Bush, urmaşul lui Bolivar
Violentele manifestaţii antiamericane care au însoţit săptămîna trecută vizita preşedintelui Bush în cinci ţări din America Latină nu au fost o surpriză pentru înaltul oaspete. Într-un sondaj recent, efectuat de BBC World Service, 64% dintre argentinieni, 57% dintre brazilieni, 53% dintre mexicani şi 51% dintre chilieni au o opinie "foarte proastă" despre influenţa americană pe continent. Departamentul de Stat, dar şi Serviciile secrete au susţinut numeroasele dictaturi din ţările lor, contribuind chiar la instalarea lor, şi au sprijinit cu instructori în camerele de tortură represiunea împotriva opoziţiei. Cu un asemenea dosar, e greu de văzut în preşedintele american un apostol al democraţiei. În ceea ce priveşte economia, Statele Unite şi-au apărat interesele, fără a ţine seama de realităţile economice şi perspectivele politice din ţări unde sărăcia ameninţă să devină explozivă. Partidele de stînga cîştigă alegerile din ţările Americii Latine, promiţînd rezolvarea inegalităţilor pe care dreapta nici nu le observă. Cînd a devenit preşedinte, Bush a promis că va face din relaţiile cu America Latină o preocupare centrală a politicii sale externe. Atentatele din septembrie 2001 şi invazia Irakului au modificat priorităţile. La sfîrşit de mandat, preşedintele vrea să recupereze timpul pierdut, într-un moment cînd puterea Statelor Unite, care este la fel de impresionantă, nu mai e însoţită de admiraţie. Au rămas doar invidia şi poate frica. În acelaşi timp, locuitorii ţărilor din America Latină alcătuiesc cel mai serios procent de imigranţi - legali şi ilegali - în Statele Unite. Părerea proastă nu e o piedică în calea dorinţei de a se lipi de visul american şi celălalt motiv major de nemulţumire care se referă la politica dură a autorităţilor din Statele Unite faţă de imigranţii ilegali. E un discurs destul de greu de descifrat: "După ce că nu ne place de voi, voi nici nu ne lăsaţi să ne aciuim pe aici". Pasiunea acestei revolte o scuteşte de nevoia de a avea logică. Ca să se apere, Statele Unite ridică un zid pe graniţă. Vizita preşedintelui Bush ar fi urmat să demonstreze disponibilitatea de a discuta problemele concrete ale relaţiilor bilaterale. Dar nemulţumit de o eventuală identificare cu un comis-voiajor, Bush şi-a depăşit intenţiile iniţiale şi, spre uimirea analiştilor, a folosit de şase ori sintagma "justiţie socială", a spus că America vrea să "ofere ajutor celor săraci şi marginalizaţi", ba chiar a afirmat, la un moment dat, că americanii din Nord şi din Sud luptă împreună - "fii şi fiice" - pentru a "completa revoluţia" declanşată de Washington şi Bolivar. Împrumutînd clişeele stîngii radicale, el a dorit să contracareze influenţa lui Hugo Chávez, preşedintele Venezuelei, şi el în turneu prin vecini, întîmpinat însă de mari mitinguri de simpatie, chiar şi în ţări unde la putere nu se află tovarăşii lui de idei marxiste cu expresie creştină. În timp ce demască "lăcomia şi ipocrizia americană", Chávez oferă bani adevăraţi unor ţări cu bugete fragile (a răscumpărat datoria publică a Argentinei), campanii de prevenţie medicală, de alfabetizare, controlul preţurilor la bonurile de masă. Văzut de Chávez, socialismul secolului XXI este o "combinaţie dintre economia de stat, ajutoare sociale generoase, preşedinţie pe viaţă, guvernarea prin decrete, teorii şi practici autoritare şi nesfîrşite gîlcevi cu Washington-ul" (Jorge C. Castaneda, fost ministru de Externe în Mexic). Preluînd mesajul revoluţionar de la Fidel Castro, Chávez polarizează speranţele nemulţumiţilor (şi aceştia sînt mulţi), iar faptul că, spre deosebire de omul bolnav de la Havana, nu oferă doar cuvinte, ci şi o parte din profitul ţării sale de pe urma vînzărilor de petrol îl face credibil, îl transformă într-un rival real al preşedintelui american. Catapultat din postura de colonel pucist, dintr-o ţară de mărime mijlocie din America Latină, în cea de virtual lider al revoluţiei mondiale, Chávez îşi trăieşte sfertul de oră de glorie. El va continua revoluţia bolivariană, iar cei cărora nu le place trec graniţa în SUA. Şi asta va dura pînă cînd continuatorii lui Washington vor termina de construit zidul de pe graniţă, care să-i apere de evadaţii revoluţiei lui Bolivar.