Am primit Doina Cornea de Crăciun
E şi asta un talent, să ai dreptate cu mult prea devreme. Dar măcar e un talent care se păstrează cu înaintarea în vîrstă. Am văzut-o săptămîna asta din nou pe Doina Cornea avînd dreptate înaintea a 99% dintre români. Am văzut-o din nou pe Doina Cornea spunînd ce n-a avut curaj nici un politician. Nici o vedetă. Nici un cîntăreţ de manele. Nici un jurnalist. Nici un prost, nici un geniu, nici un jucător de fotbal. Doar Doina Cornea a putut spune o propoziţie simplă şi teribil de adevărată: "Anul ăsta trebuie să facem un efort şi să îndeplinim cererile UE, iar noi ieşim în stradă să cerem salarii mai mari". Doina Cornea n-are cămara plină. Şi nici o pensie de ilegalist, miliţian sau militar, deşi între noi toţi, ea e singura care chiar a luptat în ilegalitate. Trăieşte dintr-o pensie mică, din care trebuie să strîngă bani vara, ca să poată plăti gazul iarna. Aşa că are toată îndreptăţirea şi toată înălţimea morală să arate cu degetul spre burţile care se revarsă din pantaloni, la mitingurile "disperării şi foamei". Are toată dreptatea să ne replice cînd îi spunem că poporul suferă şi nu mai poate răbda salarii mici cu un foarte simplu "şi eu sufăr". Doina Cornea n-a profitat cu nimic de pe urma Revoluţiei ei de acum 15 ani. Şi nu va profita nici de pe urma intrării în Europa. Cu toate astea, ea şi-o doreşte dintr-un motiv simplu, incredibil şi neaşteptat: e patrioată. Mi-a venit greu să-i pun diagnosticul ăsta pentru că pur şi simplu n-am repere, în afară de cele din cartea de istorie, în care oricum n-am mare încredere. E greu de acceptat, însă ea pare singura care se înscrie în momentul ăsta în definiţia cea mai simplă a patriotului: unul care crede că interesele ţării sînt mai importante decît ale lui. Şi nu doar crede, dar şi acţionează în consecinţă. Adică strînge din dinţi în faţa greutăţilor, însă le acceptă, în numele binelui general. "Eu" e mai puţin important decît "noi" pentru Doina Cornea. Care, apropos, n-are nici un plan de Crăciun, pentru că n-are nici un ban. Mărturisesc că imaginea ei, cîteva secunde, la un program de ştiri, îmi pare cel mai frumos cadou pe care l-aş fi putut primi de Crăciun. Ea mi-a arătat că o idee poate avea mai multă forţă decît înjghebarea de carne şi oase pe care o plimbăm de colo-colo pe la simpozioane, recepţii, sindrofii şi supermarketuri. Ea mi-a adus aminte de unde am plecat, noi toţi, acum 15 ani: de la ideea de a trăi în libertate. Sună aiurea, nu? Nu poţi pune textul ăsta pe un raft în mall cu un preţ pe el. Nu-l poţi ştanţa pe un tricou sau pe o maşină pe care s-o dai drept premiu la un concurs de imbecilitate. Nu poţi vinde asta decît în sens ironic, post-ironic, punk sau la mişto. Libertatea - se ştie - ţi-o aduce doar opţiunea hard-top-ului din trei bucăţi, disponibil pe noua decapotabilă Cutare. Libertatea Doinei Cornea, aceea a sărăciei în care omul continuă să gîndească, aceea a demnităţii fără girofar, aceea a adevărului spus fără calcule de PR - pur şi simplu nu mai există. Nu e pe inventar nici la Cotroceni, nici la Palatul Victoria şi nici la Palatul lui Nelu Descurcăreţu din Strehaia. Libertatea pentru care a luptat ea - şi să zicem că am învins noi - îi rămîne în folosinţă exclusivă. Pînă la urmă, ea e singura eliberată. Noi, restul, avem copii de crescut, sacoşe de umplut, rate de plătit şi dead-line-uri de respectat la multinaţională. Sigur, nu mai trebuie s-o auzim la Europa Liberă, ca acum 15 ani. Însă progresul se opreşte aici. Doina Cornea nu poate fi nici acum urmată. Şi nici nu mai avem scuza aia cu "Securitatea stă cu ochii pe noi, să nu facem ceva necugetat". Pur şi simplu n-avem putere, cum n-am avut nici atunci. Iar ea ne aduce aminte mereu de asta. Poate că şi de aceea nu e invitată permanentă la televizor, politicienii nu-i cer sfaturi, producătorii de ulei sau de detergent n-o caută s-o distribuie în reclame. N-are statuie, fan-club, loc onorific în Senat. Ar fi putut fi modelul nostru. Dar avem deja destule: chiar şi cea mai mică agenţie de modele din Bucureşti are vreo sută în baza de date... Şi înscrierile continuă, doamnă Cornea. Iertaţi-ne...