Andrada

Vestea a venit pe singurul mobil care, în momentul ăla, avea semnal. „A ieşit pe locul III, a luat medalia de bronz.“ Corul de felicitări a urmat aproape instantaneu. Vecini şi rude (greu de făcut deosebirea între cele două categorii, într-o comunitate de vreo 40 de familii) îi felicitau pe părinţi. Tatăl, mai ales, se înfoiase ca un curcan, mîndru nevoie mare de performanţa fie-sii, dar mima stîngaci modestia. Andrada luase locul III la un cros şcolar judeţean. Are 10 ani. Termină acum clasa a III-a. N-am de lucru şi zic: „dacă nu era atît de obosită după ziua de ieri, cred că ieşea pe primul loc“. Vecinii (sau rudele) îmi dau dreptate.

Cu o zi înainte, adică vineri, s-a trezit, ca de obicei, la 6 dimineaţa. A făcut, ca de obicei, patru kilometri pe jos, prin pădure, pînă la şcoala din oraş. A stat la ore pînă la prînz, apoi a plecat spre Tîrgovişte (20 de kilometri), la repetiţiile ansamblului de dans şi poezie. Drumul l-a făcut împreună cu maică-sa. Cîteodată, merge cu cîte un coleg, cu maşina. Altă dată, cu trenul, cu rata sau cu o ocazie. După repetiţii (care s-au terminat pe la şase seara), a făcut înapoi drumul de 20 de kilometri pînă în Pucioasa şi, în final, pe jos, cei patru kilometri prin pădure, pînă acasă. Asta fusese vineri. Sîmbătă s-a trezit tot la 6 dimineaţa şi a coborît prin pădure pînă la şcoală. Acolo o aştepta profesorul de educaţie fizică. El a dus „lotul şcolii“ la Tîrgovişte, cu maşina. Cum ziceam, Andrada a cîştigat locul III pe judeţ. Întoarsă acasă, a avut răgaz să se joace. Un pic. Duminică dimineaţă s-a trezit iar la 6, să plece iar la Tîrgovişte, la filmări. Televiziunea locală (Columna) face o emisiune săptămînală cu copiii din ansamblu. Nu îi plăteşte. De plătit, plătesc tot părinţii. 70 de lei pe lună. De luni, începe să se trezească la 6 (ca de obicei), să meargă la şcoala aflată peste deal.

Din Maluri spre Pucioasa, spre oraş, pleacă zilnic şapte şcolari. Unii învaţă dimineaţa, alţii după-amiaza. Andrada face drumul pe jos, zilnic, dus întors, de cînd avea 4 ani, de la grădiniţă. Învaţă bine. Majoritatea copiilor din Maluri au note bune. Nu ştiu de ce. Mie îmi pare că au un soi de îndîrjire. Toţi scot punctaje excelente la concursurile Winners. Nu mă întrebaţi ce sînt alea, că nu ştiu. Cred că sînt un fel de olimpiade şcolare, cum aveam noi, pe vremuri. Am spus „majoritatea“, dar trebuie să pun necesarul accent. Majoritatea celor care se duc la şcoală. Unii părinţi nu-şi lasă copiii să facă atîta drum. Sau, pur şi simplu, nu cred că şcoala le e de vreun folos. Sînt sigur că toţi adulţii cătunului vor un viitor mai bun pentru odrasle. Numai că, fără să fi făcut un studiu cu pretenţii ştiinţifice, aş zice că proporţiile sînt egale: jumătate dintre ei cred că şcoala e de folos. Ceilalţi nu pun mult preţ pe carte.


Există în zonă cîţiva adolescenţi care au ajuns să facă liceul la „Dinicu Golescu“, în Tîrgovişte. Aia da, şcoală. Dă olimpici loturilor naţionale de ştiinţe fundamentale, are o cultură a elitei, ce mai, este o treaptă sigură spre o facultate. Acolo ar vrea părinţii Andradei să ajungă şi fiica lor. Dar mai e pînă atunci. Deocamdată, au o grijă: îşi educă în permanenţă copilul să vrea mai mult, să vrea să reuşească, în ciuda kilometrilor de pădure pe care trebuie să-i facă zilnic. Pentru asta, au tot respectul meu. Mai sus, pe deal, stau alte două fete care merg la şcoală în oraş. Una e la liceu. Tatăl lor are maşină (sînt puţine maşini în cătun). Ar putea să le ducă pînă jos. Nu vrea. „Dacă vor carte, să meargă pe jos.“ De aia, nici vorbă să dea ceilalţi părinţi banii de benzină şi să ducă toată puştimea la şcoală. Ăla, pur şi simplu, nici nu vrea să audă.

Cred că Andrada are încăpăţînare, talent, îndîrjire. Are o familie care ar face orice efort ca ea să reuşească. Cred că o să ajungă să termine o facultate. Numai că habar n-am dacă noua lege a educaţiei sau procesul Bologna îi sînt de vreun ajutor. Ştiu că fondurile europene, de coeziune socială fiind, ar trebui să o ajute. Pe ea şi pe ceilalţi copii. Dar ei sînt numai şapte. La orice proiect, fie el de coeziune socială, trebuie să ataşezi un studiu de impact, să demonstrezi cîţi indivizi capătă o „viaţă îmbunătăţită“ dacă se cheltuieşte suma de x mii de euro. Asta e problema Andradei. Ca ea sînt puţini. Prea puţini. Chiar şi pentru un fond de coeziune socială.