Aurul Americii

9 septembrie 2010   PE CE LUME TRĂIM

●    Cît aur are America? Dispute aprinse în SUA cu privire la cantitatea de aur disponibilă în Rezerva Federală. Congresmanul (republican) Ron Paul şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la scăderea rezervelor de aur deţinute de statul american în tezaurul de la Fort Knox. Critic înverşunat al politicilor monetare promovate de Banca Centrală, Paul a indicat chiar că seifurile ar putea fi goale: şefii băncii centrale ar fi folosit tot aurul disponibil pentru a acoperi efectele crizei economice. Ministerul de Finanţe a anunţat imediat că afirmaţiile congresmanului sînt pure speculaţii şi că Banca Centrală deţine lingouri de aur în valoare de cel puţin 11 miliarde de dolari. Ron Paul este la originea unui proiect de lege care, dacă va fi adoptat, va obliga Banca Centrală să publice periodic rapoarte cu privire la tranzacţiile cu aur efectuate. (după Die Welt)  

●   „Neutralitate şi laicitate“. O profesoară de istorie de origine evreiască din Nancy a fost suspendată timp de şase luni pentru că nu a respectat obligaţia de „neutralitate şi laicitate“ în cadrul predării cursului şi a unei călătorii cu scop didactic. Catherine Pederzoli organizează, de 15 ani, excursii cu clasa la fostele lagăre naziste din Polonia şi din Cehia. Noua direcţiune, care a preluat conducerea şcolii în 2007, vrea să scape de profesoară şi-i impută faptul că predă cu prea mare înverşunare crimele comise de nazişti. „Vina profesoarei nu este cumva faptul că e evreică?“ – se întreabă avocata profesoarei, Me Tadic, care pledează pentru suspendarea deciziei directorului şcolii. Catherine Pederzoli a fost supusă unei inspecţii generale din partea Ministerului Educaţiei, în urma unei manifestaţii organizate de cîţiva elevi din Nancy, anul trecut, în decembrie. Elevii au protestat împotriva deciziei şcolii de a reduce la jumătate numărul participanţilor la următoarea călătorie. Inspecţia ce a urmat acestui protest s-a soldat cu un raport în care profesoarei i se reproşează faptul că a abdicat de la datoria de „neutralitate şi laicitate“, „instrumentalizarea elevilor“ şi „spălarea pe creier“. Inspectorii au ajuns la concluzia că profesoara dedică prea mult timp istoriei evreilor (în dauna altor subiecte); în raportul pe baza căruia a fost suspendată se mai menţionează faptul că profesoara foloseşte prea adesea la curs cuvîntul Shoah, cu toate că „termenul neutru şi în acelaşi timp fundamentat juridic este cel de genocid“. (după Libération)  

●   Taxe pe tutun. Washingon, DC vrea să impună taxe pe ţigările vîndute în comunităţile de indieni. Comerţul în interiorul acestor comunităţi este scutit de majoritatea taxelor – inclusiv de cele pe tutun. Ultima dată cînd guvernul a încercat să introducă accize pe tutun – acum 13 ani – s-a lăsat cu demonstraţii vehemente, cu blocarea autostrăzilor care traversau teritoriile indienilor şi cu rănirea mai multor poliţişti. Atunci, guvernul a anulat legea la patru zile după ce fusese adoptată. (după New York Times)

Mai multe