Autorul la rampă. Cîteva nuanțe
Citind acest titlu, unii se vor gîndi, poate, că mă gîndesc să reactualizez discuția asupra unui roman despre Henry James al lui David Lodge, Author! Author! (tradus drept Autorul la rampă în limba română) sau că urmăresc intrarea într-o veche și celebră dezbatere, inițiată la un moment dat de Michel Foucault, în legătură cu problema auctorialității în cultură și societate (se întreba acolo, simplu, filozoful francez „Ce este un autor?”, pentru a răspunde însă ulterior, destul de complicat, că autorul reprezintă, ultimativ, „rezultatul relațiilor de putere” stabilite într-o societate ori într-o cultură, într-un anumit context de „dezvoltare istorică a lor” – interesant și provocator, recunosc).
Nu, nu mă ocup de cartea lui Lodge aici. Și nici despre problemele complexe ridicate de Foucault nu va fi vorba, cu atît mai mult cu cît, în privința ipotezelor de lucru ale marelui susținător al „empiricismului” (în polemica lui cu „nativistul” Noam Chomsky din anii ’70), nu m-aș califica pentru asemenea discuții sofisticate. Problema mea este mai banală – a se citi „mai filologică” – și de aceea nu voi pune aici în mișcare mecanismele gigantice ale înțelepciunii internaționale, limitîndu-mă doar la două-trei observații legate de percepția unor concepte frecventate în toate civilizațiile și, ca atare, și în a noastră. Mă interesează raportul semantic dintre termenii înrudiți, dacă nu chiar suprapuși ca semnificație, autor și, respectiv, scriitor. În lumea occidentală și, cu precădere, în cea anglofonă, există o separare – e drept, discretă și nu frecvent comentată în spațiul public – între înțelesul cuvîntului scriitor și înțelesul cuvîntului autor.
Cu permisiunea dumneavoastră, aș încerca să „translez” semnificațiile în cauză și în sistemul nostru de referințe social-lingvistice, aflat uneori cu un pas în spatele evoluțiilor contemporane. Pentru limba română, scriitorul a fost dintotdeauna și este încă sacru. Autorul constituie mai curînd un reper tehnic, asociat, de regulă, dimensiunilor teluric-juridice ale scrisului și nu celor înalt-spirituale, asumate, se înțelege, de semnificația primului cuvînt. Scriitorul creează în adîncul unui interval perfect, însă complet paralel cu cel al oamenilor obișnuiți, pe cînd „dublul” său, autorul, se ocupă (plictisit, s-ar putea bănui) de treburile lumești inevitabile, în interiorul structurilor umane comune, pline de defecțiuni.
Pentru vestici și, repet, mai ales, pentru englezi și americani, nuanțele se generează taman pe dos. Autorul e personajul-statuie, în vreme ce scriitorul rămîne salahorul ce trebăluiește în jurul ei. Ca să fim foarte preciși, un „scriitor” este, pentru societățile postmoderne ale prezentului, un meseriaș al scrisului, un profesionist al textului și nu neaparat un „autor”, adică o personalitate consacrată în literatura adevărată, un individ a cărui operă îl impune pe împricinat pe un palier instituțional, general, ieșit – așa-spunînd – din captivitatea propriei persoane. Un scriitor trăiește, prin urmare, din text, un autor face, în variantă de creator, textul să trăiască. Scriitorul devine astfel „un produs” al literaturii, față de autorul care „produce”, el însuși, marea literatură.
Constatările de mai sus nu indică faptul că scriitorii ar fi niște personaje marginale. Nicidecum. Scriitorii, cum subliniam, „trăiesc” din dinamica textelor, iar, într-o societate consumeristă și, implicit, competițională, acesta nu reprezintă un fenomen mărunt. „A trăi” din texte poate însemna multe lucruri, de la a fi jurnalist ori textier (pentru diverse activități ale pieței libere, unele cu miză financiară semnificativă) pînă la a fi profesor de literatură sau cercetător al ei, inși deci care conferă actului estetic, prin efortul lor, manifestare deopotrivă sincronică și diacronică. Autorul vine dintr-un alt spațiu, acela unde oamenii se simt semizei. Simpla lui prezență într-un decor oarecare stabilește o „amprentă” culturală/intelectuală imposibil de șters. Identitatea „auctorială” transcende sinele imediat, sugerînd impersonalitatea superioară, detașarea absolută de anodin...
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Omul multiplu, Editura Junimea, 2021.