Apărarea rusofonilor
De la declanşarea conflictului dintre Rusia şi Georgia, situaţia rusofonilor din fostele republici sovietice a devenit o preocupare majoră. Şi pînă acum răzbăteau în presă diverse poziţii contradictorii cu privire la examenele pentru acordarea cetăţeniei, la limba naţională, poziţii radicale cu privire la istoria recentă şi altele; au fost pe rînd expuse şi uitate. Au revenit, după ce cuplul Putin-Medvedev a motivat asaltul trupelor ruseşti în Osetia de Sud prin situaţia de inferioritate în care erau plasaţi posesorii de paşaport rusesc şi au promis că vor acţiona la fel dacă vor mai fi confruntaţi cu asemenea realităţi. Humphrey Hawksley, de la BBC, s-a deplasat în Estonia, unde există o numeroasă minoritate rusă, concentrată în special în oraşe. Iuri Mişin l-a primit pe reporter în oraşul de graniţă Narva, într-o cameră decorată cu busturile lui Stalin şi Lenin, unde el îşi exersa funcţia de preşedinte al Uniunii cetăţenilor ruşi. În această calitate el este şi consilier al Parlamentului de la Moscova. Drepturile minoritarilor ruşi decurg din Declaraţia drepturilor omului, nu din operele lui Lenin şi Stalin, aşa că poate ar fi fost mai potrivit portretul lui Saharov. "Rusia nu mai este statul slab, în plină destrămare din urmă cu zece ani. S-a ridicat din genunchi şi e o ţară pe care ne putem sprijini. Oriunde am trăi, ca ruşi, putem să-i cerem sprijinul" - spune dl Mişin. Acum el are un musafir, Bargrat Djukaev, 75 de ani, fost soldat în Armata Roşie, venit din Osetia de Sud. Familia lui a rămas pe loc şi, cînd se referă la realităţile de acolo, expresia feţei lui devine cruntă. A povestit cum sînt torturaţi osetinii de către georgieni, bărbaţi executaţi, femei şi fete tîrîte, violate şi apoi arse de vii. "ŤAsta se întîmplă acum?»" - întreb. Mă priveşte încurcat: ŤNu, asta a fost în secolul XII». ŤÎn secolul XII?» - întreb eu neîncrezător. ŤŞi de ce te înfurie acum ceea ce s-a întîmplat atunci?» Djukaev îşi agită frenetic mîinile în aer. ŤA început cu mult timp înainte. Georgienii ne-au atacat şi în secolul II.» ŤDar trebuie să treceţi peste asta.» A dat din cap. ŤNu, vreau să mă întorc şi să-l ucid pe Saakaşvili.»" Prin comparaţie, dl Mişin pare un inocent produs al democraţiei. ( M. B. )