Bernie Sanders şi creşterea socialismului în America

23 martie 2016   PE CE LUME TRĂIM

Dacă lucrurile arată tot mai neclar și mai comic în Partidul Republican (caz unic – întregul partid pare că nu știe cum să scape de candidatul care cîștigă alegerile primare una după alta!), în Partidul Democrat apele se lipezesc. Pe zi ce trece, Hillary Clinton se apropie tot mai mult de nominalizarea partidului pentru alegerile prezidențiale. Totuși, nu a fost o victorie lipsită de emoții pentru soția celui ce a fost cel de-al 42-lea președinte al Statelor Unite. În primele alegeri primare, vă reamintesc, Bernie Sanders a repurtat victorii importante în fața redutabilei doamne Clinton, iar mușcăturile lui de campanie au lăsat urme pe imaginea dnei Clinton, vizibile nu doar pentru marea masă de nehotărîți, ci chiar și pentru bazinul consolidat de votanți al Partidului Democrat. Chiar dacă va fi învins în cursa internă pentru nominalizare, Bernie Sanders nu trebuie, de-acum, trecut cu vederea. Nu neapărat pentru că ar mai putea avea vreun viitor politic în succesiunea constituțională a mandatelor prezidențiale americane (Sanders are acum 75 de ani – e greu de crezut că va mai încerca și peste patru ani să obțină nominalizarea), ci pentru ideile sale. ­Căci succesul lui, cît a fost, și nu a fost neglijabil, s-a datorat ideilor sale, care sînt, tot mai mult, ideile tot mai multor americani. Ei bine, de asta merită să ne apropiem mai atent de Sanders și să încercăm să-i înțelegem succesul. Reușitele lui, mai ales în fața publicului tînăr și foarte tînăr, indică o mutație semnificativă în mentalul american. Un trend, dacă vreți, care va duce nu peste multă vreme la o schimbare radicală a societății americane.

Deși profund ideologizat încă din fragedă tinerețe, adept militant al multor cauze politice fierbinți de-a lungul deceniilor, Sanders s-a ținut departe de partide. Din 2007 pînă azi, el este senator al statului Vermont. Din 1991 pînă în 2007 a fost congresman al aceluiași stat. Din 1981 pînă în 1989 a fost primar al orașului Burlington din Vermont, o localitate care, deși nu e deloc mare (în anii 1980 aveam cam 38.000 de locuitori), este, totuși, cea mai populată localitate a statului. Toate aceste etape de carieră politică au fost parcurse de Sanders ca independent. Și-a creat, în toți acești ani, o reputație de critic virulent al celor două mari partide americane, pe care le acuză că lucrează, dimpreună, în interesul celor bogați. Această identitate politică a lui Sanders s-a impus la nivel național în decembrie 2010, cînd a vorbit în Senat nu mai puțin de opt ore și jumătate fără întrerupere (aproape un „filibuster“!) împotriva unei legi referitoare la taxe, impozite și beneficii susținută de administrația Obama și cu greu croită pentru a avea și susținerea republicanilor, care aveau pe atunci majoritatea într-una dintre Camere și se apropiau de atingerea majorității și în cealaltă. Era, de fapt, un compromis între viziunile celor două mari partide asupra taxelor și relansării economice. Firește, acesta a fost un bun prilej pentru radicalii celor două partide de a acuza trădarea! Cum era de așteptat (că de aceea fusese negociată îndelung), acea lege a trecut cu o largă majoritate, dar a lăsat în urmă figura lui Sanders proiectată la nivel național și una dintre întrebările adresate de el bogaților americani în acel discurs-maraton: „Cîte case vă trebuie ca să puteți locui?“ În general, media consacrată a trecut cu vederea mica excentricitate retorică a senatorului, însă mediile online de stînga au explodat pur și simplu, entuziasmate de Bernie Sanders. Atunci a și apărut ideea unei candidaturi la funcția supremă.

Da, Sanders este un socialist autentic, în cel mai european sens al cuvîntului. Inamicii lui sînt oamenii bogați și corporațiile. Dacă, profe­sînd aceste idei, Sanders a ajuns să fie o figură politică importantă în America (este cel mai vechi senator independent din întreaga istorie politică a Americii), este extrem de interesant saltul la relevanță națională pe care l-a făcut. Indepedent fiind, Sanders a mai colaborat cu Partidul Democrat în diverse proiecte legislative și politice la Washington. Simțind că poate face pasul spre Biroul Oval, a intrat în Partidul Democrat în 2015. A mizat pe noutatea radicală a mesajului său, sperînd că va aduce la urnele alegerilor primare suficient de mulți alegători noi, tineri, care să răstoarne voința rețelelor electorale ale establishment-ului. Strategic, speranța lui s-a împlinit. Doar că nu îndeajuns. Au venit mulți alegători noi spre primarele democrate, dar nu atît de mulți încît să învingă uriașa mașinărie politică din jurul familiei Clinton. Însă, repet, succesul său este real și are o semnificație mult mai adîncă.

Întregul mesaj prezidențial al lui Sanders este dominat de ideea egalității. El vede că societatea americană este profund inegală și promite să încerce să niveleze aceste inegalități. Nu se întreabă dacă inegalitatea este naturală sau este produsă de măsuri administrative – Sanders crede că prin mecanismele de redistribuție, atît de dragi socialiștilor de peste tot, guvernul trebuie să ia de la cei bogați și să dea la cei săraci. Sanders propune multe lucruri plăcute stîngii populiste: creditele pe care tinerii le iau de la bănci ca să-și finanțeze studiile ar trebui să nu fie purtătoare de dobîndă, iar sistemul de educație, în general, ar trebui împins spre universală gratuitate; asigurările de sănătate ar trebui să fie, de asemenea, egale și atotcuprinzătoare; sindicatele ar trebui să aibă un rol din ce în ce mai important; salariul minim ar trebui să crească spre 15 dolari/oră (acum este, în medie, 7,25 dolari/oră) etc. Sanders propune, de asemenea, un uriaș efort național de reconstrucție a infrastructurii de transport a Americii, adică 16 milioane de noi locuri de muncă. Vă întrebați, desigur, cum vor fi plătite toate acestea. Sanders răspunde răspicat: din impozite noi și mari aplicate celor bogați.

Cel mai probabil, Bernie Sanders nu va ajunge președinte al Statelor Unite. Nu va ajunge nici măcar să candideze pentru această funcție. Dar ideile lui sînt tot mai populare în America, adică în inima capitalismului, în țara care s-a ridicat la statura pe care o are astăzi prin cultivarea libertății, a individualismului creator, a competiției între entități private, a principiului că fiecare doarme precum își așterne. Cît despre noi, micii spectatori din Estul Europei ai acestui mare show care sînt alegerile americane, nu putem decît să oftăm melancolici, concluzionînd că cei care n au trăit socialismul tare vor să-l trăiască, fără să țină cont de ceea ce a produs socialismul acolo unde a fost adoptat. Într-adevăr, niciodată un om nu învață nimic din experiența altuia.

Mai multe