Brexit şi România. Aruncaţi la marginea Europei?

10 februarie 2016   PE CE LUME TRĂIM

Cum, la noi, bizareria ține adesea loc de normalitate, iar normalitatea pare o extravaganță, să nu ne mirăm. Așa că am fost scutiți, în ultimele zile, de efortul urmăririi unei dezbateri spinoase, legate de viitorul Uniunii Europene și de viitorul nostru, al României, în Europa, după ce la Bruxelles a fost făcut public proiectul de acord dintre președintele Consiliului European, Donald Tusk, și premierul britanic David Cameron, privind relația Londrei cu Uniunea Europeană. Proiectul urmează a fi supus aprobării șefilor de state și de guverne, în cadrul summit-ului din 18-19 februarie.

Acordul prevede o așa-numită „frînă de urgenţă“, care ar putea permite limitarea ajutoarelor sociale pentru muncitorii imigranţi proveniţi din Europa care vin în Marea Britanie. De asemenea, prevede recunoașterea dreptului unor state de a nu adopta moneda euro, ca și dreptul Londrei de a nu participa la procesul de adîncire continuă a integrării europene. De asemenea, s-ar putea da dreptul Parlamentelor naţionale de a bloca, în anumite condiţii, deciziile instituţiilor europene.

Lăsîndu-i pe europeni să-și bată capul cu asemenea dezbateri, noi rămînem la ale noastre. Asta nu înseamnă că Guvernul de la București nu are o poziție preliminară. Are, și a comunicat-o la cererea RFI România. Guvernul de la București vrea ca prevederile legate de beneficiile sociale să nu aducă atingere libertăţilor fundamentale înscrise în Tratatele Uniunii.

Altfel, Bucureștiul consideră că prevederile din proiectul de acord sînt convergente într-o mare măsură cu viziunea României. Cu alte cuvinte – și spunem aceasta încercînd să „traducem“ limbajul diplomatic al răspunsului guvernamental –, România ar accepta ca Londra să se considere exclusă de la principiul „Uniunii tot mai strînse“, înscris în Tratatul Lisabona.

Să fim realiști, România se află, la rîndu i, într-o situație extrem de delicată cînd vine vorba să se poziționeze în această chestiune. O dată, pentru că ar fi o sinucidere pentru orice guvern să accepte, cu una, cu două, o ajustare a libertăților pentru românii care muncesc în Uniunea Europeană. Pe de altă parte, România nu poate rămîne indiferentă la pericolul dezmembrării construcției europene. Uniunea Europeană a fost o ancoră pentru dezvoltarea economică și pentru modernizarea României în deceniul și jumătate care a trecut de la începerea negocierilor.

Politici precum cele rurale sau dezvoltarea regională ar fi de neconceput în România fără bugetul european. La deschiderea negocierilor de-abia ajungeam la 30% din media Produsului Intern Brut pe cap de locuitor al Uniunii Europene, acum depășim 55% – cu alte cuvinte, am progresat în raport cu media europeană, fenomen care nu s-a produs tot timpul în istoria noastră economică. Și am fi putut progresa și mai mult dacă rata de absorbție din ultimul ciclu bugetar european – 2007-2013 – ar fi fost mai mare de 70%.

De la momentul aderării și pînă acum, salariul mediu exprimat în euro s-a dublat. Din 2004 pînă în 2014, valoarea exporturilor românești, exprimată în euro, aproape că s-a triplat – și aceasta în primul rînd datorită accesului pe piața unică europeană, zona euro fiind principala destinație de export.

Dar avantajele nu se limitează doar la cele economice. Mai sînt libertățile de care beneficiem conform Tratatului european. Să ne gîndim apoi la reformele instituționale, lupta împotriva corupției, instaurarea normelor privind statul de drept și, dincolo de toate, un anumit respect de sine pe care l-am dobîndit odată cu răspunsul la întrebarea: „Sîntem noi europeni?“ Uite că sîntem.

Sînt aceste cîștiguri ireversibile? Nu neapărat.

Oricum ar fi, proiectul de acord Tusk-Cameron reprezintă un pas înapoi pe drumul „construcției europene“. Interesul României este menținerea unității Uniunii Europene – o ieșire a Marii Britanii ar putea deschide și pentru alții calea către o Europă à la carte, din care iei ce îți convine fără a-ți asuma și costuri, și responsabilități. Aceasta ar scădea drastic cantitatea de solidaritate disponibilă în acest moment în Europa. Pentru România, ca mare consumator de solidaritate, în acest stadiu al dezvoltării ei, ar fi o veste extrem de proastă.

Și atunci, mai bine facem un pas înapoi – și acceptăm chiar o ajustare a drepturilor sociale pentru românii care pleacă să lucreze în Europa –, numai să păstrăm continentul unit.

Problema este că nici așa nu avem vreo garanție. Britanicii s-ar putea să plece cu tot acordul Tusk-Cameron – deja tabăra pro-Brexit a mai cîștigat adepți după anunțarea rezultatului negocierilor.

În cazul acesta, este posibil ca, drept răspuns, zona euro să treacă la un proces și mai accelerat de consolidare internă, lăsînd primirea de noi membri pentru un viitor neprecizat. Este soluția unei Europe cu două viteze, în care ne-am trezi din nou marginali, de categoria a doua și într-o anumită măsură abandonați într-o zonă gri, sub amenințarea unei tot mai puternice presiuni rusești.

Din păcate, în ultimul deceniu, exceptînd ancora de securitate americană, nivelul nostru de relaționare pe scena europeană a cam lăsat de dorit. Este momentul unei regîndiri a întregii noastre abordări privind locul nostru în Europa. Brexit e doar pretextul.

Ovidiu Nahoi este realizator de programe la RFI România și TVR.

Mai multe