Aniversarea unei dictaturi
Vineri, Coreea de Nord va aniversa zece ani sub domnia lui Kim Jong-un. Un exponent al comunismului dinastic – o variantă a celui care se pregătea și în România, însă, din fericire, istoria a vrut altfel –, Kim este al treilea membru al familiei sale aflat la vîrful uneia dintre cele mai stranii dictaturi din timpurile moderne.
Al treilea și cel mai mic fiu al lui Kim Jong-il, Kim Jong-un a fost, în 2011, o alegere surprinzătoare pentru succesiunea la vîrful administrației de la Phenian. Cu puțin timp înainte de decesul tatălui său, mulți nord-coreeni habar nu aveau de existența lui Kim Jong-un. Prima menționare oficială a numelui său avusese loc cu doar un an înainte, cînd în media apăruse o listă cu persoanele avansate la gradul de general al armatei nord-coreene.
Considerat prea tînăr și lipsit de experiență, Kim a parcurs rapid toate etapele necesare pentru preluarea puterii absolute. La cîteva săptămîni de la dispariția tatălui său devine comandant suprem al armatei de 1,2 milioane de soldați a Coreei de Nord. Se ocupă apoi și de aspectul politic al noii sale cariere, devenind lider al Partidului Muncitorilor (singurul din țară).
O jumătate de an mai tîrziu, înlocuiește conducerea executivă a armatei în ceea ce observatorii au calificat drept prima mare epurare operată sub conducerea lui Kim Jong-un. Specialiștii în politica nord-coreeană descoperă surprinși că ceea ce credeau că va fi un regim slab dominat de o conducere colegială a statului e, în fapt, continuarea fermă unui regim dictatorial brutal, paranoic și izolaționist care n-are nici un gînd de reformă. Speranțele că la Phenian va exista o oarecare deschidere față de exterior, iar chestiuni complicate cum e cea privind arsenalul nuclear vor putea fi rezolvate, dispar rapid. Între timp, Kim Jong-un continuă să elimine din peisaj personaje din angrenajul puterii nord-coreene care ar fi putut avea pretenții neconforme cu intențiile sale. Printre ele se află și unchiul și mentorul său Jang Song-thaek. Unchiul Jang este executat în 2013 sub acuzațiile de trădare și corupție. Doi ani mai tîrziu vine rîndul ministrului Apărării Hyon Yong-chol. Greșeala lui Hyon? L-a criticat pe Kim și, probabil și mai grav, a adormit în timpul unei ședințe în care liderul suprem vorbea. Serviciile de informații sud-coreene au aflat ulterior că Hyon a fost trimis în veșnicia comunistă cu ajutorul unui tun folosit de obicei ca armă antiaeriană. Nu e clar dacă o astfel de metodă de execuție vine dintr-un simț bolnav al umorului sau nord-coreenilor le lipsește pur și simplu măsura. Peste alți doi ani, vine rîndul fratelui dictatorului, Kim Jong-nam. Kim senior este asasinat pe un aeroport din Malaezia cu ajutorul unei batiste impregnate cu un gaz letal. Atacul a durat în jur de trei secunde și a fost comis de două femei din Indonezia și Vietnam care credeau că iau parte la o emisiune TV. Întreaga secvență poate fi vizionată pe YouTube.
Cînd nu își asasinează rude și subordonați, Kim Jong-un are totuși de condus o țară. Aici rata de succes e mult mai mică. Izolată, supusă sancțiunilor americane și aflată permanent în pragul unei crize economice și umanitare de proporții, Coreea de Nord pare să aibă o singură preocupare: apărarea. Pe acest front, Kim Jong-un își poate trece în CV cîteva realizări notabile: între ele, mai multe teste nucleare, cel puțin unul cu o bombă cu hidrogen, și progrese reale în direcția construcției de rachete intercontinentale, menite să creeze neliniști nu numai în Coreea de Sud sau Japonia, ci și peste Ocean, în Statele Unite. Toate lucrurile astea costă foarte mulți bani, pe care nord-coreenii nu îi au. Sprijinul vine din partea Chinei care, pe fondul înrăutățirii relațiilor cu Statele Unite, menține regimul nord-coreean în viață, calculînd existența acestuia ca pe un fel de as din mînecă ce poate fi folosit atît ca amenințare, cît și ca obiect de negociere cînd va veni timpul.
Însă chiar și cu sprijin chinez, Coreea de Nord e permanent pe marginea prăpastiei. Într-un congres al Partidului Muncitorilor desfășurat în ianuarie acest an, Kim a fost obligat să admită că planurile sale de dezvoltare economică au eșuat. Sigur, vina o poartă sancțiunile, pandemia și dezastrele naturale. Răspunsul lui Kim la aceste provocări? „Vom construi arme și mai puternice decît pînă acum.”
Competent în a-și consolida puterea, Kim Jong-un e mai puțin inteligent cînd vine vorba de a profita de oportunități externe. Ambițiile fostului președinte american Donald Trump de a livra un „deal” pe frontul nord-coreean ar fi putut să ducă la un progres în negocierile privind programul nuclear al Phenianului și sancțiunile internaționale. Însă inflexibilitatea Phenianului, în pofida celor trei întîlniri față în față dintre cei doi lideri, a blocat acele negocieri. Între timp, Trump nu mai e la Casa Albă, iar succesorul său nu pare deloc dispus la a face compromisuri în aceste dosare. Mai ales în condițiile în care prioritățile de politică externă și de securitate ale Washington-ului sînt într-o evidentă schimbare, o mutare de la războiul împotriva terorismului către amenințări existențiale mai mari, cum este cea chineză.
La zece ani de cînd a preluat puterea, Kim Jong-un rămîne un personaj bizar în fruntea unui regim criminal și excentric. Deși confruntat cu penurie alimentară, lipsa medicamentelor, creșterea prețurilor și o acută lipsă de bani, Guvernul de la Phenian nu vrea ajutor decît în termenii proprii. Preferă să extragă în continuare sacrificii de la o populație ale cărei limite de rezistență sînt mult peste ceea ce ne putem închipui aici, în afara granițelor nord-coreene. Și aici nu putem decît să privim Coreea de Nord ca pe un avertisment. Uneori nu se poate face nimic.
Teodor Tiță este gazda podcast-ului În Centru pe care îl puteți asculta pe oricare dintre platformele de distribuție (Apple, Spotify, Google etc.): https://open.spotify.com/show/5jSN6amOtenIsHn23aoOLQ.