Apa

Mă uitam nedumerit la chiuvetă. În loc de bateria obișnuită, cu doi robineți la o țeavă, aveam de-a face cu două țevi, fiecare cu robinetul ei. Prin deducție simplă, m-am prins că una era pentru apă rece, cealaltă pentru caldă. Cum să fac să le combin? Eram prima oară la Londra, nu știam exact obiceiurile locului, așa că am decis să întreb la recepție. Amploaiatul, defel mirat (nu eram primul turist de pe continent care avea probleme), mă lămurește. Trebuia să folosesc dopul, să blochez scurgerea, să fac amestecul de apă rece și caldă la temperatura dorită. Apoi, cu acea apă (în ordine): mă spăl pe dinți, apoi pe corp și, în fine, mă bărbieresc. Pentru a economisi apa. Între timp, am aflat mai multe. Am văzut reportaje pe BBC (celebra emisiune Panorama) unde se explica felul în care apa se poate utiliza eficient: se umple cada, se spală toată familia (o dată pe săptămînă). Apoi, apa este folosită fie pentru WC, fie pentru udatul florilor din grădină, în funcție de cantitatea de săpun sau șampon existentă în cadă. E de înțeles. Anglia este o țară insulară, rezervele ei de apă sînt destul de mici. În plus, Margaret Thatcher a privatizat companiile de distribuție, ceea ce a făcut ca prețul să crească usturător. Urmarea neplăcută a situațiunii este că metroul londonez este stăpînit de mirosuri înțepătoare la orice oră a zilei (Anglia este pe la coada clasamentului european al consumului de deodorant).

La vreo 2000 de kilometri distanță de zona Queensway din Londra, se află cartierul Maluri din Pucioasa. Aici am o casă de vacanță. Ideală, vara, cît să aibă loc fie-mea să alerge prin țărîna uliței, să se cocoațe în pomi și să dea de mîncare găinilor din vecini. Am o fîntînă mică într-un beci, de unde scot apă în casă, cu un hidrofor. E cam mică fîntîna asta, are cam un metru de la luciu. Așa că am făcut o altă fîntînă, în curte. E săpată pînă la a doua pînză, la 13 metri și am aproximativ 4 metri cubi de apă, în anii buni. Cînd se termină apa în puțul mic, pun pompa Kama în funcțiune și o umplu din fîntîna mare. De vreo trei ani, am și o mică piscină din acelea ieftine, la vreo patru metri diametru și cam un metru adîncime. În anii buni, mi-am permis să o umplu, aveam apă în fîntînă. Fie vorba între noi, umplutul piscinei durează vreo trei-patru zile, deoarece conform formulei volumulegalpidepătratpepatruorihaș, am de scos circa zece tone de apă, ceea ce nu e puțin lucru pentru fîntîna mea cu patru metri cubi într-însa. În anii buni, zic. Vara asta nu a mai plouat din iunie. Nu e o zona calamitată. Pîrîul local (Bizdidel îi zice) mai are ceva suflare. Cu toate astea, am ajuns la fundul fîntînii mari. Acum cîteva zile, am făcut greșeala de a mai băga ceva apă în piscina de plastic și am rămas fără rezervă în puțul „casnic“. Cu toată căldura de afară, m-a trecut un frison. O, voi, locatari urbani, obișnuiți cu belșugul veșnic al apei din rețeaua orășenească! Vai vouă, cetățeni care nu vă puteți imagina ce înseamnă să nu curgă fir de apă pe țeavă! Voi, români răsfățați care mergeți pînă la măcelaria din colț să luați un cotlet de porc și nu știți ce e aia să cari butoaie de apă de la kilometri distanță pentru a da de băut vitelor înnebunite de sete! Dragi cititori urbani, vă dau cuvîntul meu: atunci cînd am văzut că fîntîna din curte este goală, am simțit că o întreagă construcție culturală mi se năruie. Mi l-am amintit pe londonezul cel cu două țevi și doi robineți la fiecare chiuvetă și, brusc, mi-a devenit apropiat. M-am gîndit la palestinienii și evreii care (eventual) ar trece peste împărțeli ale locurilor istoric-simbolice din teritorii ocupate și ar ajunge la pace dacă ar reuși să își împartă, mai întîi, resursele de apă ale zonei. M-am gîndit la amărîta noastră de Comisie Europeană care, pe un continent bogat în rîuri, fluvii și ploi, face presiuni asupra statelor membre să își cartografieze fiecare sursă de apă, astfel încît Uniunea să aibă un inventar complet, cît mai repede posibil (România nici nu a început procesul respectiv.) Apoi, mi-am dat seama că, în București, pentru trei tone de apă, plătesc doar prețul unui pachet de țigări. Paradoxal, asta nu îmi dă motive de relaxare.

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.

Foto: L. Muntean