile prezentate, precum și materiale și produse pe care profesorii/profesoarele sau elevii le-au dezvoltat în contextele respective, accesibile prin hiperlink-urile inserate în texte.

Nu-mi rămîne spațiu pentru a sonda mai în adîncime universul acestui volum, dar nici nu îmi propun, pentru că aș deveni prea tehnic. O amintesc, pentru a face legătura cu titlul propus acestui articol, pe Monica Halaszi, prietena mea genială ca profesor, al cărei demers pornește de la o animație de Melissa Kovacs, What makes a poem a poem? Pentru că după cum nu orice versificație  este poezie, nici orice prezență online nu este demers didactic online. Iar volumul despre care vorbesc, este o exemplificare de tip pionierat a ceea ce este un demers online, într-o paradigmă pedagogică ce abia începe să prindă contur. În puține cuvinte, citînd-o pe Florentina Sâmihăian din prefață: „Volumul de față îl ajută pe fiecare cititor să înțeleagă că un demers consistent mizează mai întîi pe întrebările «de ce?», «ce?», ale căror răspunsuri concentrează esența unui demers didactic, și abia apoi pe întrebările «cum?», «unde?», «cînd?», care vizează variabilele circumstanțiale ale acelui demers”. 

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

Mai multe