Ce are lumea cu Băsescu?

6 aprilie 2006   PE CE LUME TRĂIM

Preşedintele Băsescu tocmai a descoperit o limită importantă a popularităţii sale, tocmai şi-a dat seama că o bună bucată din opinia publică a trecut peste talentul său nativ, rîsul şmecheresc şi vocea băţos-hotărîtă, pentru a-l sancţiona dur pentru că nu a marşat la politica anti-Securitate. Pare a fi o dezamăgire reciprocă: acea parte a electoratului pentru care Securitatea şi deconspirarea ei încă mai contează tocmai descoperă că preşedintele portocaliu are altă agendă, că "e departe ca interes" de această temă. De cealaltă parte, Băsescu vede brusc că mare parte din media, comentatori, ONG-uri, adică exact acel segment care, sătul de PSD, a creat atmosfera pentru schimbare, se întoarce împotriva sa. Şi pe drept cuvînt, pentru că pe această temă Băsescu a acţionat deplorabil. Pe termen lung, s-a arătat enervant de apropiat de serviciile secrete, s-a declarat brusc mulţumit de activitatea acestora după ce le criticase din opoziţie şi i-a păstrat în fruntea lor pe trepăduşii pesedei ai lui Iliescu - Timofte şi Fulga - deveniţi profesionişti apolitici. Dar, mai ales, a avut o prestaţie dezastruoasă cînd cu legile siguranţei naţionale, ajungînd în postura ridicolă de a promova public proiecte de lege scrise de serviciile secrete, pe care le-a trimis la Parlament ca secret de stat şi apoi s-a enervat că au ajuns în presă. În diverse alte intervenţii, preşedintele a intrat singur în off-side. De pildă, în două interviuri la rînd, s-a trezit să spună că nu sînt mai mult de 20% foşti securişti în serviciile secrete, şi aceia doar pe la cifru, cărători cu cîrca adică. Siguranţa cu care numără securişti de parcă ar fi vorba de borcane de murături în debara e cu totul dubioasă, mai ales că procentul ăsta de 20% e o fantezie scoasă din pălărie de Virgil Măgureanu acum mai bine de 10 ani (ciudat cum procentul rămîne atît de fix peste ani). Nu degeaba îl tot roagă Ticu Dumitrescu să îi acorde o întîlnire privată pe îndelete: Băsescu pare că se lasă prea uşor convins de argumentele serviciilor secrete. Fascinaţia sa faţă de militărie pare că îl face să accepte imediat ce i se serveşte pe tavă, că "pune botul", cum s-ar spune la mine în Sălăjan. Asta în timp ce abordează un aer superior de preşedinte-informat-care-le-ştie-pe-toate cînd vine vorba de opiniile dinspre partide, presă, ONG-uri, în general de la civilii gălăgioşi şi indisciplinaţi. Dar să revenim la greşelile preşedintelui. În chestiunea propriu-zisă a CNSAS au fost mai multe. Partidul Democrat (şi orice ar spune, preşedintele răspunde politic şi pentru acţiunile PD) a avut în fostul CNSAS doi reprezentanţi pentru care nu putea primi ghionturi de imagine, dimpotrivă: Andrei Pleşu şi Mircea Dinescu. După retragerea primului, l-a numit pe Dan Lazea, un tînăr fără antecedente în domeniu, care însă a colaborat parţial la noua ordonanţă de urgenţă de modificare a "legii Ticu" şi s-a dovedit a fi un susţinător al taberei anti-Onişoru. La formarea noului Colegiu, PD i-a reconfirmat sprijinul, dar la alegerea preşedintelui comportamentul lui Lazea a fost cu totul bizar şi nu mai înşir aici detaliile, fiind vorba de informaţii foarte vehiculate. În al doilea rînd, PD s-a hotărît brusc să nu-l mai susţină pe Mircea Dinescu, ultimul supravieţuitor al tripletei Dinescu-Pleşu-Patapievici. Care or fi fost motivele nu se ştie: fiind întrebaţi de ziarişti, pedeii au zis că votul e secret. În locul lui Dinescu, PD a venit cu Corneliu Turianu. Pentru că liberalii doreau totuşi ca Dinescu să fie în CNSAS l-au propus ei, fiind nevoiţi să retragă sprijinul pentru Stejărel Olaru, un istoric care pînă acum se lupta cu securiştii pe cont propriu. Olaru a rămas deci pe-afară, în vreme ce Preşedinţia l-a propus pe Dragoş Petrescu, un istoric altfel onorabil, dar avînd cu totul alte interese în trecut decît securiştii. Această poveste complicată are o singură morală: PD şi şeful său au provocat singuri această criză şi acum culeg roadele. Cu Dinescu şi Olaru în CNSAS şi cu Turianu rămas liniştit la pensie, nimic din nebunia din ultima săptămînă nu ar fi avut loc. Preşedintele putea poza în continuare în cel mai curajos şef de stat român. Odată declanşată criza, după ce bomba cu Turianu-preşedinte a explodat, Băsescu a dat din China cea mai proastă declaraţie a sa, zicînd că e departe şi ca distanţă, şi ca interes de problema asta. Cu aerul acela de caporal deranjat de la masă, care începe să fie tot mai enervant la el în ultima vreme, Băsescu ne-a spus practic că ne agităm ca proştii, să-l scutim de dureri de cap, că are de condus vaporaşe puse la dispoziţie de gazdele chineze (ce popor disciplinat chinezii ăştia, ei ar fi meritat cu adevărat un aşa preşedinte hotărît). Declaraţia vine după o alta de acum vreo cîteva săptămîni, trecută nemeritat de nebăgată în seamă. A spus atunci că SRI a predat la dosare... să tot aibă ce să studieze ăia de "ţipă că n-au dosare". Asta l-a aruncat în plin năstăsianism: "sînt unii acolo care ling dosare". Vă amintiţi? La toate astea mă gîndeam luni seara, cînd preşedintele a intervenit telefonic în emisiunea lui Răzvan Dumitrescu, oarecum iritat de felul în care a ajuns el să fie văzut ca apărător al Securităţii; el, care a fost primul şi unicul Preşedinte care a ordonat predarea dosarelor; el, care a reuşit predarea a 1,3 milioane sau cam pe acolo de dosare; el, care ar lăsa şi presa să aibă acces în arhivă; el, care vrea depolitizarea CNSAS. La telefon, pus în faţa unui Mircea Toma dezlănţuit, care improviza în direct pancarde cu "Ticu", Băsescu părea că doar acum realizează ce i se întîmplă. Părea că pune întrebarea: "Dar ce aveţi, fraţilor, cu mine?". Poate că această recapitulare i-ar putea furniza un răspuns. De altfel, preşedintele face în ultimele zile ceea ce se numeşte "limitarea pagubelor". Compromisul de la CNSAS este o soluţie parţială, cu mult sub ceea ce ar fi putut să fie. Preşedinţia rotativă a CNSAS va face postul mai instabil. În loc de o preşedinţie lungă a lui Ticu Dumitrescu, vom avea preşedinţi mai mulţi şi mai slabi. Traian Băsescu nu are ce lauri să culeagă în problema asta. Doar să piardă cît mai puţin.

Mai multe