Anul 2015, necunoscute şi temeri
E greu de spus cîte dintre previziunile făcute la început de an ajung să se adeverească pe parcursul următoarelor 52 de săptămîni, dar exerciţiul este încercat de fiecare dată în primele zile ale lui ianuarie. Chit că, de multe ori, realitatea se dovedeşte greu – sau chiar imposibil – de prins în cuvinte. Şi totuşi, ne întrebăm, ca de fiecare dată, ce ne va aduce anul care de-abia începe. Şi vorbim despre lucrurile previzibile.
Din păcate, o nouă criză a eurozonei este previzibilă. Alegerile anticipate din Grecia, din 25 ianuarie, ar putea aduce, în doar cîteva săptămîni, un guvern dominat de gruparea de extremă stînga Syriza. Cel puţin asta arată sondajele în momentul acesta. Dacă Syriza chiar va face ceea ce promite, atunci Grecia o va rupe cu creditorii internaţionali, cărora are să le dea cam 240 de miliarde de euro.
Grecia ar ieşi din zona euro, iar Germania nu ar avea, în acest caz, nimic împotrivă – o schimbare radicală de poziţie faţă de anii precedenţi.
Cancelarul Angela Merkel şi ministrul german de finanţe Wolfgang Schäuble, citaţi de
consideră acum „suportabilă“ o ieşire a Greciei din zona euro, date fiind reformele aplicate în ultimii ani.
Portugalia şi Irlanda sînt considerate asanate, iar mecanismul european de stabilitate furnizează un mecanism de salvare solid, în timp ce Uniunea Bancară asigură securitatea instituţiilor de credit – notează publicaţia germană.
Este un mod al Berlinului de a spune că acela care nu se aliniază politicii europene (sau germane?) va suporta singur consecinţele, fără a beneficia de solidaritatea celorlalţi. Întrebarea este ce vor înţelege alegătorii greci din asta şi, dacă îşi vor menţine opţiunile pentru Syriza, cît de solidă se va dovedi cu adevărat zona euro.
Un examen electoral important va avea loc în Spania, ţară aflată nu departe de Grecia, din punct de vedere economic şi social. Şi aici, stînga extremă, reprezentată de noua formaţiune Podemos, este favorită, după o ascensiune fulminantă în sondaje în cursul anului 2014 – doar că opţiunile stîngii extreme spaniole sînt cu mult mai puţin radicale decît în cazul celei greceşti.
Alegeri vor fi şi în Marea Britanie, în 7 mai. Legislativele vor da – sau nu – undă verde lui David Cameron să organizeze, doi ani mai tîrziu, referendumul privind viitorul ţării în cadrul Uniunii Europene. În funcţie de acesta se va modela nu numai viitoarea politică a Londrei, dar, aproape sigur, şi strategia Uniunii. În faţa unui posibil „brixit“, guvernele de pe continent se vor vedea obligate să dea un răspuns.
Deocamdată, planul britanic de limitare a numărului de lucrători din Uniunea Europeană, care ar putea să se stabilească pe insulă, a fost respins categoric la Bruxelles şi în capitalele europene. Însă nu se ştie cum se vor poziţiona europenii dacă vor fi cu adevărat puşi în faţa unei plecări a Marii Britanii din Uniune.
Vor alege statele membre să dea satisfacţie Londrei, punînd un bemol ambiţiilor politice ale Uniunii şi rămînînd mai mult la ideea din anii ’80, a unei pieţe comune? Ce vor spune noile state membre, principalele beneficiare ale unei Europe mai unite şi mai solidare? Un lucru e clar: chestiunea britanică este un test, şi pentru unitatea întregii Uniuni Europene.
Anul începe cu enorm de multe incertitudini în ce priveşte situaţia de la vecinătatea răsăriteană. Nimeni nu poate spune exact care va fi reacţia Rusiei în faţa furtunii financiare care a lovit-o extrem de rău la finalul anului precedent. Va veni Moscova la masa negocierilor sau, dimpotrivă, va recurge la mişcări disperate şi imprevizibile?
Acelaşi Berlin care a transmis un avertisment Greciei a transmis Moscovei că un sistem de securitate în regiune se va face cu Rusia, şi nu împotriva ei. Va accepta Kremlinul mîna întinsă de la Berlin? Sau va merge mai departe, adică aproape sau chiar dincolo de limita de unde nu mai putem vorbi decît despre dezastru economic şi haos politic?
Republica Moldova intră în 2015 fără un guvern, în urma alegerilor din 30 noiembrie. Iar zvonurile de la Chişinău indică o posibilă cooptare a comuniştilor lui Voronin în cadrul viitoarei majorităţi. Teoretic, aceasta ar aduce stabilitate. Practic, funcţionarea unui guvern şi a unei administraţii proeuropene rămîne în acest caz o mare necunoscută.
Desigur, rămîn, în 2015, ameninţările la adresa Europei şi a întregii lumi civilizate, din partea Statului Islamic şi a teroriştilor individuali, cu mult mai greu de identificat şi anihilat decît grupurile organizate.
Şi ar mai fi un cuvînt, care probabil va deveni unul comun în acest an următor: PEGIDA, o variantă concisă a denumirii Patrioţii Europeni Împotriva Islamizării Vestului. Este numele unei organizaţii transeuropene, care începe să-şi facă tot mai mult simţită prezenţa şi care, fără a se declara extremistă, beneficiază încă de pe acum de sprijinul unor organizaţii naţionaliste şi neofasciste. De urmărit.
Ovidiu Nahoi este realizator de emisiuni la Money.ro.