Berlinul nu e Leipzig

3 mai 2008   PE CE LUME TRĂIM

Anul trecut, rezidenţii din Leipzig zădărniciseră prin referendum un plan de privatizare al Primăriei: Consiliul decisese să vîndă 49,9% din acţiunile companiei de gaz, grupului Gaz de France. Prezenţa la urne a fost impresionantă, au venit să voteze de două ori mai mulţi oameni decît la alegerile pentru primar. "În cele din urmă, cetăţenii au răspuns printr-un Ťnu» hotărît unei privatizări lipsite de scrupule." "A fost un mare succes pentru democraţie" - afirma Mike Nagler, 28 de ani, unul dintre iniţiatorii referendumului citat de revista Der Spiegel. Considerat a fi doar un semnal de început, referendumul de la Leipzig anunţa, conform aceleiaşi reviste, o soluţie pentru participarea cetăţenilor la procesul de decizie. "În timp ce partidele politice îşi pierd membrii şi prezenţa la vot este din ce în ce mai slabă, Germania descoperă democraţia directă." Statisticile coroborau această tendinţă a cetăţenilor de a-şi face auzit cuvîntul. Anul trecut s-au ţinut 300 de referendumuri în Germania şi jumătate dintre ele s-au încheiat cu victoria rebelilor. A evoluat şi amplitudinea cererilor: dacă la început se protesta împotriva turnurilor de telefonie mobilă şi a contoarelor din parcări, acum se pun în discuţie serviciile publice, planurile de privatizare, proiectele de transport public sau furnizarea de apă şi de energie. Cum remarca autorul articolului din Der Spiegel, "oamenii descoperă că e mai uşor decît ar fi crezut să întorci spatele autorităţii. Ei spun Ťnu», cu atît mai lesne cu cît nu ei sînt aceia care vor trebui să găsească soluţiile alternative". Autorităţile răspund cu tot soiul de chichiţe administrative, iar în unele land-uri, condiţiile de iniţiere sînt atît de complicate, încît desfăşurarea lor e practic imposibilă. La Berlin, Primăria a plănuit închiderea aeroportului Tempelhof încă din urmă cu zece ani, pentru a-l înlocui cu un mare aeroport internaţional, construit la marginea oraşului. Oponenţii susţineau că Tempelhof - chiar dacă se face uitat rolul său istoric din timpul războiului rece, cînd de acolo a fost înfrîntă blocada Berlinului impusă de sovietici - rămîne un aeroport ideal pentru călătoriile de afaceri din interiorul Europei. Această opinie a fost susţinută de 60% dintre cei prezenţi la vot. Dar prezenţa la vot a fost sub limita impusă de lege: 21% în loc de 25%. (BBC News) (M. B.)

Mai multe