Arde America. Note despre degradare

3 iunie 2020   PE CE LUME TRĂIM

Statele Unite n-au mai fost scena unor manifestații de o asemenea amploare de la agresiunea poliției din Los Angeles asupra lui Rodney King. King, ca și George Floyd din Minneapolis, era un cetățean de culoare care a avut ghinionul să dea peste niște polițiști ultrazeloși. La fel ca acum 30 de ani, incidentul a fost filmat. Spre deosebire de Floyd însă, King a supraviețuit.

Faptul că, după atîtea zeci de ani, tratamentul minorităților continuă să fie un subiect major de discuție în societatea americană contribuie probabil într-un mod semnificativ la intensitatea protestelor. Pînă cînd mapamondul a putut urmări moartea lui Floyd sub genunchiul polițistului din Minneapolis, presa americană încerca să lămurească un alt incident, măcar la fel de sinistru. Un jogger de culoare din Atlanta ucis de doi „justițiari” înarmați, tată și fiu. Victima era bănuită că a pătruns pe o proprietate care nu îi aparținea. Civilii care își fac singuri dreptate nu sînt un semn de civilizație, ci de abandon al ei. Aceste incidente continuă să apară indiferent de administrația de la Casa Albă sau de tot felul de gesturi simbolice menite să asigure pacea rasială. După fiecare dintre ele apar promisiuni că situația se va schimba. Nu se întîmplă niciodată.

Mai mult, retorica belicoasă a președintelui Trump și a unora dintre sprijinitorii săi nu ajută nici ea la mare lucru. Ca șef al guvernului, președintele reușește inabil să proiecteze imaginea unui politician insensibil și confuz. Precizarea că ar putea folosi armata pentru a restaura liniștea în orașele americane e mai degrabă sfidătoare decît inteligentă. De altfel, militarizarea poliției e probabil unul dintre motivele pentru care incidentele violente în relația cu comunitățile pe care ar trebui să le protejeze nu vor înceta prea curînd.

Sigur, președintele, și nu numai el, are dreptate să se plîngă că protestele sînt însoțite în unele locuri de jafuri și distrugeri. Inclusiv liderii comunităților de afro-americani au avertizat asupra riscului ca demonstrațiile să ia o turnură care nu are nimic de-a face cu intențiile organizatorilor. Retorica oficială merge însă în direcția unei ample conspirații care amestecă de-a valma organizații inexistente (Antifa) și state străine interesate în destabilizarea Americii.

Sînt străinii interesați de așa ceva? Probabil că da. Însă nici un stat străin nu va putea vreodată să inspire o asemenea furie neputincioasă cum o fac imaginile cu George Floyd agonizînd sub greutatea unui polițist din Minneapolis.

E calcul politic în atitudinea președintelui? Ar fi absurd să nu fie. Problema cu acest calcul e că el nu ia în considerare motivul principal pentru care acei oameni sînt în stradă. Nici o soluție nu vine de la vîrful administrației americane. Combinația de PR formal și teorii ale conspirației menite să mute responsabilitatea în altă parte decît pe masa guvernului federal și a celor locale nu face decît să contribuie la enervarea crescîndă a manifestanților. Violența naște violență și amînările – frustrări.

Sînt destui observatori care încearcă să calculeze efectele acestor manifestații asupra alegerilor prezidențiale din toamnă. Faptul că tot mai multe comunități descoperă dimineața magazine sparte, autoturisme incendiate și bunuri publice distruse poate contribui inclusiv la o trezire a bazei de alegători a actualului președinte. Iar Trump are nevoie disperată de așa ceva. Aproape nici un sondaj dat publicității în ultimele două luni nu îi dă șanse reale de a obține un al doilea mandat. Contracandidatul său, Joe Biden, urcă constant după un scenariu de tip Ion Iliescu în România anului 2000 – Biden tace, sau e foarte puțin băgat în seamă de media, care nu mai are timp și de declarațiile unui politician fără o influență nemijlocită asupra executivului. Vorbind foarte puțin, greșește foarte puțin, astfel încît pentru alegătorii nedeciși candidatura sa devine din ce în ce mai atrăgătoare.

Trump poate spera într-o nouă surpriză în noiembrie, însă, dincolo de manifestațiile de zilele acestea, el mai are de dat răspunsuri și pentru felul în care America s-a comportat sub pandemie și, mai ales, pentru starea economiei americane. Alt ritm de recuperare în afară de unul foarte rapid îl trimite pe actualul președinte în istorie.

Cine are răbdare să urmărească presa internațională a observat probabil că manifestările de solidaritate cu demonstranții de pe străzile Americii sînt numeroase. De la fotbaliști din Bundesliga și pînă în Congo apar voci care cer dreptate pentru Floyd. Ele se aud și în Canada, Marea Britanie sau nenorocita Sirie – țară care suferă de ani de zile efectele unui sîngeros război civil. Sigur, neprietenii Americii au intervenit și ei – Iran, China, pînă și Coreea de Nord au intrat în acest joc de „grămada cere vîrf” în care se încearcă demontarea ascendentului moral al principalei democrații liberale a lumii.

Problema în aceste zile este că administrația Trump nu are un răspuns la ceea ce din ce în ce mai mulți oameni, din lumea liberă, nu din China, percep ca pe o degradare a rolului de lider al Statelor Unite. Dacă auziți un pilot de Formula 1 protestînd pe același ton ca un pastor african, ambii de la mii și mii de kilometri depărtare de Minneapolis, o să descoperiți că sînt uniți și de altceva decît de revolta în fața unei crime – teama de o lume fără America.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom. 

Mai multe