Ce are ea şi n-au ele? Ea fiind Simona Halep...

Ce are ea şi n-au ele? Ea fiind Simona Halep, care merge mereu ceva mai departe în turneele importante, ele fiind celelalte jucătoare din România care niciodată nu ajung acolo.

Dimpotrivă. Cred că trebuie să ardem lumînarea de la celălalt capăt. De ce atîtea jucătoare de tenis care reprezintă România ajung să joace atît de constant turnee mari pînă în faze importante? Nu e ca şi cum le-ar fi născut pe toate aceeaşi mamă sau ar fi crescut una lîngă cealaltă în acelaşi incubator sportiv. Nici vorbă. Fiecare şi-a făcut viaţa aşa cum a putut, în afara ochiului şi banului public. E ca şi cum am descoperi că mai mulţi cetăţeni apăruţi pe lume între aceste graniţe joacă în blockbuster-uri la Hollywood. Nu te întrebi de ce numai unul ajunge să fie pe afişul producţiei şi să prindă mai mereu rolurile principale. Nu. Te întrebi cum Dumnezeu „avem“ atît de mulţi compatrioţi în asemenea pelicule. De unde pînă unde? Ca şi în tenis, nu poate fi întîmplător. Şi nici nu e. Toţi aceşti oameni se trag unii pe ceilalţi. Se alimentează reciproc chiar şi de la distanţă, chiar şi în regim de adversitate. Există o emulaţie pe care nu o trîmbiţează, dar care funcţionează zi de zi. E, dacă vreţi, secretul oricărei societăţi deştepte, să pună oamenii în concurenţă şi în construcţie reciprocă, pentru că atunci nu trebuie să mai facă mare lucru, treaba merge de la sine, sînt motoare care se autocombustionează. Nu vă speriaţi, nu e cazul societăţii noastre. Aceste fete n-au luat aer de aici, sînt cetăţeni ai lumii, au excavat tone de zgură, de iarbă şi de ciment ca să ajungă unde sînt. Au visat şi au avut părinţi care au visat. Şi care au avut bani să-şi plătească visurile. Părinţi care le-au împins chiar şi împotriva voinţei lor. Şi cumva au creat un front de valoare care acum inundă tenisul şi naşte mereu surprize, chiar şi tomnatice, cum e Mihaela Buzărnescu, despre care se scria într-un editorial în L’Équipe: „Veniţi să o vedeţi!“. Despre Halep încă nu se scrisese aşa. Halep e portavionul acestei flote. E de o constanţă la nivel macro care înspăimîntă. Este antistarul perfect, enervant pentru mulţi. De la ea încolo vor trebui să se nască artistele. În această lume nouă, Halep şi celelalte sînt pereţii unei case încă fără acoperiş care ne lasă să stăm cu ochii în stele.