Anul clasei mijlocii - cum o fi fost el
Aşadar, The Economist defineşte un membru al clasei mijlocii globale ca fiind acel individ care, după ce plăteşte cele necesare supravieţuirii (mîncarea, chiria, îmbrăcămintea pentru întreaga familie), mai rămîne cu o treime din venituri pentru a decide, în funcţie de aspiraţie, inspiraţie şi nevoi, fie să plece într-un concediu, fie să plătească o şcoală mai bună pentru copii, fie să îşi facă o asigurare medicală la un sistem mai performant. Prin 2008 (fix înainte de criză), celebra revistă (în opinia mea, cea mai bună publicaţie săptămînală din lume), ajungea la concluzia că numărul pămîntenilor care îndeplinesc această condiţie a depăşit jumătate din totalul populaţiei globului. Extrem de interesantă era analiza tendinţelor politice, care îmi amintea de o descriere a mişcărilor de plăci tectonice. Avînd în vedere că, în ciuda diferenţelor de cultură şi mediu politic, interesele clasei mijlocii sînt comune, The Economist paria pe o consolidare a mişcării civice în state cu grad mai scăzut de libertăţi civile (Rusia, China, Orientul Mijlociu), înspre liberalizare, flexibilizare a regimului politic, libertăţi sporite pentru mişcarea capitalului şi a persoanelor. La The Economist, scriitura este impecabilă, umorul este omniprezent, grafica întregeşte imaginea unei publicaţii de o calitate ireproşabilă. Cu toate acestea, sînt slabi de tot în materie de profeţii. În 2011, ioc mişcări sociale în Rusia sau China. În schimb, „ochiupaiuri“ prin toată lumea occidentală. The Economist a nimerit-o, însă, în cazul Orientului Mijlociu. În timp ce majoritatea comentatorilor analizau primăvara arabă prin prisma „obidiţilor sărăciţi de preţul mîncării“, influenţat de analiza din 2008, eu vedeam în manifestanţii convocaţi pe Twitter şi alte scule de media sociale doar grupuri masive de membri ai clasei mijlocii care doresc deschiderea societăţilor în care trăiesc. Deschidere de toate felurile: a sistemelor de asigurări, a învăţămîntului, a participării la decizia politică, a graniţelor, a comerţului.
În atari condiţii, ce am (mai) făcut eu, românul mediu, în 2011? În primul rînd, calcule. Să văd dacă, după ce am achitat întreţinerea, utilităţile, hrana, plata grădiniţei fiicei mele, ratele la bancă şi un minimum de îmbrăcăminte, mi-a mai rămas o treime din venituri. Am constatat că nu şi am intrat în panică. După aceea, m-am relaxat. Făcusem o greşeală. Ratele la bancă le am pentru un credit ipotecar legat de o casă de vacanţă, la ţară. La cheltuieli – musai trecusem şi abonamentul la Internet. Nici ea nu corespundea procedurii de calcul. Evident, şi taxa de grădiniţă privată (enormă, fie vorba între noi) trebuia socotită în treimea „la dispoziţie“. M-am relaxat, aşadar. Sînt middle class. În 2011, am reuşit (în ordinea priorităţilor): să îmi ţin copilul la o grădiniţă care oferă condiţii mai bune de educaţie decît cele de stat (deşi, repet, este obraznic de scumpă, dovadă a faptului că oferta este încă prea mică pentru o cerere mare, din partea clasei mijlocii româneşti), să îmi permit un concediu în Antalya (pentru că nu am destui bani pentru Mamaia), să termin leasing-ul pentru o maşină medie. Îmbrăcămintea o cumpăr de la Bruxelles cînd plec în interes de serviciu (nu am destui bani pentru a mă îmbrăca în mall-urile româneşti). Nu vă închipuiţi că salariul primit de la televiziunea publică a asigurat toate astea. Nici poveste. Nu refuz nici o colaborare suplimentară care nu mă vîră în conflict de interese. Aşadar, nu am refuzat nici o moderare de seminar, nici un curs de formare profesională, nici o producţie de material didactic, sau orice muncă suplimentară pentru care m-am socotit competent şi pentru care am avut timp la dispoziţie. Nu voi refuza nici de acum înainte. Vin vremuri grele, iar ipoteca (la care mai am de plătit vreo 15 ani de rate) îmi e icoana la care mă închin de cîte ori mă apucă lenea.
De fapt, asta mă ţine în categoria middle class, de care sînt foarte mîndru. Faptul că vreau mai mult, mai bine, mai performant pentru mine şi familia mea. Nu socot că este nimic rău în asta, nu am de gînd să îmi cer scuze. Sînt un middle-class-clasic.
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.