Caznele lor şi osteneala noastră

27 septembrie 2017   PE CE LUME TRĂIM

Citește jurnalul în cafenea. Soarbe din Pharisäer (fariseu = un melanj de cafea, rom, frișcă și zahăr cristal) și caută din ochi chelnerul. Acesta, sobru, îl întreabă: „Derfs no was siases sein?“, „Îi permis și ceva dulce?“

În așteptarea reformelor, promise de toți candidații, una din întrebările fundamentale care preocupă cafeneaua vieneză e dacă mai sînt austriecii mai „buni“ decît alții – de exemplu, decît nemții. Acum douăzeci de ani, profesorul de economie națională Erich Streissler ne explica cum e cu Austria în fața Germaniei: comparînd cele două economii, e ca și cum te-ai întreba de ce se mișcă firul de păr din coada Dackel-ului german…

Revista Spiegel titra: „Alles wird g(W)ut“, adică „Va fi bine (cu mînie)“. În cotidianul vienez Der Standard, Hans Rauscher compara mînia nemților cu cea austriacă. În Germania, naționaliștii (AfD, mișcarea Pegida) o beștelesc public regulat pe Angela Merkel. În Austria, peisajul politic dominat de Kern social-democratul, de tînărul Kurz, de pe ale cărui afișe numele propriului partid (Neue ÖVP) a dispărut, precum și de H.C. Strache, jucătorul de șah, cel ceva mai de dreapta, politician experimentat „al libertății“, se bucură de o relativă acalmie. Nici măcar așa-zișii naționaliști nu sar calul, că doar își doresc să ajungă și ei la guvernare într-o coaliție, după 15 octombrie. Dialectul austriac este nuanțat: „no na ned“ înseamnă „păi, cum altfel?“. „A Hetz“, ar spune un vienez cafegiu, înțelegînd, ușor ironic. Ce vremuri amuzante!

Schengen, ultimul vals?

Prin acordul semnat acum 32 de ani la Schengen, o mică localitate din Luxemburg, cunoscută pentru vinul de Mosel, statele Benelux (Belgia, Luxemburg și Olanda), Franța și Germania au convenit să renunțe treptat la controlul frontierelor comune, să introducă libera circulație. Convenția de aplicare a Acordului Schengen datează din 1990 și a intrat în vigoare cinci ani mai tîrziu. Acordul, convenția, deciziile, declarațiile Comitetului Executiv Schengen, acordurile de aderare constituie acquis-ul Schengen.

Tratatul de la Amsterdam din 1997 încorporează acquis-ul Schengen în cadrul legislativ și instituțional al Uniunii Europene, deoarece se referea la unul dintre principalele obiective ale pieței interne: libera circulație a persoanelor!

Doar că în Austria pînă și verzii, cărora electoral nu le merge bine, prin vocea președintei Ulrike Lunacek (n. 1957), cît și NEOS, formațiuni care se căznesc și speră să treacă pragul electoral de 5%, se arată sceptici privind funcționarea corectă a acquis-ului Schengen, care ar trebui, în opinia tuturor, urgent „reparat“. Să apară astfel „noul Schengen“ ar fi de preferat proliferării celui existent, a adăugat Matthias Strolz (n. 1973), liderul micului partid liberal NEOS. Asta la douăzeci de ani după ce Austria a devenit stat Schengen.

Confruntați de-a lungul timpului în mod repetat cu situații de force -majeure, austriecii au tot cultivat ambivalența, neutralitatea – atît de prețuită ca ancoră identitară – servindu-le și astăzi drept un minunat paravan. În numai trei generații s-a dus un imperiu și s-au pierdut două conflagrații mondiale, e firesc să se căznească în neutralitate. La Viena, în „orașul culiselor“, după cum scria eseistul austriac Robert Menasse, se numără zilele rămase pînă la alegerile parlamentare federale anticipate. Așteptarea macină, încet și sigur, precum morile lui Dumnezeu. Candidații știu bine asta și-și așteaptă sorocul. „În față e aparență fără esență. În spate e esență fără aparență“, conform aceluiași Menasse. Vorbă ce-mi amintește de povestea gardului „antitero“ din Ballhausplatz, care-și propunea să apere cancelaria (sediul guvernului) de atacuri teroriste.

Nu a durat decît o lună sau chiar mai puțin. În mijlocul lui august, cancelarul Kern, sensibil zguduit de scandalul din jurul fostului său consilier de campanie electorală Tal Silberstein, coboară n stradă și împarte sticle de apă minerală muncitorilor unei firme de construcții care spărgeau cu ciocanele pneumatice asfaltul. Straniu e că, două săptămîni mai tîrziu, lucrarea a fost oprită. Zidul care-i apăra doar pe granguri, dar se construia pe banii contribuabililor nu a rezistat bătăliei electorale. Au rămas antologice bîlbele lui Kern pe sticlă privind cine a ordonat construcția, de ce nu s-au luat măsuri similare pentru zonele pietonale aglomerate, precum Mariahilferstrasse, cum de nu s-au luat din timp toate aprobările necesare (cum ar fi cele de la autoritatea monumentelor istorice).

Austria (nu) ni se opune

„Dacă dorim să ameliorăm apărarea granițelor noastre externe, trebuie de îndată să deschidem Spațiul Schengen pentru România și Bulgaria“, declara, pe 13 septembrie 2017, Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene în Parlamentul European de la Strasbourg.

„Mulțumesc Austriei pentru sprijinul pe care îl oferă României în accederea la Schengen și pe care îl va oferi și în viitor. (…)“, a declarat (fostul premier) Grindeanu, la o conferință comună de presă la Viena cu Christian Kern, (astăzi încă) cancelarul Austriei. Era 9 mai 2017, Ziua Europei.

Cancelarul social-democrat Christian Kern (n. 1966), numit și „all in“, după ce a anunțat că, dacă se va clasa al doilea în alegeri, va merge în opoziție, și ministrul său conservator de Externe, în etate de 31 de ani, Sebastian Kurz, care deține prima poziție în sondaje la o diferența de aproape 10%, au fost criticați copios de mass-media românească, cum că ni s-ar opune. „Dacă tot nu ne bucurăm de drepturi, de ce să ne achitam de obligații? Credeți că cele trei țări și-ar modifica poziția?“, se întreabă pe Facebook, retoric, Ioan Mircea Pașcu, vicepreședinte al Parlamentului Eurpean.

Să o spunem franc: Austria (nu) ni se opune. Deocamdată, țara-și soarbe istoria și fariseul la cafenea. Mai sînt doar patru săptămîni pînă la alegeri. Sebastian (Basti-fantasti) Kurz și Christian Kern se întrec în promisiuni: să scadă chiriile, impozitele… Atitudinea Germaniei se va formula mai clar după rezultatul alegerilor de duminică, iar Olanda îi va fi, probabil, portavocea. Thomas de Maizière, ministrul german de Interne, despre drumul nostru spre Schengen: „destul de lung“. Ofsaid! Dar nu ne și explică de ce. Că doar n-or fi austriecii niște nemți mai exacți. Cine-i cunoaște însă bine pe austrieci știe că reacția Vienei relativează această durată: „schauma mal“, „om mai vedea…“!

Scepticii

Am ascultat emisiunea radiofonică a postului național de radio din dimineața zilei de 14 septembrie 2017, care e citată ca sursă a așa-zisului refuz austriac. Reporterul Peter Daser i-a intervievat pe liderii partidelor parlamentare participante la alegerile parlamentare despre viziunea președintelui Juncker și a prezentat pe post un scurt colaj. Am citat deja opinia partidelor de buzunar.

„Apreciez conceptul ca negîndit“, a declarat Kern postului Ö1 la jurnalul de dimineață, adăugînd: „Ar trebui să evităm reapariția unei situații ca aceea din Grecia“. Cancelarul nu a făcut nici o referire la Schengen sau la România și s-a concentrat pe riscul lărgirii premature a spațiul euro. Ministrul de Externe a fost elocvent și ceva mai explicit: „Euro și zona Schengen sînt deschise doar pentru toți cei care le îndeplinesc criteriile“. Criteriile Maastricht (buget stabil și inflație mică) trebuie mai întîi îndeplinite, apoi respectate, au spus amîndoi. Singurul care a amintit (auzindu-i-se vocea!) de România, Bulgaria și Croația a fost Heinz-Christian Strache (n. 1969), lider al FPÖ, partidul libertății. A subliniat că extinderea obligatorie a Spațiului Schengen în cazul României, Bulgariei și Croației nu e „calea corectă de urmat“, țările nu trebuie „obligate“ să devină parte, ci lasate să decidă libere, acuzîndu-l pe Juncker de „centralism“, neînțelegerea învățămintelor Brexit-ului și nevoia de a avea mai multă subsidiaritate în UE.

Acquis-ul Schengen

Calendarul, revizuit după Brexit, arată ordinea președințiilor Consiililor UE. Astfel, Austriei îi va veni rîndul începînd din iulie și pînă în decembrie 2018. România îi va urma, între ianuarie și iunie 2019. Apoi Finlanda, pentru următoarele șase luni.

S-ar putea ca 2019 să ne găsească în Schengen? Nimeni nu poate ști. Depinde de decizia Consiliului pentru Justiție și Afaceri Interne (JAI), care e format din miniștrii Justiției și ai Afacerilor Interne din statele membre ale UE. Aceștia se ocupă „politic“ cu cooperarea judiciară în materie civilă și penală, în materia drepturilor fundamentale, sînt responsabili cu migrația, gestionarea frontierelor, cooperarea polițienească.  

România a îndeplinit din 2011 con-di-țiile tehnice pentru primirea în Spațiul Schen-gen, vocația fiindu-i certificată de e-valuatorii din grupul Sch-Eval. Mă gîndesc că versurile lui Josef Weinheber (1892-1945), poet și bard popular, și-au păstrat actualitatea: „War net Wien, wann net durt, / wo ka Gfrett is, ans wurdt. / Denn das Gfrett ohne Grund / gibt uns Kern, hält’ uns gsund.“ („Nu ar fi Viena dacă, acolo unde nu e, n-ar apărea una, pentru că o caznă fără motiv ne preocupă, ne ține sănătoși.“) 

Alex Todericiu este analist politic.

Foto: wikimedia commons

Mai multe