Bucureşti înainte de dezastru

O știre, din categoria acelora care alime­ntează inutil nevoia a­proa­pe disperată a românilor de confirmare a propriei „normalități“, spu­ne că nivelul de trai din București (calculat în funcție de paritatea puterilor de cumpărare) este peste cel al Berlinului. Sigur, observația asta era completată de o alta referitoare la faptul că, din cele opt regiuni de dezvoltare ale României, cinci sînt în Top 20 al sărăciei din Uniunea Europeană. Însă regiunea București-Ilfov stă bine. Teoretic, pentru că, în practică, Bucureștiul arată ca un oraș înainte de apocalipsă.

Un spațiu în care tensiunea plutește în aer, iar nervozitatea locuitorilor săi e atît de prezentă încît îmi permit să estimez că, în cîțiva ani, o să devină obiectiv turistic: „Vino în București să vezi două milioane de rictusuri în trafic! Vino să asculți înjurături creative! Vino să vezi cinism pur și resemnare amară!“

Și ar fi greu să fie altfel. Drama orașului începe cu prima respirație. Nu mai departe de toamna trecută, ministrul Mediului avertiza că România se află într-o așa-numită procedură de pre-infringement la Comisia Europeană pentru că Primăria Capitalei întîrzie (eu aș zice că refuză) să ia măsuri pentru îmbunătățirea calității aerului.

Trecem mai departe la serviciile publice. RATB este subdimensionat și cu un parc auto depășit moral. În atari condiții, Primăria Capitalei decide brusc să subvenționeze noi rute preorășenești, donînd practic din bugetul Capitalei către comunele din jurul Bucureștiului. O idee care ar putea fi bună dacă problemele din interiorul orașului ar fi fost rezolvate. Însă, în condițiile actuale, e încă o decizie stupidă care servește orice interes în afară de acela al plătitorilor de taxe din oraș.

În fapt, e o continuare firească a unei tendințe care a început cu tolerarea serviciilor de taxi înregistrate în afara Bucureștiului și a căror calitate e abisală. Calitate care se traduce nu neapărat în disconfort estetic (mașinile acelea înregistrate în Ilfov sînt, în marea lor majoritate, mizerabile și prost întreținute), ci în riscuri pentru viața bucureșteanului care are ghinionul să se suie în ele. Îi voi păstra mereu o amintire duioasă domnului taximetrist ilfovean care m-a întrebat senin și prietenos unde e Bulevardul Magheru.

E deja evident că refuzul unui control al calității e deja strategie la nivelul Primăriei Capitalei, iar consecința directă e avansul Uber. Utilizatorii acestui serviciu nu sînt snobi amatori de creșteri bruște de preț, ci doar cetățeni exasperați de conduita și disponibilitatea serviciilor de taxi „legale“.

Infrastructura rutieră e, la rîndul ei, sub nivelul mării. Un studiu al unei companii internaționale, făcut public recent, situa Bucureștiul pe locul 5 în topul celor mai aglomerate orașe ale lumii. Depășit doar de Mexico, Bangkok, Jakarta și Chongqing, europeanul București înregistrează, nu-i așa, alt record: prima capitală din UE care sare, cu locuitori cu tot, în emisfera sudică. Iar primii care simt căldura traficului staționar sînt corporatiștii din Pipera, sectorul financiar al orașului, legat de centru prin ceea ce ar putea fi numită, cu generozitate, o uliță. Aceiași oameni ale căror venituri permit depășirea Berlinului în statistici.

Soluțiile, atîtea cîte există, sînt lipsite de logică, imaginație și curaj. Iar cînd, totuși, se mai face cîte ceva, Primăria încearcă cu tot dinadinsul să pară stupidă. Un comunicat al companiei care se ocupă de lucrările la deja celebrul și întîrziatul pasaj de la Piața Sudului arată ca un rechizitoriu greu mascat la adresa neglijenței batjocoritoare a PMB. Citez din știrea de pe economica.net: „Firma spune că Primăria nu a oferit la timp date despre toate reţelele de utilităţi care trebuie relocate, că a pus la dispoziţie cu întîrziere proiectele tehnice, că nu a încheiat la timp actele adiţionale pentru lucrările suplimentare care au trebuit făcute la faţa locului şi, mai mult, că nu a plătit toate facturile“. Altfel spus, Dumnezeu cu mila…

O situație la fel de neclară e și în zona serviciilor de apă și canalizare. O investigație DNA de acum doi ani vorbea despre trafic de influență în favoarea majorărilor de prețuri cerute de compania care administrează aceste servicii. Majorări care au avut loc de 15 ori în condițiile în care, potrivit Ziarului Financiar, indicele prețurilor de consum a crescut doar de patru ori. Discuțiile despre Apa Nova au încetat odată cu campania electorală și vor reveni, probabil, peste trei ani.

Și vine, apoi, factorul estetic. Dacă în Anglia poți lua amendă pentru cotețul cîinelui amplasat în curte fără aprobare, România a brevetat blocurile amplasate, cu binecuvîntare de la Primărie, în grădina altor blocuri. Sînt zeci de cazuri de clădiri care apar aberant pe spații tot mai strîmte și tot mai mici. Din nou, emisfera sudică. Senzația unui Hong Kong de secol XIX prevalează. Asta în timp ce sute de alte clădiri locuite, unele dintre ele capodopere de arhitectură, sînt protejate de cutremur cu emoticoane care simbolizează rugăciunea, extrase de pe contul de Facebook al Gabrielei Firea.

N-aș vrea să se înțeleagă din cele de mai sus că actuala administrație a Capitalei e vinovată pentru tot ce nu merge bine în oraș. Însă doamna Firea și minionii ei violenți din CGMB mărșăluiesc imperturbabil spre dezastru. Pentru că, mai devreme sau mai tîrziu, traficul se va opri, serviciile publice vor ceda, iar din clădiri o să cadă mai mult decît tencuiala. Recriminările și PR-ul n-au să ajute prea mult atunci cînd lucrurile astea se vor întîmpla.

Lipsa de voință și bunăvoință din partea unor politicieni care stau pe un buget de peste un miliard de euro (la care se adaugă și sutele de milioane ale primăriilor de sector) riscă să sufoce definitiv un oraș care merită probabil mai mult. Fie și doar pentru că muncește suficient cît să facă față Berlinului în statistici. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.