Bravul soldat Sarkozy
Este replica mea favorită din celebrul roman ceh. O citez de cîte ori se iveşte cîte un terţ care mi se bagă-n vorbă. E altceva decît să zic "Hodoronc-tronc", e un pic-picant, fac şi paradă de cultură generală. Vrînd, nevrînd, din cauza comodităţii (şabloanele, bată-le vina), de fiecare dată cînd aud de cehi şi de Cehia, mă mai gîndesc eu la bere, Skoda şi Havel, dar nu pot să uit de personajul lui Hasek şi de reacţia lui din celulă. Tot îmi vine să îi amintesc şi lui Sarkozy de replica asta. Domnia sa a dat dovadă de înaltă opacitate de stat şi a trîntit-o: "Dacă Renault deschide o fabrică în India pentru a produce maşini pe care să le vîndă în India, e în regulă. Dacă, însă, Renault deschide o fabrică în Cehia care să producă maşini pe care să le vîndă în Franţa, atunci avem o problemă". Spune, tu, cititorule, dacă Svejk nu merită citat. Topolanek, premierul Cehiei, omul care asigură preşedinţia Uniunii pînă la vară, a reacţionat prompt şi a ameninţat că ţara lui s-ar putea să nu mai ratifice Tratatul de la Lisabona. Hop şi el! Îl bănuiesc pe premier că a citit opera scriitorului naţional, astfel încît ar fi mai uşor să îi virez şi lui citatul. Două replici "inteligente" care au pus inutil paie pe foc într-o Europă şi aşa îngrijorată de criză. Este evident că momentul în care cei doi şi-au declarat drăgălăşeniile este cum nu se poate mai prost ales. Nu spun asta de dragul faimosului tratat de la Lisabona. Fac parte dintre cei care nu înţeleg prea bine de ce se perpeleşte atît de multă lume de dragul ratificării modificărilor de regulament în Uniunea Europeană. Am auzit duium de argumente, dar nu m-au convins din cale-afară. De acord, poate fi mai bine, dar nu e o dramă să se funcţioneze ca pînă acum, pe prevederile de la Nisa. De aceea, replica lui Topolanek mi se pare benignă. Dinamicul Sarko a comis-o, însă. A comis-o rău de tot. Care mi-e mirarea, veţi întreba? Se ştie că protecţionismul este, la francezi, cvasireligie, o a doua natură. Se ştie că achiziţia de către străini a unei firme din Franţa produce valuri de emoţie. Se ştie că pînă şi banalul iaurt este un produs strategic, de care nu se cade să te atingi. Atunci cînd Pepsi (americain, mon Dieu!) a dorit să cumpere Danone (le nôtre, pour le peuple), Parlamentul însuşi a reacţionat, chemînd poporul pe baricade. Pe de altă parte, statisticile arată că, în materie de achiziţii în străinătate, firmele franţuzeşti sînt pe locul 1 în Europa. Altfel spus, nu zicem nu globalizării (mondializării, pardon) pentru că nu ştim ce e aia sau că ne e teamă de ea. Noi zicem nu globalizării doar cînd e vorba ca alţii, în afară de noi, să profite. Genul acesta de ipocrizie a fost îndelung practicat pe tot parcursul anilor de glorie ai liberalismului. Pînă anul acesta. Acum, masca a căzut. Acum putem afirma răspicat, fără să ne expunem prea tare, că nu credem cu adevărat în fluxul liber de capitaluri, produse, servicii şi forţă de muncă. Putem lansa, fără teamă de ridicol, ideea baricadării naţionalist-protecţioniste înlăuntrul Hexagonului. Avînd grijă, evident, de investirea, pe mai departe, în firme străine aflate la ananghie. Dar mai discret, să nu ne afle sindicatele. Rămîne o oarecare nedumerire: de ce o fi ales Sarko exemplul Renault, punîndu-l în contextul Cehiei? O fi zis că pune puţină presiune pe un Topolanek uşor timorat de accesele eurofobe ale lui Klaus? Greu de crezut. Rămîne doar explicaţia agendei politice franceze "de interior", prin ricoşeu. În contextul unei opinii publice din ce în ce mai nervoase, Sarkozy o fi zis că o asemenea părere face bine la sondaje. Posibil. Oricum, semnalul politic este dezastruos, iar absurdul situaţiei este evident. Retragerea în tranşeele protecţionismului de secol XIX nu se vede numai dinspre Paris. Nemţii şi italienii sînt, de asemenea, tentaţi. În atari condiţii, ce mai rămîne din Uniunea Europeană? Mai nimic. Dacă piaţă unică nu e, Comisie Europeană nu mai are de ce să fie. În lipsa unei aprofundări politice mult amînate, UE nu este decît un supermarket regional. "Fabula Renault", recitată de Sarkozy, neagă exact ideea fundamentală de existenţă a faimoasei organizaţii la care am aderat în 2007. Ce rost mai are să vorbeşti despre Tratatul de la Lisabona, dacă baza, adică piaţa unică, nu mai există? La fel de surprinzătoare (într-un fel) este lipsa totală de reacţie a presei româneşti. Cehia nu figurează pe harta fabricilor Renault. Acolo găsim Volkswagen-ul (cumpărătorul Skoda). Să nu uităm însă că, la Piteşti, există o fabrică Renault. Mare. Pe care statul român nu ştie cum să o cocoloşească mai abitir. Locuri de muncă, furnizori mulţi, înţelegem. Preşedintele (al nostru, de data asta) dorea chiar să-şi cumpere un Logan. Nu e vorba că a uitat între timp. E vorba doar că sîntem gazde bune. Acum, Sarko zice ce zice, iar ai noştri ziarişti se fac că nu aud. Sau or fi zis că e ceva despre Cehia, nu ne interesează şi pe noi. Noi rămînem aici, să avem grijă de platoul Mării Negre, cel plin de promisiuni. Că petrol nu prea e sigur că ar fi. Luarăm platoul de la ucraineni şi de a doua zi începu sfada. Prostească şi fără nici o miză reală. Mai că-mi vine să le zic şi ăstorlalţi, cu platoul lor cu tot, citatul din bravul soldat Svejk.