„Argumente“ româneşti pe lîngă Europa

16 septembrie 2015   PE CE LUME TRĂIM

În sfîrşit, preşedintele Iohannis a ieşit şi a vorbit despre criza refugiaţilor. În stilu-i simplu şi direct, el a avansat un număr fix de refugiaţi – 1785 – pe care România i-ar putea primi. Declaraţia a avut darul de a face oarece lumină într-o poveste pînă acum plină de nebuloase, în jurul căreia s-au ţesut tot felul de scenarii. Şi, merită spus, îndelungata perioadă de tăcere a autorităţilor nu a făcut decît să dea apă la moara discursului extremist şi xenofob.

În tot acest timp, mai multe argumente au fost aduse împotriva primirii de către România a refugiaţilor – a oricărui număr de refugiaţi, mai precis. S-a spus că mai multe state refuză primirea de refugiaţi. Şi ele au fost prezentate drept exemplu de urmat pentru noi. Este, desigur, un argument fals. 

În realitate, ceea ce aceste state refuză – cum ar fi membrii grupului de la Vişegrad – nu este primirea de refugiaţi. Aceste state refuză fixarea anumitor cote obligatorii de către Comisia Europeană. La fel şi România.

Dar, pînă la urmă, toată lumea va primi refugiaţi. Este o problemă europeană, o chestiune de solidaritate. Întrebarea este cine trebuie să fixeze numărul: fiecare stat în parte sau Bruxelles-ul? 

Cei din centrul şi estul Europei vor să-şi fixeze singuri numărul de refugiaţi pe care-l pot primi. Franţa şi Germania susţin poziţia Comisiei şi vor cote obligatorii pentru fiecare. Însă Comisia doar propune, iar statele membre sînt sau nu de acord. Aşa că vor urma negocieri şi nu este exclus ca, pînă la urmă, să se ajungă la o cale de mijloc – nici ca ei, nici ca noi. Însă un lucru e clar: toate ţările primesc refugiaţi. Şi, foarte probabil, în România vor veni cu mult mai mulţi decît cifra avansată de preşedinte. Dovada: chiar de a doua zi după discursul prezidenţial, autorităţile au început să caute şi alte variante de cazare a refugiaţilor, peste numărul limitat de locuri din centrele speciale.

populaţii străine“. 

Dacă ar fi, atunci ar însemna că sînt neconstituţionale toate centrele de primire a refugiaţilor care funcţionează deja în România. Să ne fie clar: România a primit şi pînă acum refugiaţi şi nu s-a pus problema încălcării Constituţiei.

În realitate, nu este vorba despre strămutarea unor populaţii pe teritoriul României, ci de examinarea unor cereri individuale de azil. Unele vor fi aprobate şi cele mai multe – nu. Aşa s-a întîmplat şi pînă acum, doar că la o scară mai mică. Toate aceste proceduri au loc în conformitate cu acordurile internaţionale privind refugiaţii, la care România este parte. Situaţia de acum nu are legătură cu alte episoade din istorie, la care probabil că legiuitorul s-a gîndit – cum ar fi colonizarea germanilor în Transilvania în Evul Mediu sau afluxul populaţiei iudaice, cu precădere în Moldova secolului al XIX-lea.

Se mai pune problema numărului acestor refugiaţi şi a pericolului ca, la un moment dat, aceştia să modifice fundamental structura populaţiei şi să schimbe identitatea europeană. 

Aceasta este o chestiune cu bătaie lungă şi intrăm într-o zonă extrem de riscantă dacă ne aruncăm în predicţii. În acest moment, în diferite state din Orient – Turcia, Iordania, Liban, chiar şi Egipt – se estimează că s-ar găsi circa cinci milioane de refugiaţi. Foarte puţini dintre aceştia reuşesc cumva să ajungă în Europa. Dar chiar dacă toţi cei aproape cinci milioane s-ar porni încoace, am vorbi de un raport de sub unu la o sută faţă de populaţia Uniunii Europene. Cu tot sporul natural de care se vorbeşte, ar fi nevoie de secole pînă cînd numărul lor să crească semnificativ şi să pună sub semnul întrebării identitatea europeană, aşa cum o înţelegem astăzi. 

Pînă la urmă, nu toţi musulmanii care pun piciorul în Europa ajung să se radicalizeze. Mulţi, probabil cei mai mulţi, ajung să se integreze şi să adopte în cele din urmă stilul de viaţă de aici. Că există şi duşmani ai civilizaţiei occidentale, chiar şi la a doua sau a treia generaţie, iarăşi e adevărat. Dar tocmai pentru a răspunde acestor provocări avem armate de servicii secrete şi sisteme de securitate şi chiar am fost de acord să cedăm un pic din libertăţile noastre. Avem aceste probleme cu sau fără actualul val de refugiaţi. Dacă am spune că fiecare refugiat este un potenţial terorist ar însemna că occidentalii au dreptate să vadă în fiecare român un cerşetor, un hoţ de buzunare sau o prostituată.

Totuşi, în Europa, mai ales în cea occidentală, este foarte vizibilă prezenţa comunităţilor musulmane, care de departe sînt altfel în raport cu europeanul obişnuit. 

Mai ales că o mare parte dintre aceşti oameni se înghesuie, în general, la periferiile marilor oraşe europene, cu toate problemele ce decurg de aici. Iar aceasta generează o anumită percepţie în rîndul populaţiei majoritare. Există oraşe europene unde proporţia populaţiei venite din Orient ajunge şi chiar trece de 20%. Acest fenomen de ghetoizare face extrem de dificilă o adevărată integrare. Este cu adevărat îngrijorător, dar aici există şi cauze economice şi sociale. 

Problema este aşadar complicată, iar soluţiile se găsesc atît pe teritoriul Orientului, cît şi la noi acasă, în Europa. Însă între adevăratele probleme şi aşa-zisele argumente care au fost vînturate pe la noi, în ultimele zile, diferenţa este ca de la cer la pămînt.  

Ovidiu Nahoi este realizator la TVR2.  

Mai multe