Anne Hidalgo, primarul pietonilor?

Nu e nici o surpriză că socialista Anne Hidalgo a fost realeasă primar al Parisului. Sondajele o indicau ca favorită. Chiar dacă în primul mandat de primar a produs numeroase controverse. Susținută de ecologiști și de comuniști, ea și-a fixat drept element-cheie al campaniei electorale combaterea poluării și a schimbărilor climatice. Primar al capitalei de șase ani, Anne Hidalgo vrea să facă din Paris un oraș „mai ecologic, social și umanist”. Turul al doilea al alegerilor municipale, inițial amînat pe fondul crizei sanitare, a fost marcat de o prezență foarte scăzută din cauza temerilor legate de pandemie. Doar 40%  din alegători s-au prezentat la urne.

Încă din 2014, la scurt timp după alegerea în funcția de primar al Parisului, Anne Hidalgo a lucrat la redefinirea politicilor urbane și de mediu. Un prim obiectiv: recuperarea spațiului folosit de mașinile personale în favoarea pietonilor și bicicliștilor. E o luptă complicată și riscantă: traficul auto e identificat aproape în toate marile orașe drept principala preocupare a cetățenilor. Iar reducerea poluării nu poate fi atinsă fără decongestionarea traficului. Anne Hidalgo a abordat chestiunea frontal, venind nu cu măsuri de descurajare, ci direct cu restricții de circulație.

Lista Anne Hidalgo a fost aleasă în primul rînd în circumscripțiile din centrul Parisului, și mai puțin în cele din zona metropolitană extinsă. Nu e deci de mirare că bătălia împotriva mașinii și pentru transportul alternativ a pornit de la centru spre periferie. Însă lupta politică e mai complicată și depășește clivajele de tipul centru/periferie, pietoni/automobiliști etc. Cumva, Anne Hidalgo nu e nici primarul pietonilor, nici primarul centrului, nici primarul partidelor care au susținut-o… A livrat ceea ce a promis? Doar într-o oarecare măsură. Extinderea zonelor ciclabile și restricționarea circulației auto în anumite zone și/sau în anumite intervale orare nu au putut preveni, în anumite momente, depășiri ale valorilor în materie de poluare. Pandemia COVID-19 a accelerat măsurile și, probabil, odată implementate, deciziile adoptate în ultimele luni vor deveni politici durabile. Printre altele, Hidalgo a decis pietonalizarea unor străzi centrale și a creat zeci de kilometri de piste dedicate bicicliștilor.

E mult, într-o perioadă atît de scurtă, dar e prea puțin pentru a produce schimbarea. Ce urmează? La Paris există aproximativ 85.000 de locuri de parcare stradale. Anne Hidalgo intenționează să desființeze 60.000 dintre ele pentru a lărgi trotuarele sau pentru a crea noi piste ciclabile. O altă măsură de descurajare a traficului auto: viteza maximă de deplasare a mașinilor în oraș va fi de 30 km/h cu excepția cîtorva bulevarde și a șoselei periferice, unde se permite deplasarea cu 50 km/h (față de 70 km/h cît e acum). O adevărată revoluție în trafic!

Acum, obiectivul declarat al primarului reales e ca Parisul să devină „un oraș de 15 minute”. Adică fiecare locuitor să poată ajunge pe jos sau cu bicicleta acolo unde are nevoie.

Pentru zona centrală, misiunea e probabil fezabilă. Însă nu e clar cum va putea livra ce a promis locuitorilor din cartierele mărginașe. Mulți o acuză de eco-populism – și argumentele criticilor nu pot fi neglijate. Pentru că, în absența unei restructurări a transportului în comun, orașul de 15 minute e o utopie. O metropolă de dimensiunea Parisului nu are nici o șansă să funcționeze ca Oslo, de pildă, unde pietonalizarea unor largi porțiuni ale orașului chiar a scăzut semnificativ poluarea și a crescut calitatea vieții. Pînă și unii ecologiști francezi ironizează planurile „gîndite în 15 minute” de Anne Hidalgo. Ceea ce e de necontestat, după (deocamdată) experimentul început de ea, e că există viață urbană și fără mașină, chiar și în metropole. Și ar mai fi ceva: Anne Hidalgo a cîștigat alegerile municipale promițînd nu crearea unor locuri de parcare noi, ci desființarea unor parcări existente. E, și asta, o performanță.