Bilanţ extern

A devenit în 2008 politica externă românească mai coerentă şi mai eficace decît în 2007? Sfîrşitul anului e momentul potrivit pentru un bilanţ. Cronologic, prima acţiune semnificativă a fost, în februarie, nerecunoaşterea independenţei provinciei Kosovo, în vreme ce majoritatea ţărilor europene o făceau. România spunea - printre altele - că se creează un precedent periculos, lucru pe care aveam să-l constatăm cîteva luni mai tîrziu, cu ocazia Războiului georgian. Exemplul Kosovo a fost folosit atunci în retorica Kremlinului, pentru recunoaşterea independenţei Abhaziei şi Osetiei de Sud (asta chiar dacă Rusia nu a recunoscut Kosovo!). În luna aprilie are loc la Bucureşti summit-ul NATO. Anunţată de ziarişti şi autorităţi ca fiind "cel-mai-mare-summit-din-istoria-organizaţiei", reuniunea nu a adus beneficii imediate şi palpabile - nici nu era scopul său, de altfel -, dar a aşezat România pe hartă pentru cei mai mulţi dintre participanţi. A fost o ocazie pentru şeful statului de a se fotografia în companii bune, a ţinut o conferinţă de presă cu George W. Bush pe fundal de Marea Neagră şi a primit o invitaţie de la preşedintele/premier Vladimir Putin pentru o vizită pînă la sfîrşitul anului. Vizita n-a avut încă loc. După summit - o demisie. Adrian Cioroianu, criticat pentru lucruri pe care le-a făcut şi nu le-a făcut, părăseşte Ministerul de Externe în urma scandalului Crulic. Îl înlocuieşte un diplomat de carieră, Lazăr Comănescu, pentru un mandat de numai cîteva luni. Odată cu numirea lui, atacurile la adresa MAE încetează, iar Comănescu lansează cîteva reforme, mai ales în domeniul consular. Deşi sîntem la un bilanţ, e prea devreme de spus dacă au reuşit. Vine vara, vine şi raportul Comisiei Europene, din care fiecare înţelege ce vrea. Criticii scot în faţă reproşurile, ministrul Justiţiei remarcă progresele. România rămîne sub ameninţarea clauzei de salvgardare, dar stă ceva mai bine decît eternul competitor, Bulgaria, căreia, peste cîteva luni, i se vor tăia sute de milioane de euro din fondurile europene - o premieră nedorită pentru un stat european. Tot vara izbucneşte şi Războiul din Georgia. Cei care se aşteptau ca preşedintele român să se numere printre cei mai vehemenţi critici ai Rusiei sînt surprinşi: Traian Băsescu e ponderat în declaraţii şi face o vizită în regiune după încheierea ostilităţilor (spre deosebire de cîţiva dintre omologii săi care au dat un sprijin necondiţionat lui Mihail Saakashvili şi l-au vizitat în timpul crizei). În urma turneului, românii mai află un cuvînt din limbajul tehnico-diplomatic: "non paper" - documentul redactat de România şi înaintat preşedinţilor prezenţi la un summit pe tema crizei georgiene. După luna august, momentele importante sînt mai greu de identificat. Criza financiară şi cea economică ţin capul de afiş al actualităţii internaţionale. Kosovo, Tratatul de la Lisabona sau Războiul din Georgia par departe. Oricum, mai merită notate cîteva acţiuni. România continuă să sprijine cît poate apropierea Moldovei de Uniunea Europeană, chiar împotriva voinţei autorităţilor de la Chişinău - spun cei mai maliţioşi. Astfel, subiectul Moldova a fost introdus pe agenda unui summit european, în această toamnă. România sprijină şi proiectul Nabucco, ale cărui şanse de realizare fluctuează cam ca preţul petrolului. În relaţia cu Ucraina, a intervenit procesul legat de Insula Şerpilor, unde ne aşteptăm la un verdict anul viitor. În Italia şi în Spania au fost organizate campanii de îmbunătăţire a imaginii românilor. În Italia, putem spune că era chiar nevoie - după cazul Mailat şi alte cîteva asemănătoare. România a semnat cu Franţa un parteneriat strategic, care întăreşte cooperarea în mai multe domenii. Preşedintele român a mers pe urmele lui Nicolas Sarkozy în Siria, ţara care pînă de curînd făcea parte din axa răului. Coroborată cu vizitele ceva mai vechi din Libia şi Iordania, cea din Siria ar putea marca întoarcerea României în Orientul Mijlociu, chiar dacă mizele şi mijloacele nu sînt foarte clare. Trăgînd linie, în 2008 România s-a comportat destul de cuminte în Europa, unde în continuare nu strică, dar nici nu face jocurile, a organizat un summit NATO, a schimbat un ministru de Externe şi vrea să joace un rol cît mai important în regiune (deşi, prin recent lansatul "parteneriat estic", Polonia poate prinde capul de afiş). Are ambiţia - afirmată de Călin Popescu Tăriceanu - de a deveni cea de-a şaptea putere a Europei. Fostul prim-ministru nu a spus însă în cît timp s-ar putea întîmpla asta. Pînă atunci, potrivit unui clasament al celor mai influenţi lideri politici europeni, publicat de ziarul francez La Tribune, preşedintele român se află pe poziţia a 24-a din 27. Mai e de lucru.