„Bine ai venit în țara noastră“
Citatul de mai sus îi aparține Gabrielei Firea și a fost rostit în „momentul Ceaușescu“ al întîlnirii de pe Arena Națională care ar fi trebuit să o celebreze pe Simona Halep, dar s-a transformat într-o exprimare plenară a disprețului pentru piratarea politică a unuia din puținele momente luminoase ale sportului românesc.
Scăparea de discurs a primăriței Bucureștiului venea pe fondul unor huiduieli cum numai la un Steaua-Rapid cinstit de Liga a IV-a mai poți auzi zilele astea.
Țara ei, a Gabrielei, o mai văzusem cu două zile înainte, la mitingul-mamut organizat pentru susținerea lui Liviu Dragnea. O țară a discursurilor neaplaudate, a lipsei de entuziasm onest, a calculului trist și a uniformizării de nevoie. O țară a încrîncenării și a minciunii. O țară a celor puțini și stridenți urcați pe umerii celor mulți și dezorientați.
O mai urmărisem pe Gabriela Firea și la mitingul anterior. Discursul ei a fost unul dintre cele mai slabe (și au fost multe așa) dintre cele rostite pe scenă. Plin de clișee, tributar unei imagini a României care n-a existat niciodată, mai aproape de găunoșenia culturii oficiale din național-comunism decît de realitate. De altfel, acel întreg miting a avut loc într-o clonă a realității. PSD a încercat să șteargă amintirea demonstrațiilor de după Ordonanța 13, dar n-a reușit decît să se zombifice pe sine într-o adunare lipsită de nerv în care încrîncenarea din vocea lui Liviu Dragnea n-a făcut decît să păteze albul de pe cămășile oamenilor. Oameni veniți de bunăvoie sau aduși acolo prin diverse metode, care mai de care mai „creative“.
Gabriela Firea are ambiții prezidențiale. Pe Arena Națională, în doar 50 de secunde, ele s-au transformat în speranță de supraviețuire politică. Și o vom vedea acționînd în sensul acesta. Nu știu cîți dintre cititori își mai aduc aminte ultima campanie electorală pentru alegeri locale. Doamna Firea a refuzat atunci orice fel de confruntare pe care nu o controla în cel mai mic detaliu. Sigur că a cîștigat și ajutată de dezorientarea Opoziției, adunată cu legea electorală favorabilă, dar motivul principal a fost faptul că domnia-sa nu a fost expusă cu adevărat publicului nici un moment. Probabil se va întoarce la această strategie în perioada următoare. Însă paguba a fost produsă.
În atari condiții, cei mai mari aliați ai Gabrielei Firea devin în momentul acesta partidele de opoziție care încă refuză să accepte că, pentru alegeri într-un singur tur, ele nu au decît soluția unui candidat unic. Pe Arena Națională, bucureștenii au arătat că pot și vor să sancționeze ipocrizia și lipsa de talent. Dar strategiile politice sînt în mîna cîtorva oameni și sînt influențate de personaje mici și fără cine știe ce ambiții.
Bucureștiul seamănă, în perioada asta, cu un cimitir în care au fost închiși niște lăutari. De din afara gardului se pot ghici dezastre și glorii trecute și se aude lălăiala inutilă a antenumiților puși să cînte pentru că nimeni nu știe ce altceva e de făcut.
În țara lor se tot ridică garduri din minciună și fake news. Crește încrîncenarea și sînt dispuși să meargă oricît de departe e nevoie pentru a se proteja, nu neapărat de pușcărie sau de domnia legii, cît de adevăr. Adevărul că liderii României sînt izolați în plan extern, adevărul că țara nu contează în nici o discuție reală, adevărul că ne împrumutăm scump și adevărul că respectul de sine scade. Dar mai ales adevărul că trăim sub o oligarhie compusă din inabili. O oligarhie nesofisticată, brutală în esența ei și, mai ales, revanșardă. Revanșardă, resentimentară și conștientă că puțina legitimitate de care dispune se risipește cu fiecare zi, cu fiecare greșeală gramaticală și cu fiecare om care emigrează.
Ceea ce îi lipsește PSD e nu numai simțul ridicolului, ci și o echipă secundară de strategi care să pună la îndoială raționamentele geniilor care îl lasă pe Liviu Dragnea să apară în fața unui ecran uriaș pe care scrie „vinovat“ sau o încurajează pe Gabriela Firea să meargă pe stadion. Dar, de bine, de rău, îi au pe ceilalți. Cei care iau decizii pentru publicul pesedist. În cazul Opoziției, nu există nici măcar aceia. Bănuiesc o oarecare admirație față de PSD chiar și la cei mai radicali opozanți ai săi. Ar vrea oamenii ăștia să aibă și ei parte de un așa aparat mediatico-administrativ la dispoziție. Uită că misiunea lor principală e să furnizeze speranță și planuri credibile.
Ceea ce am văzut în ultima săptămînă la București, pe serviciul PSD, reprezintă o șansă uriașă de break pentru Opoziție. E momentul acela psihologic în care adversarul a ratat lovitura de grație și acum respiră greu.
Adversarul se retrage tot mai mult în terenul lui și în țara lui. Țara lui însă e clădită din retorică șubredă, e administrată cu frică pe post de respect și vede adversari în propriii cetățeni. Țara lor e o minciună. Dar va deveni adevăr dacă nimeni nu îndreaptă lanterna către ea. La mitingul de sîmbătă al PSD, participanții i-au întors spatele. Nimeni nu i-a întrebat pe oamenii aceia spre ce s-au întors. Aveau ce să vadă cînd Dragnea a rămas în urmă, pe scena aia, cu telefonul în mînă?
Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.