Brazilia – atît de aproape de Europa prin problemele ei
Ştiaţi că Brazilia se învecinează geografic cu Franţa şi deci cu Uniunea Europeană? Dacă priviţi harta Americii de Sud veţi vedea că la frontiera nordică a Braziliei, la Oceanul Atlantic, se află un teritoriu numit Guyana Franceză. Este „puntea“ terestră dintre Brazilia şi Europa. Din păcate, această imensă ţară, Brazilia, veritabil subcontinent, mai are în comun cu Europa (mai ales cu cea de Est) şi o serie de eşecuri politice şi sociale, neîncrederea crescîndă în partidele tradiţionale şi spectacolul grotesc al corupţiei care dezgustă electoratul.
Am călătorit de trei ori în această ţară şi m-am întors de fiecare dată încîntat, fascinat, dar şi neliniştit. În 2013, Rio de Janeiro era încă un paradis turistic, deşi problemele de insecuritate se acumulau. În vara anului 2017, aproape că nu am mai recunoscut oraşul: 90% din imobile aveau în faţa lor grilaje înalte de metal, sisteme de supraveghere video şi portari care păzeau intrările 24 de ore din 24. Eram însoţit de soţia şi de fiica mea, iar prietenii noştri brazilieni le-au sfătuit în mod serios să nu iasă pe stradă cu ceas la mînă, cu cercei, mărgele, broşe sau alte accesorii susceptibile să atragă agresori. De altfel, în acea vară, pentru prima dată, autorităţile au recurs la intervenţia armatei pentru asigurarea securităţii, şi vedeam coloane de maşini militare străbătînd principalele artere. În timpul nopţii, dintr-o favelă situată nu departe de cartierul unde locuiam, se auzeau din cînd în cînd focuri de armă.
Editorul meu de la São Paulo îmi povestea că a trebuit să-şi ia maşină blindată. De altfel, mulţi automobilişti, la anumite ore, mai ales noaptea, nu opresc la stop, de teamă să nu se trezească exact în acel moment cu un individ înarmat în dreptul portierei.
În 2013, Brazilia se afla încă într-o stare de euforie – eu cel puţin am avut impresia că brazilienii credeau încă în viitor. Preşedintele Lula da Silva reuşise marea performanţă de a scoate 20 de milioane de brazilieni din sărăcie şi de a-i include în clasele mijlocii. În prezent, Lula da Silva se află la închisoare, condamnat pentru corupţie, iar partidul său (al „muncitorilor“), compromis într-o serie de scandaluri, riscă să piardă pe 28 octombrie alegerile prezidenţiale. Favoritul este în acest moment un lider care vine dinspre extrema dreaptă, are nostalgia anilor cînd militarii au condus Brazilia, face declaraţii homofobe şi nu-şi ascunde un anume misoginism. El promite siguranță şi ordine, şi mai ales combaterea fără milă a corupţiei care a cangrenat imensa Brazilie. Iată o tendinţă pe care o regăsim şi în multe ţări europene, unde scade încrederea în democraţie şi creşte dorinţa populaţiei de a vedea lideri puternici la cîrmă, capabili să frîneze corupţia şi imigraţia.
Potrivit unui institut de sondaj (Ibope), instituţiile care le inspiră cea mai mare încredere brazilienilor sînt pompierii, Biserica, poliţia şi armata federală. Iar instituţiile care le inspiră cea mai mică încredere sînt Guvernul, Parlamentul, partidele politice şi Preşedinţia Republicii.
Jair Bolsonaro, în vîrstă de 63 de ani, fost ofiţer, un om „fără pată“ în cariera sa, care detestă profund socialismul lui Lula, a cîştigat pe 7 octombrie primul tur al prezidenţialelor cu scorul confortabil de 46% din voturi. El promite, în cazul în care va cîştiga şi turul al doilea, că va guverna Brazilia „cu autoritate, dar fără autoritarism“ şi că va eradica insecuritatea. A doua sa promisiune este însă imposibil de realizat fără o politică de eradicare a sărăciei. La Rio, dar şi în alte oraşe mari precum Salvador di Bahia, şocul social dintre cartierele „normale“ şi cele extrem de sărace (favelele) este tulburător. De pe colinele oraşului Rio de Janeiro se scurg parcă spre centru, ca nişte torente ale mizeriei, faimoasele favele, în care nici armata şi nici poliţia nu prea îndrăznesc să intre. Unele au fost „pacificate“ (cel puţin aşa pretindeau autorităţile la ora Jocurilor Olimpice de la Rio, în 2016). Dar aceste favele rămîn imaginea dură a unei polarizări excesive în societatea braziliană şi care nu pot duce decît la violenţă.
Editorul meu brazilian, care a făcut studii în Franţa, revine în fiecare an cu familia sa la Paris, iar copiii lui sînt încîntaţi că se pot plimba pînă noaptea tîrziu pe străzi, fără nici un fel de angoasă. Cifrele furnizate de autorităţile franceze în materie de securitate nu sînt însă chiar foarte optimiste, iar în Europa occidentală creşte numărul de agresiuni şi furturi, deşi situaţia nu se compară cu aceea din Brazilia. Comparabilă rămîne însă dezamăgirea în faţa partidelor tradiţionale, care au pierdut teren şi în Europa.
Brazilia a fost condusă de militari între 1964 şi 1985, perioadă sinonimă cu o puternică dezvoltare economică. Ceea ce accentuează nostalgia brazilienilor pentru acea „epocă de aur“. Unul dintre prietenii mei brazilieni, un actor, îmi povestea cum, tînăr fiind, cînd a venit pentru prima dată la Rio, a dormit cîteva nopţi pe faimoasa plajă Copacabana. Ceea ce nimeni n-ar îndrăzni să facă astăzi, iar ghidurile le sugerează turiştilor să evite o anumită zonă a plajei, cea care se află cel mai aproape de o favelă.
Alegerile prezidenţiale din Brazilia reprezintă o miză pentru întreaga umanitate şi din motivul că pădurea amazoniană este principala uzină de oxigen a planetei. Or, Jair Bolsonaro (ca şi Donald Trump) se declară un climatosceptic şi pare dispus să lase marele bazin al Amazonului în mîna tuturor marilor rechini internaţionali care vor lemnul acestor păduri, precum şi transformarea lor în suprafeţe cultivabile. Brazilia pare departe, la capătul lumii, dar de fapt, în lumea interdependentă de azi, este vecină cu toate problemele noastre.