Calmaţi-vă, vom supravieţui

"Nimeni, dar absolut nimeni n-a ieşit, pînă acum, în faţa naţiunii, să facă public un ghid practic de supravieţuire măcar în primele luni ale anului 2007". Cînd am citit fraza asta în numărul trecut al Dilemei vechi la rubrica lui Robert Turcescu am crezut că este o glumă care mi-a scăpat. Recitind, tot scăpată a rămas. La ce se referă colegul Turcescu? S-ar spune că ne-am programat nişte inundaţii catastrofale la începutul lui 2007. Sau măcar un cutremur nimicitor. "Faceţi rezerve de apă potabilă, cumpăraţi-vă veste de salvare şi petreceţi revelionul sub o masă solidă" - cam aşa ar putea suna cîteva sfaturi de supravieţuire la integrare. Pentru că la integrarea în UE se referă Robert Turcescu. Şi nu este singurul. Ani de zile a fost la modă să visezi frumos. Vine Europa şi ne face curăţenie, ne construieşte autostrăzi şi ne spală pe mîini. Moda s-a inversat brusc şi dramatic. Acum eşti pe val dacă te vaiţi. Ne va fi rău, vai de capul nostru, asta ne mai lipsea acum: integrarea. S-ar zice că trei preşedinţi şi patru guverne ale României s-au chinuit să deschidă şi să închidă negocieri şi să aplice conştiincios reţete dure doar pentru a ne duce spre o nouă pacoste. Cu asemenea oscilaţii părem, din afară, un popor cu totul sărit de pe fix. Ce vom păţi după 1 ianuarie 2007? Nu se vor schimba toate în bine cum credeam pînă mai an, dar nici nu avem nevoie de ghiduri de supravieţuire. Mai ales că avem experienţa altor opt ţări foste comuniste care au intrat în 2004. Ca să fim corecţi cu noi, trebuie spus că şi acolo Casandre supărate au prezis catastrofe care s-au infirmat pe bandă. Să ne uităm mai atent la Polonia, ţara care ne e cea mai apropiată ca dimensiuni şi structură socială. Nu ne vom opri la politica poloneză, tulburată de crize, deşi am avea de învăţat şi de acolo. Dincolo de politica internă, integrarea Poloniei este un succes economic şi social. De ce se temeau polonezii înainte de aderare? Că agricultura va sucomba. Că nu vor reuşi să acceseze fondurile europene şi vor plăti mai mult decît primesc. Că întreprinderile mici şi mijlocii vor falimenta în masă. Ce s-a întîmplat de fapt? Populaţia rurală (40%) şi agricultura nu doar că nu sînt devastate, ci le merge mai bine decît se aştepta toată lumea. Exporturile agricole poloneze înspre UE au crescut masiv, poveştile de succes fiind iaurtul, fructele, verdeţurile şi carnea (pentru că sînt ieftine şi naturale). Mai mulţi fermieri decît era de aşteptat au reuşit să ia fonduri comunitare. Ţăranii care produc pentru autoconsum nici nu au cîştigat, nici nu au pierdut, au rămas liniştiţi acolo unde au fost dintotdeauna: în afara circuitelor economice. Dar mediul rural ca atare a avut cel mai mult de cîştigat. Dacă în 2004 doar 20% dintre locuitorii satelor erau de acord cu integrarea Poloniei, în 2005 procentul ajunsese la 70%. Cum spun Krzysztof Burnetko şi Jaroslaw Makowski în articolul din care am scos o parte din aceste date ("Enlargement, one year after: The political impotence of statistics"; Transitions Online), ţăranii au devenit cel mai euroentuziast segment social, de unde fuseseră cei mai eurosceptici. Deşi rata de absorbţie a fondurilor comunitare este mai mică în Polonia decît în alte ţări integrate în acelaşi val, balanţa e mai mult decît pozitivă. A plătit la bugetul comun un milliard de euro, dar a primit dublu. Cum spuneam, cei mai mulţi bani s-au dus către dezvoltare rurală (drumuri, canalizare, apă potabilă în sate) şi agricultură. Ce s-a întîmplat cu IMM-urile? Cele mai multe sînt încă acolo. Cele mai bune au fost preluate de firme vestice şi au contribuit la creşterea economică, ce a săltat două procente după aderare. A fost înşelată şi altă aşteptare care în Polonia era negativă şi în România pare a fi pozitivă: europenii nu au dat năvală să cumpere terenuri şi proprietăţi. În schimb, polonezii au dat năvală în UE, atît să muncească acolo, cît şi să-şi vîndă produsele. Exporturile către Vest au crescut cu 33%, investiţiile străine cu 23% şi numărul turiştilor străini cu 35%, în primul an de după aderare. Nu s-ar spune că e chiar o catastrofă. Au fost şi efecte negative? Da. A explodat numărul de maşini second-hand importate. De fapt, unii zic că e un efect negativ, alţii îl trec la rubrica pozitivă. Nimeni nu se îndoieşte că inflaţia crescută nu era de dorit. A crescut însă în limitele aşteptate, de la 2,4% înainte, la 5% în 2004, apoi a coborît din nou la 3,5% în 2005. De fapt, este puţin mai rău decît pare pentru că au crescut mai ales preţurile la alimente. Recordul s-a înregistrat la zahăr, care a crescut cu 50%. Preţul la carnea de vită a explodat conjunctural, pentru că exporturile de carne poloneză au lăsat piaţa internă fără ofertă, apoi preţul s-a calmat, rămînînd totuşi semnificativ peste cel de dinainte de integrare. Probabil vom urma acest traseu. Va fi ceva vîlvă cu preţurile în ianuarie şi februarie, cînd comercianţii vor profita de mica isterie, aşa cum vînzătorii de case au profitat în avans de integrare încă de acum doi ani. Cel mai probabil, inflaţia se va acoperi în creşterile de venituri, chiar şi pentru cei mai puţin favorizaţi. Guvernul a anunţat deja că intenţionează să crească punctul de pensie cu 15% anul viitor. De altfel, cam acesta a fost modelul după 2004: creştere moderată a inflaţiei în primul an, dar în limitele aşteptate. În Ungaria a urcat de la 4,7 la 6,8. Vorbim de populaţii care acum 10 ani înregistrau inflaţia în trei cifre şi au supravieţuit fără ghiduri. Nu aş spune că toate astea anunţă o catastrofă. Rămîneţi, deci, calmi la locurile dvs. Eventual, cumpăraţi-vă zahăr de rezervă. Vom trece şi peste asta.