Brexitul celor trei doamne
Theresa, Arlene și Nicola conduc cîte o țară. E drept, numai prima este Prime Minister. Celelalte două sînt (doar) First Minister. Theresa May conduce Marea Britanie, Arlene Foster este din Irlanda de Nord, iar Nicola Sturgeon este șef politic în Scoția. De curînd, la o convenție a Partidului Conservator, englezoaica a comunicat că Marea Britanie va ieși unitar din Uniunea Europeană, în nici un caz pe bucăți. Avertizarea le-a iritat pe celelalte două doamne, care și-au exprimat public enervarea. Doamna Sturgeon a declarat că nu acceptă „dictatura“ Londrei. Dincolo, la Belfast, s-au pornit și două acțiuni juridice, cu imprevizibile efecte constituționale. Ambele contestă dreptul Westminster-ului de a decide (și) în numele Irlandei de Nord.
Prima acțiune vine din partea lui Raymond McCord. În 1997, fiul lui a fost executat de o grupare paramilitară protestantă. Ombudsman-ul irlandez a demonstrat că acel asasinat pare a fi fost unul dintre cele douăzeci de omoruri în care unioniștii au fost asistați de însăși poliția britanică. Raymond vrea dreptate. Acuză guvernul de la Londra că tărăgănează aflarea adevărului și dorește ca Marea Britanie să rămînă în UE pentru ca el să aibă accces la CEDO. Domnul McCord are 62 de ani și contestă dreptul guvernului Marii Britanii de a activa articolul 50 fără aprobarea prealabilă a Parlamentului nord-irlandez. Altminteri, zice domnia sa, s-ar încălca Acordul din Vinerea Mare. Același argument juridic este invocat și în cazul celui de-al doilea proces, pornit de Sinn Fein și de alte partide care au votat împotriva Brexitului. Acordul din Vinerea Mare este socotit un tratat internațional. În cazul activării articolului 50, guvernul de la Londra ar anula, practic, un tratat internațional, fără consultarea Parlamentului. Dificilă materie juridică, într-o țară fără o Constituție scrisă! Interesele nord-irlandezilor sînt, de asemenea, de natură economică. Procesul de reconstrucție a fost finanțat cu miliarde de euro din fonduri structurale alocate de Bruxelles. Această asistență s-ar duce pe apa sîmbetei. Pericolul subfinanțării nu pare a fi cel mai dăunător efect. „Acordul din Vinerea Mare a administrat, nu a rezolvat conflictul dintre catolici și protestanți. Cît am fost în UE, am reușit să devenim, puțin cîte puțin, din fiecare: un pic irlandezi, un pic britanici, un pic nord-irlandezi, în proporții diferite. Afară din UE, vom redeveni catolici sau protestanți și atît.“ Declarația îi aparține lui Stephen Farry, politician din tabăra lui Arlene. Paradoxal, în timp ce poziția de negociere a Irlandei de Nord cu Londra este destul de solidă, avînd în vedere istoria și geografia, consensul politic local este departe a fi asigurat.
Dincolo, în Scoția, acea țară pe care o conduce Nicola, lucrurile stau mai degrabă invers. Partidul Național Scoțian este puternic și are o autoritate calmă la Edinburgh. În schimb, rațiunile politice și dificultățile tehnice fac ca poziția de negociere a Nicolei cu Theresa să fie mult mai slabă, în ciuda amenințării cu repetarea referendumului privind independența Scoției. Parcă pentru a elimina bluful Nicolei, Theresa a declarat ritos că „nu există variantă opt-out la Brexit pentru nimeni din Marea Britanie“ și că „nu va permite nici unei formațiuni naționaliste separatiste să amenințe prețioasa unitate a celor patru națiuni care compun Regatul Marii Britanii“. „O declarație arogantă care arată clar că vocea și interesul scoțienilor nu contează în ochii doamnei May“, a fost replica promptă a doamnei Nicola Sturgeon.
Dincolo de Canalul Mînecii, domnii care reprezintă interesul Uniunii Europene evită a se referi la gîlceava doamnelor. Promit, în schimb, un parcurs dur în dosarul Brexitului. Declarațiile recente ale lui François Hollande sînt chiar belicoase: „E nevoie de o amenințare, e nevoie de un preț, e nevoie de un risc“, referindu-se la oricare țară care ar încerca să părăsească Uniunea Europeană păstrîndu-și beneficiile intacte. „Ori, ori. Nu poți fi cu un picior înăuntru și cu unul afară“, adăuga Jean-Claude Juncker. Am senzația că, de data asta, domnul Juncker a trimis un mesaj (și) înspre cele trei doamne.