Bugete executate pe stadioane

A trecut relativ neobservat un comunicat al Consiliului Județean Dîmbovița care anunța cu deosebită mîndrie locală că la Tîrgoviște va fi construit un stadion de 15.000 de locuri la un cost de aproximativ 30 de milioane de euro. Aflată în fazele inițiale de dezvoltare, investiția nu are nici o altă justificare decît că e în puterea CJ să o facă.

Cu doar cîteva zile înainte aflam că societatea care administrează Cluj Arena a intrat în faliment. Dată în folosință în 2011, după o investiție de peste 40 de milioane de euro, antenumita arenă e motiv de mîndrie și pagube pentru plătitorii de impozite din Cluj, dar nu numai pentru ei. Banii au venit inclusiv de la bugetul central.

La Craiova, pe de altă parte, s-a rîs un pic cînd s-a aflat că noul stadion al orașului are cel puțin un defect major de construcție. O glumă de 52 de milioane de euro.

În București, se pregătește construc­ția a nu mai puțin de 4 stadioane. Con­strucția, nu refacerea arenelor din Ghencea, Giulești și Ștefan cel Mare, plus cea a actualului stadion Arcul de Triumf. Nota de plată estimată? 45 de milioane, 22 25 de milioane, 33-37 de milioane și, respectiv, 12 milioane. De euro, evident. Cifrele au fost publicate în aprilie de Gazeta Sporturilor.

Există un semn de întrebare în privința investiției de la Dinamo, dar ultimele declarații ale autorităților lasă de înțeles că în doi ani va exista un stadion nou lîngă Spitalul de Urgență din București. Discuțiile au avut loc pe fondul scandărilor cîtorva zeci de suporteri dinamoviști: „Vrem stadion! Vrem stadion!“

Ascultîndu-i pe oamenii ăștia la radio, am încercat să îmi închipui un număr egal de fani Slayer cerînd statului să le aducă formația favorită la București pe bani de la buget. N-am reușit.

Justificarea pentru construcția de stadioane în capitală stă în cele 4 (patru) meciuri pe care România le va găzdui la turneul final al Campionatului European de Fotbal. Altfel spus, pentru 360 de minute de spectacol (atît cît o fi) cheltuim 100 de milioane de euro. Și asta este, repet, doar o estimare. Dacă ne amintim cum au crescut costurile pentru Arena Națională din București, putem să bănuim cumva îndreptățit că e vorba de o estimare conservatoare. Apoi, stadioa­ne­le res­pective trebuie întreținute și ad­mi­­nis­trate astfel încît să se poată susține. Nu cred că greșesc dacă spun că investiția respectivă nu va fi recuperată decît sub formă de unități virtuale de orgoliu pentru vreo cîțiva președinți de club. Cazul Cluj Arena e grăitor. Un faliment-avertisment pe care nimeni nu vrea să îl ia în seamă.

Nu pot încheia această enumerare fără să amintesc de cel mai discutat dintre stadioanele patriei, cel de 12 milioane de euro care va apărea în capitala sportului românesc de perfomanță – Alexandria, Teleorman. Știm bine că în Teleorman sărăcia a fost eradicată, șomajul este inexistent, iar școlile de renume european sînt luate cu asalt de cetățenii altor state. E firesc cumva să apară acolo și un stadion. Alexandria e incompletă fără un stadion nou. Presupun că, dacă lucrurile merg bine, acolo se vor sărbători și zile naționale sau de naștere ale binefăcătorilor vizionari ai locului.

Am tot încercat să înțeleg elanul ăsta dedicat construcției de catedrale laice care, 360 de zile pe an, stau pustii, sfidînd bugetele și bunul-simț.

În discuții cu prieteni pasionați de sport mi s-a explicat că e nevoie de toate stadioanele astea pentru că doar așa se face performanță, iar copiii au nevoie de modele. Argumentul ăsta mi se pare absolut neserios și cred sincer că dacă toți banii aceia ar fi cheltuiți pentru sportul de masă am avea și copii fericiți și modele. Modele care s-ar ridica dintre ei. Sigur că sînt și explicațiile evidente – dorința de a cheltui bani care ajung pînă la urmă în buzunare private și orgoliul cîte unui primar sau ministru vremelnic care vrea să își lege numele de cîte o piramidă de-asta inutilă. O combinație dintre cele două e cea mai plauzibilă explicație.

Dar cred că mai e ceva. Cred că la nivelul administrației publice românești nu există știința binelui public. Cred că toți oamenii ăștia care decid să construiască nimicuri scumpe și păguboase nu știu pur și simplu cum altfel să facă bine. Nu au reprezentarea detaliilor importante. E un soi de cinism dublat de inabilitate și insensibilitate. Cei care ne conduc nu sînt, pur și simplu, suficient de sofisticați. De asta locuiesc castele-kitsch, de asta conduc mașini mari și de asta construiesc stadioane.

Disperați după o legitimitate pe care nu o simt, apelează discreționar la bugetele publice pentru a și-o cîștiga. Foarte mulți dintre ei nu înțeleg că 5 minute de bucurie pe un stadion sînt mult mai puțin importante decît o viață dusă într-un oraș civilizat care nu mai are străzi neasfaltate, case neracordate la rețelele de utilități publice sau școli care cad. Oamenii ăștia vor satisfacții primare. Au ajuns prea sus, prea repede și știu și ei asta. Dar nu le folosește la nimic.

În urma lor rămîne ecoul de pe stadioane goale și praful de pe dosarele de insolvență. Întotdeauna. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.