Atenție la Barcelona!
La prima vedere, confruntarea dintre Barcelona și Madrid pe tema independenței Cataloniei pare un subiect de importanță locală și departe de prioritățile regiunii noastre. S-ar putea să ne înșelăm. Consultarea populară, pregătită de coaliția de guvernămînt pro-independentistă de la Barcelona, pentru ziua de 1 octombrie, a fost declarată ilegală de către guvernul de la Madrid. Dar acest aspect nu pare deloc să potolească entuziasmul naționaliștilor catalani. Mai mult: situația mai degrabă îi va putea determina pe unii dintre moderați să rămînă departe de urne, evitînd astfel o confruntare cu Madridul, fie ea și de natură simbolică. În schimb, îi va încuraja pe radicalii pro-independentiști să vină în număr mare pentru a face frondă împotriva puterii centrale.
Ziarul britanic The Guardian publica zilele trecute un sondaj potrivit căruia, la o participare de 50%, proporția voturilor „da“ s-ar putea ridica la 72%. Nimeni, în afara guvernării catalane, nu poate spune în acest moment cu certitudine că referendumul va avea loc. Și dacă, totuși, acesta se va desfășura, cum-necum, și va consfinți o victorie, fie și la limită, a opțiunii pro-independență?
Opțiunile Madridului nu sînt foarte multe, iar folosirea forței este chiar ultima dintre acestea. Pe de o parte, din cauza riscului destabilizării unei provincii care contribuie mult la produsul intern brut spaniol. Catalonia reprezintă doar 6% din teritoriul țării și 16% din populația sa, dar înseamnă 20% din PIB, un sfert din exporturi și peste jumătate din start-up-urile din 2016. În cazul unei intervenții în forță, dinamismul și creativitatea Barcelonei și a împrejurimilor ar avea mult de suferit, cu consecințe asupra întregii economii spaniole. Acolo unde soldații bat pas de defilare, oamenii creativi își fac bagajele.
Pe de altă parte, o altă mare problemă ține de istorie și de simbolistică. O intervenție dură a Madridului va aduce aminte de vremurile terifiante ale războiului civil, atunci cînd Barcelona rămăsese ultimul mare bastion al rezistenței republicane în fața trupelor regimului franchist. Dictatura franchistă a luat sfîrșit acum 42 de ani. De atunci, societatea spaniolă a căutat să uite ororile războiului civil și trau-mele generate de un regim tiranic. Dar în ce măsură politica uitării deliberate chiar a funcționat? Cine poate garanta că demonii trecutului nu vor fi reînviați, așa cum, iată, pare să fie la modă în întreaga Europă?
Se pune apoi întrebarea cum poți da viață astăzi unui proiect de independență, într-o lume a interdependențelor. Care vor fi atributele și atuurile unei in-de-pen-dențe catalane, în afară de cele ce țin de mîndria națională? Nu că aceasta ar trebui subestimată, dar nici nu-i cazul să-i dăm o importanță mai mare decît ar permite realitățile lumii zilelor noastre.
Barcelona este astăzi Londra Mediteranei – un statut dobîndit în cîteva decenii, grație deschiderilor oferite de libertățile pe care e constituită Uniunea Europeană și profitînd din plin de fenomenul globalizării. Înainte de a fi un mare oraș al Spaniei și, eventual, viitoarea capitală a Cataloniei independente, Barcelona este un oraș al lumii, un spațiu al diversității, un amestec de culturi și națiuni care contribuie la creativitatea extraordinară a acestei metropole și îi dau un dinamism aparte.
Închiderea în sine, presupusă de orice proiect naționalist, nu va face bine Barcelonei. Poate Catalonia va avea de cîștigat de pe urma stopării fluxurilor financiare către guvernul central de la Madrid. Dar motorul ei economic și financiar ar putea pierde cu mult mai mult de pe urma ruperii legăturilor cu Europa și cu lumea. Fiindcă, să nu ne facem iluzii, apartenența unei Catalonii independente la Uniunea Europeană va deveni un subiect extrem de sensibil.
Guvernanții de la Barcelona spun că vor adera aproape imediat și nu va fi nevoie să renunțe la utilizarea monedei euro, din moment ce provincia are un PIB mai mare decît al Greciei și aproximativ egal cu cel al Finlandei. Cu alte cuvinte, Europa nu-și poate permite să lase pe dinafară un asemenea membru.
Politic vorbind, un nou venit trebuie acceptat în Uniune de către fiecare stat membru. Despre eventuala poziție a Madridului nici nu mai e cazul să discutăm, dar Spania nu va fi singura în situația de a închide ușa în nas Barcelonei. I se pot alătura și alte state membre, confruntate la rîndul lor cu mișcări centrifuge de mai mare sau mai mică amploare. De ce ar vota Belgia, de exemplu, apartenența la Uniune a unei provincii separatiste? Apropo: care ar fi poziția României într-un eventual dosar catalan? Iar situația este cu atît mai complicată cu cît, pînă acum, Madridul nu a înțeles să se situeze pe alte poziții decît cele de forță și nu a încercat să ofere ceva la schimb catalanilor.
Uniunea Europeană a sprijinit po-ziția Madridului, însă cu dis-creție – o neimplicare foarte asemănătoare cu aceea din perioada premergătoare Brexitului. Sfătuit astfel și de activiștii pro-rămînere din Regatul Unit, Bruxelles-ul s-a ținut departe de dezbaterile britanice. Urmările sînt cunoscute.
E greu de estimat astăzi cum va arăta ziua de 1 octombrie, dar un lucru e cert: coaliția pro-independență de la Barcelona nu se va recunoaște înfrîntă. Tăvălugul pare să se fi pornit, cu consecințe greu de estimat.
Ovidiu Nahoi este redactor-șef la RFI România.