Atac la surse

14 noiembrie 2018   PE CE LUME TRĂIM

După excesele Guvernului Năstase, un soi de linie roșie a separat guvernul de presă. Sigur, presa nu s-a separat cu totul de politic, din contra chiar, dar n-am mai asistat la tentative grobiene de intimidare ca în acea perioadă.

Au fost, firesc, tot felul de meciuri. Am trăit cel puțin unul, pe care de altfel l am relatat la vremea lui, însă intervenții grosolane ca în epoca 2001-2004 păreau istorie. Istorie neplăcută, nedemnă și pe care nimeni n-ar mai vrea-o repetată. Mă refer mai ales la violențe ale căror victime le-au căzut ziariști, dar au existat și alte tentative de intimidare mai puțin brutale, dar nu mai puțin grave.

Istoria nu se repetă, dar se sublimează. Capătă un aer de subtilitate perversă care face ca faptele să devină mai greu de identificat și de condamnat.

Zilele astea, Comisia Europeană a fost obligată să ia atitudine împotriva Guvernului României într-o speță pe cît de improbabilă, pe atît de reală și gravă.

Margaritis Schinas, purtător de cuvînt al CE: „Dreptul la protecția datelor personale nu este unul absolut. Articolul 85 din GDPR enunță clar că protecția datelor trebuie să fie în echilibru cu libertatea de exprimare și de informare. A folosi GDPR împotriva acestor două drepturi fundamentale ar reprezenta un abuz clar al Regulamentului. Prin urmare, este de maximă importanță ca autoritățile române să implementeze această obligație în legislația națională, să asigure excepții și derogări în special pentru protejarea surselor jurnalistice în fața autorității naționale pentru protecția datelor, acolo unde este necesar, și pentru respectarea libertății de exprimare și de informare în raport cu presa. Acesta (GDPR – n.m.) nu poate fi folosit ca o ușă laterală care ar permite oamenilor să abuzeze aceste drepturi, să-i forțeze (pe jurnaliști – n.m.) să facă lucruri pe care, altfel, au dreptul să nu le facă, în conformitate cu libertatea de exprimare, de informare și cu protejarea surselor.“

În prag de preluare a președinției Consiliului UE de către România și în timp ce faptele de arme ale guvernului de la București au devenit jenant subiect de dezbatere în Parlamentul European, la Bruxelles și Strasbourg se discută foarte mult, mai mult ca niciodată, despre subiecte românești.

Și aproape niciodată favorabil. În astfel de condiții, adăugarea libertății presei pe lista lucrurilor nesigure în România e un uriaș pas înapoi și o întoarcere nefericită la întrebarea dacă politicienii români au înțeles ceva din contactul nemijlocit cu societățile democratice despre care spun adesea că sînt modele pentru țara lor.

Purtătorul de cuvînt citat mai sus se referă, evident, la modul în care autoritatea română pentru protecția datelor a decis brusc să iasă din toropeala comodă în care își ducea existența pentru a cere colegilor de la RISE Project să își dezvăluie sursele la scurt timp după ce publicaseră o anchetă legată de afacerile familiei Dragnea și ale apropiaților ei.

RISE are de-a face a doua oară în doi ani cu mîna moale și unsuroasă a statului român. Anterior fusese ținta unui control al fiscului care urmărea să afle detalii despre sursele de bani care țin site-ul în viață. Nu s-a descoperit nimic relevant, însă detalii din constatările inspectorilor au fost publicate pe diverse medii apropiate Puterii.

Și RISE nu e singur. Controale au fost, în paralel, și la HotNews, iar Times New Roman a fost amendat de CNCD și dat în judecată de către mai multe persoane, cu sau fără funcții în stat, dar care au cu toate meritul (?) de a face parte din cercul de apropiați al liderului PSD, Liviu Dragnea.

Ținte au fost, de asemenea, și ONG-uri sau activiști civici.

Ce au în comun mai toate întîmplările astea e supărătorul fapt că, aproape de fiecare dată, sînt implicate instituții ale statului, altminteri amorfe sau fără o preocupare directă legată de surse și deontologie jurnalistice. În cazul TNR, gîndul că se încearcă suprimarea unui site de satiră cu ajutorul Justiției supraviețuiește greu ridicolului și ar fi motiv de amuzament dacă potențialele efecte nu ar fi atît de grave. Practic, PSD încearcă să oprească bancurile cu ajutorul avocaților. O chestie care n-a funcționat nicăieri în lume și care nu va funcționa nici aici.

Am încercat să înțeleg unde doresc reprezentanții PSD să ajungă cu această ofensivă împotriva presei libere. Iar concluzia e că, dincolo de frustrarea de moment provocată de dezvăluiri sau glume, principalul partid de guvernămînt transmite avertismente. Riscul real nu constă într-o oprire a investigațiilor RISE Project sau abandonarea umorului de către membrii redacției TNR. La cît știu despre ambele instituții, lucrurile astea sînt excluse. Riscul major e ca alții să nu mai încerce. Nici investigații, nici bancuri. Nu în mod organizat, în orice caz.

De asta, probabil, a simțit și Comisia Europeană nevoia să intervină atît de ferm și atît de puțin diplomatic.

Folosindu-se de statul pe care îl confiscă pas cu pas, de avocații pe care își permite să îi plătească și de legi interpretate amoral, PSD pregătește viitorul. E irelevant dacă pentru sine sau pentru cine știe ce alți pasionați de exercitarea netulburată a puterii. În furia lui ineptă, partidul de guvernămînt calcă în picioare ani de progres.

Singurul proces care îi e străin e acela de maturizare calmă. Din contra, PSD pare că trece printr un soi de infantilizare agresivă greu de explicat și greu de justificat din orice perspectivă democratic-liberală.

Circulă zilele astea un meme pe Internet. Înfățișează un copil asiatic care ține deasupra capului un afiș pe care scrie: „Mai întîi au venit după jurnaliști… Apoi nu mai știm ce s-a întîmplat“. Văzîndu-l, mi-a trecut prin minte că ăsta e un banc bun doar în unele țări. În altele e o afirmație seacă ce nu obține nici măcar un zîmbet din partea asistenței. În România încă mai rîdem, dar nu e chiar rîsul nostru. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

Mai multe