Canabis canadis

După tutun și alcool, canabisul este a treia substanță psihoactivă cea mai frecvent utilizată la nivel mondial. Costisitoare și ineficiente, în special în domeniul sănătății publice, politicile de interdicție sînt din ce în ce mai criticate și contestate. În ultimul deceniu, tot mai multe state occidentale pun în discuție revizuirea legislației în sensul relaxării sancțiunilor aplicate consumatorilor. Ba chiar – așa cum a făcut-o Canada, recent – aleg să legalizeze nu doar consumul, ci și producția și comerțul. Pentru țări precum România, care interzic consumul de droguri, în schimb permit așa-numitele „etnobotanice“, considerate de specialiști mult mai periculoase, dezbaterile ce au precedat decizia Canadei par nu doar de pe alt continent, ci de pe altă planetă. Un soi de ipocrizie sau poate o formă de miopie politică împiedică, în România, orice dezbatere argumentată cu privire la depenalizarea consumului de droguri ușoare. Și totuși, argumente pentru o asemenea dezbatere ar fi destule…

În general, politicile cu privire la regimul şi circulaţia substanţelor psihotrope au în vedere patru direcţii de acțiune: interzicerea traficului, descurajarea a consumului, terapia/sprijinul pentru dependenţi, reducerea riscurilor sociale asociate consumului. În Canada, legislația prohibitivă nu a reușit să stăvilească decît în mică măsură consumul. Autoritățile estimează că aproximativ 15% din populație a recurs cel puțin o dată pe an la marijuana obținută ilegal. Aceasta e realitatea (documentată) avută în vedere atunci cînd, la inițiativa premierului Justin Trudeau, a început procesul de legalizare. Justificarea măsurii a fost utilitaristă: legalizarea canabisului e necesară pentru a promova sănătatea publică. Pentru că reprezintă un progres în eradicarea traficului, permite controlul calității produselor și îmbunătățirea programelor de prevenție. Ca să nu mai vorbim de argumentul – insolit, ba chiar insolent – că statul se va îmbogăți, taxînd comerțul cu marijuana, cu pînă la 15 miliarde de dolari pe an.

Legalizare nu înseamnă liberalizare completă. Noua legislație, destul de stufoasă, reglementează în detaliu producția, comerțul și deținerea. Frunzele uscate ale plantei, uleiul de canabis, plantele și semințele de marijuana pot fi achiziționate legal, începînd cu vîrsta majoratului, oriunde în Canada. Depinde de provincii să stabilească reguli pentru vînzarea și distribuția produselor. Provinciile pot, de asemenea, să adopte hotărîri la nivel local cu privire la cantitățile maxime admise, la vîrsta minimă legală la care e permis consumul sau la dreptul de utilizare a marijuanei în spațiul public. Legea interzice exporturile și importurile de marijuana, cu excepția schimburilor în scop medical sau științific.

Mulți dintre detractorii legii au crezut într-o creștere alarmantă a consumului. Nu s-a întîmplat! Dimpotrivă, „afacerile“ merg prost. Fiindcă statul nu a fost pregătit pentru momentul intrării în vigoare a legii. În plină euforie stîrnită de legalizare, comerțul legal s-a blocat. În primul rînd pentru că nu există suficiente magazine în exploatare. Apoi, pentru că în multe locuri lipsește marfa. Producătorii ar fi în stare să acopere nevoile pieței, însă obținerea unei licențe din partea statului presupune un proces birocratic lent și anevoios. Pînă acum, doar 78 dintre cei 132 de producători de marijuana au primit toate avizele necesare. Nu doar producătorii, ci și distribuitorii privați ori de stat au nevoie de aprobări. Va mai dura, deci, o vreme, pînă la dezvoltarea unei infrastructuri pentru consumul legal. Dar previziunile sînt optimiste: numeroase companii investesc, inclusiv la bursa din Toronto, în noua industrie a marijuanei. Comerțul liber va forța dispariția afacerilor. La fel cum s-a întîmplat, de pildă, în SUA, după ridicarea prohibiției la produsele din alcool.

Foto: wikimedia commons